În campania dinaintea Referendumului din 20 octombrie, trompetele propagandei rusești, pentru a speria electoratul din Republica Moldova trâmbițau că aderarea Moldovei la UE înseamnă război cu Rusia. ”Votați „NU” la referendum, dacă nu vreți război”, spuneau propagandiștii ruși. Apelul acesta se baza pe teza minciunoasă a Kremlinului , precum că începând cu 24 februarie 2022, Rusia luptă nu cu Ucraina, ci cu NATO și UE. Deci, dacă Moldova va adera la UE, atunci va lupta cu Rusia.
Evident că teza propagandei ruse e mincinoasă și nu are nimic de a face cu realitatea. Mașina de război rusească s-a împotmolit în Ucraina, din cauză că poporul ucrainean luptă cu eroism împotriva cotropitorilor ruși, iar Occidentul, inclusiv țările UE, doar acordă ajutor politic, militar și financiar Ucrainei.
Mă întreb dacă în zilele ce au mai rămas până la 3 noiembrie , trompetele propagandei rusești vor mai folosi sau nu lozinca ”pericolului” intrării Moldovei în război dacă câștigă scrutinul Maia Sandu, un candidat pro-european convins și iată din ce considerente.
În opinia mea, pericolul adevărat al implicării Moldovei în război , acum vine de la o posibilă biruință la scrutin a omului Moscovei în alegeri – A. Stoianoglo.
Și iată de ce.
O venire la putere a forțelor pro-ruse, poate transforma Moldova într-o țintă a trupelor ucrainene. Din cauză că Transnistria este ocupată de forțe rusești și separatiste, Ucraina a fost nevoită să mențină în stare de luptă o brigadă la frontieră cu pretinsa ”Republică Moldovenească Nistreană”. Pentru că la Chișinău s-a aflat o guvernare prietenă și pro-europeană, Kievul nu a atacat trupele ruse din Transnistria pentru a obține cele peste 20 mii tone de muniții din depozitul de la Kobasna. Dar, dacă în fruntea Moldovei vine un președinte pro-rus, nu văd de ce trupele ucrainene nu ar ataca trupele ruse din Transnistria și nu ar pune mâna pe armamentul și munițiile de la Kobasna, de care au atât de multă nevoie. Mai mult decât atât, cred că ar fi proști, dacă nu ar face-o.
Pe scurt, dragi moldoveni, în spiritul propagandei moscovite vă spun și eu: „Nu-l votați pe Stoianoglo, că alegeți războiul”