de Max Marinescu
Două incidente petrecute în numai trei zile la frontiera moldo-ucraineană ridică o problemă care depășește cu mult comportamentul unor grăniceri aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Este vorba despre raportul dintre solidaritatea internațională și respectarea suveranității statelor, dintre necesitățile impuse de război și limitele pe care dreptul internațional le stabilește exercitării autorității de stat.
La 15 octombrie 2026, doi grăniceri ucraineni, aflați într-o ambarcațiune cu motor, au traversat frontiera Republicii Moldova în apropierea satului Holoșnița, raionul Soroca, în timp ce urmăreau un cetățean ucrainean care încerca să treacă înot Nistrul. Bărbatul, Alexei Koval, în vârstă de 49 de ani, psiholog clinician și psihoterapeut din Kiev, susține că a fost agresat de grăniceri, care ar fi încercat să-l împiedice cu forța să ajungă pe malul moldovenesc. Potrivit relatărilor din presă, intervenția unor localnici i-a permis să iasă din apă. Ulterior, a fost internat la Spitalul Raional Soroca, unde i-a fost diagnosticată o comoție cerebrală.
Cei doi grăniceri ucraineni au fost preluați de Poliția de Frontieră a Republicii Moldova, iar ambarcațiunea și bunurile ridicate în cadrul cercetărilor au fost puse sub sechestru. Procuratura a inițiat urmărirea penală pentru trecerea ilegală a frontierei de stat. Ulterior, cei doi au fost predați autorităților ucrainene în baza acordului bilateral de readmisie.
Partea ucraineană a explicat pătrunderea ambarcațiunii pe teritoriul moldovenesc printr-o defecțiune tehnică și condițiile de navigație de pe Nistru. Serviciul de Stat de Grăniceri al Ucrainei a anunțat, totodată, inițierea unei anchete interne pentru clarificarea circumstanțelor incidentului. Potrivit informațiilor apărute în presă, reprezentanții serviciilor de frontieră ale celor două state au avut consultări pentru examinarea situației.
La numai două zile distanță, pe 17 octombrie, un incident asemănător s-a produs în apropierea satului Vasilcău, tot în raionul Soroca. Alți doi grăniceri ucraineni au fost reținuți de Poliția de Frontieră a Republicii Moldova în timp ce desfășurau o operațiune de reținere a unui cetățean ucrainean pe Nistru, în apropierea malului moldovenesc. Și în acest caz, persoana urmărită a solicitat azil în Republica Moldova, iar autoritățile moldovenești au inițiat urmărirea penală pentru trecerea ilegală a frontierei.
Două incidente într-un interval atât de scurt nu demonstrează, prin ele însele, existența unei politici deliberate a autorităților ucrainene de încălcare a frontierei Republicii Moldova. Ele sunt însă suficiente pentru a ridica întrebări serioase privind modul în care grănicerii ucraineni înțeleg limitele competențelor lor și respectarea suveranității statului vecin.
Războiul nu anulează frontierele
Ucraina se află de peste patru ani în război, ca urmare a agresiunii militare declanșate de Federația Rusă. Este un război în care statul ucrainean își apără independența, suveranitatea și integritatea teritorială. În aceste condiții, autoritățile de la Kiev au instituit măsuri excepționale, inclusiv mobilizarea militară și restricționarea dreptului anumitor categorii de cetățeni de a părăsi țara.
Necesitatea unor asemenea măsuri poate fi înțeleasă în contextul războiului. Aplicarea lor rămâne însă supusă legislației naționale și obligațiilor internaționale asumate de Ucraina.
Există o limită pe care nici războiul, nici mobilizarea generală și nici imperativele securității naționale nu o pot înlătura unilateral: frontiera unui alt stat.
Grănicerii ucraineni au dreptul să supravegheze frontiera Ucrainei, să împiedice trecerile ilegale și să rețină persoanele care încalcă legislația ucraineană, în condițiile prevăzute de lege. Ei nu au însă dreptul să continue asemenea operațiuni pe teritoriul Republicii Moldova, în absența unui temei juridic care să autorizeze expres acest lucru.
Principiul este elementar. Suveranitatea teritorială presupune exercitarea exclusivă, ca regulă, a autorității statului asupra propriului teritoriu. Niciun stat nu poate extinde unilateral competențele organelor sale de ordine publică asupra teritoriului unui alt stat.
În acest sens, trebuie făcută o distincție între pătrunderea accidentală a unei ambarcațiuni peste frontieră și continuarea deliberată a unei operațiuni de urmărire sau reținere pe teritoriul unui stat vecin. Prima situație poate constitui un incident de frontieră provocat de împrejurări neprevăzute. A doua ridică problema exercitării neautorizate a autorității de stat în afara jurisdicției naționale.
