La data de 27 martie 1918, Sfatul Țării din Basarabia, întrunit la Chișinău, a votat Unirea Basarabiei cu România! Astfel, Basarabia a fost prima provincie care s-a unit cu România, urmând ca peste câteva luni Bucovina să decidă unirea cu „Patria Mamă”, iar desăvârșirea „reîntregirii” să se realizeze la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, când delegațiile din Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania vor vota și ele unirea acestor provincii prin care se forma „România Mare”.
Referitor la unirea Basarabiei cu România, la Conferința de Pace de la Paris din 1920, se va recunoaște legitimitatea acestei unirii, iar țări precum Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia vor semna un tratat politic în care erau specificate următoarele „Considerăm că din punct de vedere geografic, etnografic, istoric şi economic, unirea Basarabiei cu România este pe deplin justificată”.
Trecerea vremii a consemnat, în 26 iunie 1940, retrocedarea Basarabiei și transferul părții de nord a Bucovinei către Uniunea Sovietică, sub imperiul amenințării cu agresiunea militară.
Astfel, după doar 22 de ani, România Mare și-a încetat existența. Cu acest prilej, cel mai mare istoric al României, Nicolae Iorga nota “dacă nu suntem în stare să ne apărăm, să nu mai încurcăm lumea cu statul român. […] Ne batem, blestem pe noi dacă nu ne batem”!
După declararea independenței Republicii Moldova la 27 august 1991, s-a produs o reevaluare a istoriei și identității naționale. Istoriografia sovietică, care susținea moldovenismul, a fost criticată și contestată. S-au făcut eforturi pentru a restabili legătura istorică și culturală cu România.
Podul de flori peste prut a avut încărcătura unei explozii pentru românii izolaţi timp de jumătate de veac de frontiera artificială trasă de Moscova imperială. Sârma ghimpată întinsă de-a lungul Prutului era crucea pe care fusese răstignită Basarabia românească.
Ideologia moldovenismului a fost adoptată de o parte a nomenclaturii comuniste, de forțele de extremă stângă și de anumite grupuri ale rusofonilor autohtoni. Însă, în ciuda eforturilor intense ale guvernării comuniste, promovarea moldovenismului a întâmpinat o rezistență semnificativă din partea opoziției pro-europene și pro-românești, care considerau această ideologie o formă de
„neo-sovietism” și un obstacol în calea integrării europene și democratizării Republicii Moldova.
După alegerile din 2009, în urma „Revoluției Twitter”, politica pro-moldovenistă a fost abandonată, stabilindu-se o orientare către valorile europene și recunoașterea identității românești.
Sărind peste regimul de tristă amintire a lui Igor Dodon, pe care nici istoria nu are de ce să-l consemneze, în prezent Maia Sandu spune că România este „sprijinul principal” pentru Republica Moldova și „umărul pe care ne sprijinim”.
Maia Sandu: ”există un număr mare de oameni și probabil în creștere, care sprijină ideea unirii. Un asemenea proiect major se poate face doar cu susținere majoritar suficientă în societate… Între timp, noi construim relații cu România, dincolo de discursuri, construim poduri, construim proiecte care să ne unească pe domeniul energetic, avem proiecte care să ne unească și mai mult în domeniul cultural, educațional.”
În cruda realitate a începutului de an 2025, aflăm cu bucurie că crește vertiginos numărul cetățenilor care vor unirea cu România. Un sondaj realizat de IMAS arată că aproape jumătate dintre basarabeni ar vota unirea cu România!