Anatol Țăranu, IPN.md, 15 octombrie 2026
Declarația Maiei Sandu potrivit căreia Republica Moldova ar fi mai în siguranță împreună cu România readuce în dezbaterea publică o problemă pe care clasa politică nu o mai poate trata exclusiv prin formule ceremoniale. „Chiar cred că Republica Moldova ar fi în mai mare siguranță împreună cu România”, a afirmat președinta în contextul Moldova Security Forum 2026. Este o apreciere cu greutate politică, deoarece leagă reunificarea de una dintre preocupările fundamentale ale cetățenilor: siguranța zilei de mâine.
Pentru susținătorii unirii, această declarație confirmă actualitatea unui proiect întemeiat pe comunitatea de limbă, cultură și istorie. Dar semnificația sa depășește dimensiunea identitară. Într-o regiune marcată de război și de presiuni asupra statelor vulnerabile, întrebarea privind viitorul Republicii Moldova devine una practică: în ce cadru politic și instituțional pot fi apărate mai bine libertatea, democrația și bunăstarea cetățenilor?
Maia Sandu și-a exprimat deja opțiunea personală în ianuarie 2026, când a declarat că ar vota pentru unirea cu România la un eventual referendum. În același timp, președinta a precizat că, potrivit sondajelor invocate de ea, proiectul nu beneficiază încă de sprijin majoritar, spre deosebire de integrarea europeană. Această distanță dintre convingerea personală și mandatul popular definește problema politică pe care unioniștii trebuie să o rezolve.
Majoritățile politice se formează prin argumente, încredere și rezultate
A spune că unirea depinde de voința cetățenilor este corect. A repeta această constatare fără a construi sprijinul necesar înseamnă însă a lăsa proiectul într-o așteptare fără termen. Majoritățile politice se formează prin argumente, încredere și rezultate. Ele presupun organizații credibile, lideri responsabili și capacitatea de a răspunde temerilor celor care ezită.
De aici trebuie să înceapă discuția despre responsabilitatea mișcării unioniste.
Invocarea voinței populare obligă, înainte de toate, la precizie constituțională. În această privință circulă o confuzie care trebuie înlăturată: Constituția Republicii Moldova nu cere votul a două treimi din cetățenii înscriși în listele electorale. Articolul 142 alineatul (1) prevede că dispozițiile privind caracterul suveran, independent și unitar al statului, precum și neutralitatea permanentă, pot fi revizuite prin referendum cu aprobarea majorității cetățenilor înscriși în listele electorale. Articolul 143 reglementează revizuirea parlamentară și stabilește votul a două treimi din deputați.
Distincția are consecințe politice considerabile. O majoritate a participanților la vot poate să nu reprezinte majoritatea tuturor cetățenilor înscriși în liste. Prin urmare, un proiect care afectează statutul constituțional al statului presupune atât susținere largă, cât și o mobilizare electorală pe măsură. Entuziasmul manifestat într-o sală, la o întrunire sau pe rețelele sociale nu oferă singur dovada existenței acestei majorități.
Unirea are nevoie de o construcție politică pe care societatea să o poată verifica și asuma
Cadrul juridic al unei eventuale reunificări trebuie pregătit riguros, cu participarea instituțiilor competente de pe ambele maluri ale Prutului. O asemenea transformare ar implica decizii constituționale, acorduri politice, soluții administrative și consultări externe. Respectarea procedurilor ar consolida legitimitatea proiectului și ar limita posibilitățile de contestare.
Ocolirea lor ar oferi adversarilor unirii argumente pentru atacuri interne și ar complica susținerea internațională. Nu putem anticipa mecanic reacția fiecărui stat, dar putem înțelege cât de importantă ar fi pentru partenerii externi dovada unui proces democratic, liber și legal. Nici speranța într-o conjunctură geopolitică excepțională nu poate înlocui această pregătire. Unirea are nevoie de o construcție politică pe care societatea să o poată verifica și asuma.
În centrul acestei construcții se află problema identitară. Un proiect de reunificare națională are nevoie de o conștiință românească puternică și de înțelegerea istoriei comune. Politicile educaționale, cercetarea istorică, protejarea limbii române și accesul la cultura română pot contribui la consolidarea acestei conștiințe. Ele trebuie susținute consecvent, inclusiv la nivelul instituțiilor statului.
Totuși, asumarea identității românești și votul pentru unire nu sunt automat același lucru. Un cetățean se poate considera român și poate avea rezerve privind costurile, momentul ori modul reunificării. La fel, un cetățean cu o altă identitate etnică poate susține unirea dacă vede în ea garanții pentru libertate, securitate și prosperitate. Majoritatea necesară va trebui, așadar, construită prin întâlnirea argumentului identitar cu încrederea într-un viitor comun.