Tocmai de aceea, explicațiile oferite de partea ucraineană în cazul de la Holoșnița trebuie verificate în cadrul unei investigații obiective. O defecțiune tehnică poate explica deplasarea neintenționată a unei ambarcațiuni. Ea nu poate justifica, dacă acestea se confirmă, acte de constrângere exercitate deliberat asupra unei persoane aflate deja sub jurisdicția teritorială a Republicii Moldova.
Dreptul de a solicita azil nu dispare în vreme de război
Cele două incidente au și o dimensiune umanitară care nu poate fi ignorată.
În ambele cazuri, cetățenii ucraineni urmăriți de grăniceri au solicitat azil în Republica Moldova. În primul caz, Alexei Koval a declarat că încerca să părăsească Ucraina pentru a se reuni cu familia, după ce documentele care îl scuteau de serviciul militar ar fi fost anulate.
Nu este rolul opiniei publice să stabilească dacă motivele invocate de acesta justifică acordarea unei forme de protecție internațională. Această apreciere aparține autorităților competente, în baza legislației naționale și a convențiilor internaționale aplicabile.
Trebuie însă reamintit un principiu: orice persoană are dreptul să solicite azil, iar cererea sa trebuie examinată potrivit procedurilor legale. Simplul fapt că un cetățean încearcă să evite mobilizarea nu îi conferă automat statutul de refugiat. Dar nici obligațiile militare care îi revin în țara de origine nu autorizează folosirea arbitrară sau disproporționată a forței împotriva sa.
Dacă relatările privind agresarea lui Alexei Koval vor fi confirmate, problema nu se va limita la încălcarea frontierei moldo-ucrainene. Ea va privi și legalitatea comportamentului unor reprezentanți ai autorității de stat față de o persoană care încerca să ajungă pe teritoriul unui alt stat.
Un stat aflat în război nu este eliberat de obligația de a respecta demnitatea și integritatea fizică a persoanelor.
Solidaritatea nu este o renunțare la suveranitate
Dincolo de aspectele juridice, cele două incidente ridică o problemă politică și diplomatică delicată.
De la începutul invaziei ruse, Republica Moldova a manifestat solidaritate cu Ucraina. A primit un număr important de refugiați, a oferit asistență umanitară, a sprijinit eforturile internaționale de susținere a statului ucrainean și a condamnat încălcarea suveranității și integrității teritoriale a acestuia de către Federația Rusă.
Pentru Republica Moldova, solidaritatea cu Ucraina nu este doar o opțiune morală. Ea are și o dimensiune strategică evidentă. Rezistența Ucrainei în fața agresiunii ruse contribuie la securitatea Republicii Moldova, un stat care se confruntă, la rândul său, cu prezența militară rusă neconsimțită pe teritoriul său.
Dar tocmai această solidaritate face cu atât mai important respectul reciproc pentru suveranitate.
Ajutorul oferit unui stat agresat nu constituie o renunțare, nici măcar tacită, la drepturile suverane ale statului care îl acordă. Republica Moldova poate susține Ucraina împotriva agresiunii ruse și, în același timp, poate cere autorităților ucrainene respectarea strictă a frontierei comune.
Între aceste două poziții nu există nicio contradicție.
Dimpotrivă, ele decurg din același principiu fundamental al dreptului internațional: suveranitatea și integritatea teritorială a statelor trebuie respectate indiferent de dimensiunea, puterea militară sau situația politică a acestora.
Aici apare un paradox care merită subliniat. Ucraina solicită, pe bună dreptate, comunității internaționale să apere principiile suveranității și integrității sale teritoriale, încălcate brutal de Federația Rusă. Or, aceste principii sunt universale. Ele nu pot fi invocate selectiv, în funcție de interesele sau dificultățile unui anumit stat.
Ucraina are dreptul să pretindă respectarea frontierelor sale internațional recunoscute. Republica Moldova are exact același drept.
Desigur, ar fi profund greșit să se stabilească o echivalență între agresiunea militară rusă împotriva Ucrainei și incidentele de frontieră de pe Nistru. Diferențele de natură, amploare și gravitate sunt evidente. Dar respingerea unei asemenea echivalențe nu înseamnă că încălcările de frontieră trebuie relativizate sau trecute sub tăcere.
Un principiu juridic nu își pierde valabilitatea pentru că încălcarea sa este mai puțin gravă decât o altă încălcare.
Între incident individual și responsabilitate instituțională
O altă întrebare privește caracterul celor două incidente.
