Max Marinescu, pentru Reunirea
La mai bine de opt decenii de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Rusia și Japonia continuă să trăiască fără un tratat de pace care să reglementeze definitiv consecințele conflictului dintre ele. La originea acestei situații se află patru insule din extremitatea sudică a arhipelagului Kurile – Iturup (Etorofu în japoneză), Kunashir (Kunashiri), Shikotan și grupul de insulițe Habomai –, administrate de Rusia și revendicate de Japonia sub denumirea de „Teritoriile de Nord”.
Vizita efectuată la 13 august 2026 de Vladimir Putin pe insula Iturup, prima a actualului lider de la Kremlin pe una dintre insulele revendicate de Tokyo, readuce în prim-plan un litigiu teritorial ale cărui rădăcini preced cu aproape un secol cel de-al Doilea Război Mondial.
O frontieră stabilită în secolul al XIX-lea
Istoria juridică a diferendului este mai complicată decât ar putea sugera actualele declarații politice de la Moscova și Tokyo.
Primul acord ruso-japonez care a stabilit explicit frontiera dintre cele două state a fost Tratatul de la Shimoda din 7 februarie 1855. Frontiera a fost trasată între insulele Etorofu (Iturup) și Uruppu (Urup): Etorofu revenea Japoniei, iar Urup și insulele situate mai la nord Rusiei. Sahalinul rămânea, în acel moment, nedivizat între cele două imperii.
Două decenii mai târziu, prin Tratatul de la Sankt Petersburg din 1875, situația a fost din nou reglementată prin negociere. Japonia a renunțat la drepturile sale asupra Sahalinului în favoarea Rusiei, primind în schimb insulele Kurile aflate până atunci în posesia Imperiului Rus. Astfel, întregul lanț al Kurilelor a ajuns sub suveranitate japoneză.
Situația avea să se schimbe radical la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
La 9 august 1945, Uniunea Sovietică a intrat în război împotriva Japoniei, iar Armata Roșie a ocupat în următoarele săptămâni arhipelagul Kurile și cele patru insule revendicate astăzi de Tokyo. Administrația sovietică s-a instalat definitiv, iar populația japoneză a fost îndepărtată de pe aceste teritorii. Potrivit materialelor de presă japoneze, aproximativ 17.000 de locuitori au fost obligați să-și părăsească locurile natale.
De aici începe disputa care continuă până astăzi.
Prin Tratatul de pace de la San Francisco din 1951, Japonia a renunțat la „Insulele Kurile”, fără ca documentul să stabilească însă explicit cui îi revenea suveranitatea asupra lor. Uniunea Sovietică, de altfel, nu a semnat tratatul. Tokyo susține că Etorofu, Kunashiri, Shikotan și Habomai nu fac parte, în sens juridic, din teritoriile la care Japonia a renunțat în 1951 și invocă, între altele, delimitarea ruso-japoneză din 1855. Moscova consideră, dimpotrivă, că rezultatul teritorial al războiului este definitiv și că suveranitatea rusă asupra insulelor nu poate fi pusă în discuție.
În 1956, URSS și Japonia au semnat o Declarație comună prin care au pus capăt stării de război și au restabilit relațiile diplomatice. Moscova accepta atunci ca, după încheierea unui tratat de pace, Habomai și Shikotan să fie transferate Japoniei. Problema celorlalte două insule a rămas însă nerezolvată. Tocmai acest diferend a împiedicat până astăzi semnarea tratatului de pace ruso-japonez.
Putin merge pe Iturup
În acest context istoric, alegerea lui Vladimir Putin de a vizita Iturup la 13 august nu putea fi interpretată drept o simplă deplasare administrativă.
Președintele rus a ajuns pe insulă în timpul unui turneu în Siberia și Extremul Orient, după ce asistase la exerciții ale Flotei ruse din Pacific. Pe Iturup, el a vizitat o unitate de procesare a peștelui, un spital și o școală. În program au figurat și întâlniri cu responsabili regionali, militari și reprezentanți ai structurilor ruse de securitate.
Putin nu a rostit pe insulă un discurs consacrat revendicărilor teritoriale japoneze. Dar tocmai caracterul aparent obișnuit al vizitei îi conferă o parte din semnificația politică: liderul Kremlinului s-a comportat pe Iturup ca pe orice alt teritoriu administrat de Federația Rusă.
Gestul este cu atât mai important cu cât niciun președinte rus nu mai vizitase insulele din 2010, când Dmitri Medvedev a provocat o criză diplomatică similară, iar pentru Vladimir Putin aceasta a fost prima asemenea deplasare de la venirea sa la putere în 2000.
Momentul ales nu pare nici el întâmplător. Vizita a avut loc cu numai două zile înaintea datei la care Japonia comemorează sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și într-un moment în care relațiile ruso-japoneze sunt probabil la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii.
De la disputa teritorială la confruntarea geopolitică
După invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, Japonia s-a alăturat sancțiunilor occidentale împotriva Moscovei. Kremlinul a răspuns prin suspendarea negocierilor privind tratatul de pace și a programelor de cooperare referitoare la insulele disputate.