Oamenii au dreptul să cunoască implicațiile unei decizii istorice
Această încredere presupune răspunsuri concrete. Ce se va întâmpla cu pensiile și salariile? Cum vor funcționa școlile, spitalele și administrația locală? Cum vor fi protejate proprietatea, economiile și drepturile tuturor comunităților? Cum va fi abordată problema transnistreană? Cine va suporta costurile tranziției și în ce etape?
Unioniștii care doresc să convingă societatea trebuie să poată discuta aceste întrebări cu seriozitate. Oamenii au dreptul să cunoască implicațiile unei decizii istorice. Promisiunile generale despre bunăstare vor avea putere limitată dacă nu sunt însoțite de un program credibil.
Pentru elaborarea și promovarea lui este nevoie de un pol politic unionist puternic, capabil să obțină o reprezentare parlamentară decisivă și să participe la guvernare. Un asemenea pol ar trebui să reunească organizații politice, competență profesională și sprijin civic în jurul unui obiectiv comun. Forța lui ar proveni din capacitatea de a transforma aspirația națională în politici publice.
Aceasta înseamnă o agendă coerentă pentru educație și cultură, infrastructură și energie, economie și protecție socială. Înseamnă și colaborare instituțională cu România, astfel încât apropierea dintre cele două societăți să producă beneficii vizibile. Fiecare proiect comun care funcționează poate întări încrederea în posibilitatea unui viitor comun.
Un pol unionist durabil are nevoie de democrație internă și de criterii transparente
Responsabilitatea liderilor unioniști este, în aceste condiții, enormă. Fragmentarea între organizații mici, rivalitățile personale și competiția pentru întâietate consumă energia unui proiect care are nevoie de concentrare și continuitate. Când ambițiile individuale împiedică sistematic cooperarea, efectul lor este slăbirea cauzei unioniste, indiferent de justificările invocate.
Unitatea trebuie însă construită pe reguli clare, integritate și un program negociat. Ea nu poate cere suspendarea criticii sau acceptarea oricărei conduceri. Un pol unionist durabil are nevoie de democrație internă și de criterii transparente pentru alegerea liderilor. Tocmai aceste condiții îi pot oferi credibilitatea necesară pentru a cere încrederea întregii societăți.
Poziția exprimată de Nicușor Dan, care pune în centrul discuției voința cetățenilor Republicii Moldova, întărește această exigență democratică. Bucureștiul poate sprijini apropierea și poate pregăti cooperarea instituțională, dar majoritatea favorabilă reunificării trebuie să se formeze în societatea moldoveană.
Argumentul economic merită, la rândul său, formulat cu rigoare. Sărăcia, depopularea și lipsa oportunităților dau urgență dezbaterii despre viitor. Pentru anul 2024, Biroul Național de Statistică a raportat o rată a sărăciei absolute de 33,6%. Este o proporție gravă, suficientă pentru a arăta amploarea vulnerabilității sociale.
Creșterea nivelului de trai trebuie susținută de politici și finanțare
Reunificarea ar putea crea condiții pentru investiții mai mari, infrastructură modernă și reducerea decalajelor de dezvoltare. Aceste rezultate ar depinde de calitatea administrării, de resursele mobilizate și de felul în care ar fi organizată tranziția. Creșterea nivelului de trai trebuie prezentată ca obiectiv susținut de politici și finanțare, cu etape și responsabilități explicite.
În aceeași logică, unirea poate fi susținută ca o cale de integrare într-un stat deja membru al Uniunii Europene. Ea ar necesita însă un proces juridic și instituțional convenit, inclusiv clarificarea implicațiilor europene. Credibilitatea acestui argument crește atunci când susținătorii lui explică mecanismele, în loc să promită o transformare instantanee.
Parcursul european actual al Republicii Moldova și apropierea de România pot pregăti condiții favorabile unei eventuale reunificări. Instituțiile mai solide, infrastructura conectată și compatibilitatea legislativă pot reduce dificultățile unui asemenea proces. Pentru unioniști, participarea la aceste transformări ar trebui să fie o parte firească a muncii politice.
Declarațiile Maiei Sandu deschid un spațiu important de dezbatere. Ele pun în circulație, la cel mai înalt nivel, argumentul securității și recunosc legitimitatea discutării unirii. Valorificarea acestui moment depinde însă de cei care se declară dedicați proiectului.
Unirea are nevoie de o majoritate democratică solidă
Măsura responsabilității lor va fi capacitatea de a coopera, de a pregăti soluții și de a câștiga încrederea cetățenilor. Unirea are nevoie de o majoritate democratică solidă, de un drum constituțional riguros și de un program care să ofere oamenilor motive concrete pentru a-l susține.
Pentru liderii unioniști, obligația imediată este să construiască împreună această alternativă. Dacă vor să ceară societății o decizie istorică, trebuie să demonstreze mai întâi că pot depăși propriile rivalități și că sunt capabili să transforme convingerea națională în responsabilitate de guvernare.