Au fost ele rezultatul unor decizii individuale ale grănicerilor ucraineni, luate sub presiunea unei operațiuni de urmărire? Au existat deficiențe în pregătirea personalului sau în regulile de intervenție? Ori asemenea comportamente reflectă o interpretare prea largă a atribuțiilor autorităților de frontieră ucrainene?
Deocamdată, informațiile disponibile nu permit un răspuns categoric.
Tocmai de aceea, investigațiile autorităților moldovenești și cooperarea cu instituțiile competente ale Ucrainei sunt indispensabile. Stabilirea responsabilității individuale trebuie însoțită, dacă împrejurările o justifică, de examinarea procedurilor instituționale care au făcut posibile aceste incidente.
Repetarea lor într-un interval de numai trei zile face necesară o clarificare la nivel bilateral.
În acest context, reacțiile autorităților de la Chișinău merită examinate cu atenție.
Președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, a condamnat comportamentul grănicerilor ucraineni, subliniind că o eventuală trecere ilegală a frontierei de către un cetățean nu justifică agresarea acestuia. Parlamentarul a declarat, de asemenea, că Ministerul Afacerilor Externe ar fi transmis Ucrainei o notă de protest.
Ministerul Afacerilor Externe a infirmat însă această informație. Potrivit precizărilor instituției, gestionarea incidentului nu a inclus transmiterea unei note de protest, aspectele relevante fiind discutate prin canalele de comunicare instituțională dintre autoritățile competente.
Această diferență dintre declarația unui reprezentant al Parlamentului și poziția oficială a Ministerului Afacerilor Externe ridică, la rândul ei, întrebarea privind nivelul la care trebuie tratate asemenea incidente.
Este suficientă gestionarea lor prin intermediul structurilor de frontieră sau repetarea unor pătrunderi neautorizate pe teritoriul Republicii Moldova justifică și un demers diplomatic formal?
O asemenea întrebare nu presupune contestarea cooperării existente între instituțiile celor două state. Dimpotrivă, cooperarea operativă și dialogul diplomatic pot fi complementare.
Republica Moldova are dreptul să solicite explicații oficiale, să ceară cooperarea autorităților ucrainene în investigarea faptelor și să insiste asupra adoptării unor măsuri care să prevină repetarea lor.
Nu ar fi vorba despre o escaladare diplomatică inutilă, ci despre exercitarea normală a prerogativelor unui stat suveran.
Relațiile de bună vecinătate nu se consolidează prin evitarea problemelor incomode, ci prin soluționarea lor transparentă și în spiritul respectului reciproc.
Credibilitatea principiilor se verifică și în relațiile cu vecinii
Războiul din Ucraina a readus în centrul politicii europene importanța frontierelor, a suveranității și a interdicției folosirii forței împotriva integrității teritoriale a statelor.
Aceste principii nu reprezintă simple formule diplomatice. Ele constituie fundamentul unei ordini internaționale în care statele mici și mijlocii pot exista fără ca securitatea lor să depindă exclusiv de voința vecinilor mai puternici.
Pentru Republica Moldova, respectarea lor are o importanță existențială. Experiența conflictului transnistrean și prezența trupelor ruse pe teritoriul său demonstrează cât de vulnerabil poate deveni un stat atunci când suveranitatea îi este contestată sau încălcată.
Pentru Ucraina, aceleași principii constituie fundamentul juridic al rezistenței împotriva agresiunii ruse și al solicitării de sprijin internațional.
De aceea, respectarea frontierei moldo-ucrainene nu este o chestiune secundară în raport cu războiul. Ea face parte din aceeași ordine juridică internațională pe care Ucraina luptă să o apere.
Nu ar fi echitabil ca din cauza comportamentului câtorva grăniceri să fie pusă sub semnul întrebării întreaga politică a statului ucrainean. Dar nici nu ar fi acceptabil ca împrejurările dramatice prin care trece Ucraina să devină un argument pentru ignorarea unor încălcări ale suveranității Republicii Moldova.
Solidaritatea autentică presupune nu doar sprijin în momente dificile, ci și respectarea drepturilor și intereselor legitime ale celui care oferă acest sprijin.
Cele două incidente de pe Nistru reprezintă, în acest sens, un test pentru maturitatea relațiilor moldo-ucrainene. Un test care poate fi trecut prin clarificarea faptelor, asumarea responsabilităților și reafirmarea respectului reciproc.
Republica Moldova nu trebuie să aleagă între solidaritatea cu Ucraina și apărarea propriei suveranități. Are dreptul și obligația să le susțină pe amândouă.
Iar Ucraina, tocmai pentru că luptă pentru respectarea propriei suveranități, are toate motivele să demonstreze că respectă cu aceeași consecvență suveranitatea vecinilor săi.