Între timp, Tokyo și-a accelerat consolidarea capacităților militare și cooperarea strategică cu Statele Unite.
În acest context trebuie citită și vizita lui Putin.
Evaluarea publicată de Institute for the Study of War după deplasare consideră că aceasta reprezintă probabil și un răspuns la noua Carte Albă a Apărării Japoniei, publicată în august 2026, în care Rusia este identificată drept una dintre amenințările importante pentru securitatea japoneză. Putin a criticat documentul și a declarat că Rusia trebuie să-și asigure securitatea la „toate frontierele” și pe „toate teritoriile” sale.
Vizita transmite astfel simultan mai multe mesaje.
Primul este adresat Japoniei: Moscova nu intenționează să negocieze în actualele condiții statutul teritoriilor aflate sub control rusesc.
Al doilea privește alianța americano-japoneză. Kremlinul vede consolidarea cooperării militare dintre Tokyo și Washington ca parte a unei arhitecturi strategice îndreptate împotriva Rusiei și Chinei în Indo-Pacific.
Iar al treilea mesaj depășește relațiile cu Japonia. Pentru Rusia lui Putin, contestarea modificărilor teritoriale rezultate din cel de-al Doilea Război Mondial este prezentată drept contestare a ordinii internaționale postbelice. Această teză permite Moscovei să transforme o dispută bilaterală într-o problemă de principiu și să acuze Japonia de „revizionism”.
Reacția dură a Japoniei
Tokyo a reacționat imediat.
Premierul Sanae Takaichi a calificat vizita drept „absolut inacceptabilă”, afirmând că aceasta rănește sentimentele poporului japonez și afectează grav perspectivele restabilirii relațiilor bilaterale. Ministrul de externe Toshimitsu Motegi l-a convocat pe ambasadorul Federației Ruse, Nikolai Nozdrev, căruia i-a transmis un protest oficial.
Guvernul japonez și-a reiterat poziția potrivit căreia cele patru „Teritorii de Nord” constituie parte integrantă a Japoniei.
Reacția Washingtonului a venit rapid și fără echivoc. Ambasadorul american la Tokyo, George Glass, a reafirmat sprijinul Statelor Unite pentru Japonia și recunoașterea suveranității japoneze asupra „Teritoriilor de Nord”, subliniind totodată opoziția Washingtonului față de acțiuni care ar putea afecta pacea și stabilitatea regiunii Indo-Pacific.
Moscova: „suveranitatea este indubitabilă”
Răspunsul Rusiei a fost la fel de categoric. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a respins protestele japoneze drept „nefondate” și a acuzat Tokyo de promovarea unei politici antiruse și de „revizionism”.
În interpretarea Moscovei, suveranitatea rusă asupra insulelor reprezintă unul dintre rezultatele celui de-al Doilea Război Mondial și nu poate fi renegociată. Diplomația rusă a legat din nou deteriorarea relațiilor bilaterale de sprijinul oferit de Japonia Ucrainei și de participarea acesteia la sancțiunile occidentale împotriva Federației Ruse.
Disputa teritorială s-a contopit astfel treptat cu confruntarea geopolitică mai largă dintre Rusia și Occident.
O vizită și sfârșitul unei iluzii
Ani la rând, Tokyo a sperat că dezvoltarea relațiilor economice cu Moscova și dialogul politic la nivel înalt ar putea crea condițiile unui compromis. Declarația sovieto-japoneză din 1956 păstra măcar teoretic deschisă posibilitatea transferului insulelor Shikotan și Habomai după încheierea tratatului de pace.
Astăzi, acea perspectivă pare mai îndepărtată decât oricând. Amendamentele constituționale adoptate în Rusia în 2020 au introdus restricții severe privind acțiunile care ar presupune înstrăinarea unor teritorii ale Federației Ruse. Iar după 2022, disputa asupra Kurilelor nu mai este izolată de marile confruntări strategice ale momentului: războiul din Ucraina, sancțiunile occidentale, apropierea ruso-chineză și consolidarea alianței dintre Statele Unite și Japonia.
Din această perspectivă, vizita lui Vladimir Putin pe Iturup este mai mult decât o provocare diplomatică adresată Japoniei. Ea marchează trecerea diferendului teritorial într-o nouă etapă.
Un conflict nerezolvat al anului 1945 devine parte a confruntării geopolitice a anului 2026.
Iar paradoxul istoriei este greu de ignorat: la 81 de ani după capitularea Japoniei, două dintre marile puteri participante la cel de-al Doilea Război Mondial continuă să dispute consecințele teritoriale ale acelui război. Starea de război dintre ele a fost juridic încheiată prin Declarația comună din 1956, dar tratatul de pace care trebuia să pună definitiv în ordine moștenirea conflictului nu a fost semnat niciodată.
Vizita lui Putin pe Iturup arată că, pentru moment, acel tratat este mai îndepărtat decât a fost de multă vreme.
