Ideea de „frumusețe a urâțeniei” sau esteticul urâtului a apărut în literatură de mai bine de un secol, printre promotorii acestui curent fiind scriitori notorii de pe diferite meridiane, precum Charles Baudelaire, Tudor Arghezi, Umberto Eco, Regina Elisabeta a României (pseudonim literar Carmen Sylva) și atâția alții.
Bine, în literatură și în cinematografie orice e posibil, diferite viziuni și curente pot fi deliciul cititorilor, chiar și filmele horror pot fi gustate până la sațietate, chiar dacă, privite înainte de somn, îți pot cauza coșmaruri…
Dar cum e posibil să fii fascinat de ororile unui regim criminal (pe care ori te prefaci că nu le vezi, ori chiar îți plac și le propagi cu ardoare, fiind surd și orb la suferințele trăite de milioane de oameni)…
Puțini scriitori din Europa (cei mai cunoscuți fiind George Orwell și Franz Kafka) ori din SUA i-au înțeles rapid pe comuniști și esența regimului instalat în Rusia după 1917. Mulți intelectualii francezi au fost hipnotizați de Uniunea Sovietică, au adorat-o. Louis Aragon, Jean-Paul Sartre şi Simone de Beauvoir, André Bréton, actorul și interpretul Yves Montand, chiar André Malraux au fost fascinați de Revoluția din Octombrie şi de „opera de construire a socialismului” în Uniunea Sovietică.
Chiar și Romain Rolland, mentorul lui Panait Istrati (scuza lui Rolland fiind că era căsătorit cu o rusoaică?), s-a distanțat de scriitorul român după ce acesta a scris romanul „Spovedanie pentru învinși”. Dar se știe că Panait Istrati a publicat acest roman peste doi ani după escapada sa în URSS, teama de „mâna Moscovei” pătrunzându-i în oase. Deși Panait Istrati, scriitor cu vederi de stânga, a fost primit cu mult fast la Tiraspol și în alte orașe din Ucraina și Rusia, iar lucrări ale sale au fost editate în URSS, după publicarea „Spovedaniei pentru învinși”, el a fost interzis în URSS și blamat ca dușman.
În noiembrie 1925, a sosit la Chișinău o delegație vest-europeană condusă de Henri Barbusse, care a asistat la procesul celor care au participat la răscoala pro-bolșevică de la Tatarbunar. În 1926, el a scris cartea „Călăii” (în franceză „Les bourreaux”), în care își descria experiența participării la „Procesul celor 500”. În această carte, scriitorul acuză România de „represiune împotriva populației din Basarabia, asuprită de români”. Barbusse, care și-a dat obștescul sfârșit la Moscova în 1935, a ajuns să fie disprețuit chiar și de conaționalii săi, nu numai de români, pentru minciunile propagate în cărțile sale.
Invențiile unor scriitori din RSSM (Ion Canna, Grigore Adam, Iacob Cutcovețchi și alții) despre basarabenii care trebuiau să salute chipiul de jandarm atârnat într-un par (luate de la Barbusse), precum și despre cât de frumoasă era viața moldovenilor după „eliberarea de sub jugul moșieresc român” le-au fost băgate pe gât multor generații de basarabeni…
Majoritatea scriitorilor şi jurnaliștilor au ajuns în URSS la invitația sovietelor. Este interesantă şi călătoria altui simpatizant socialist din epocă, chiar dacă mai întârziat: marele romancier columbian Gabriel Garcia Márquez. În 1957, ca jurnalist la un ziar din Bogota, Márquez a călătorit prin mai multe ţări din estul Europei – RDG, Polonia, Cehoslovacia şi Ungaria.
Dar Ucraina, Rusia și în particular Moscova, i-au inspirat unele dintre cele mai puternice observaţii despre tărâmul de dincolo de Cortina de Fier: „Trebuie să-ţi schimbi noţiunea de normalitate ca să înţelegi această ţară”; „Dacă dai peste un moscovit chel şi nervos care susţine că el a inventat frigiderul, nu-l crede nebun. Poate chiar aşa şi e, chiar dacă în vest frigiderul e de mult inventat; sovieticii se străduiesc enorm pentru a-şi rezolva nevoile de bază”; „Moscova este cel mai mare sat din lume”; „aici oamenii sunt disperaţi să-şi facă prieteni”; „în URSS nu se găseşte nici o carte de Kafka. Dar acesta ar fi fost cel mai bun biograf al lui Stalin”.
Cartea de călătorii a lui Márquez a apărut şi în română („Călătorind prin Europa de Est”, RAO, 2016).
Cu trecerea anilor, lucrurile s-au mai schimbat, mai ales percepția realităților din fosta țară a sovietelor. Și nu e vorba de discrepanța uriașă dintre bogăția și luxul exorbitant al celor care au devenit miliardari în scurt timp și mizeria celor mulți, care înnoadă tei de curmei ca să supraviețuiască. Doar votca le mai menține speranța de viață. Și mulți ar fugi unde îi duc ochii ca să scape din „raiul” promis cândva de comuniști.
Câți intelectuali de creație sau muritori de rând, consumatori de literatură și artă din Occident mai sunt fascinați de Rusia? Mai ales după ce a invadat țara vecină. Bine, nu vorbesc aici de alde Dodon, Chicu, Stoianoglo, Tkaciuk și Co (mai pe înțelesul lor, „șobla”), aceștia așteaptă nu numai bani de la Rusia, ci și posibila „eliberare”, chiar dacă acum se vor percepuți drept proeuropeni… Îi sfătuiesc să meargă în călătorie acolo și să viziteze măcar câteva localități situate la o distanță de doar 50 de kilometri de Moscova. Eu am fost de câteva ori, am văzut ce înseamnă să stai cu fundul pe comori și să înduri lipsuri, să trăiești în mizerie. Dar cel mai „fascinant” lucru la ruși este mentalitatea de super-oameni, neschimbată de sute de ani, ei suferind de „complexul de superioritate”. Au și motive, probabil…
După ce că Uniunea Europeană le-a dat gaz sub formă de ajutor umanitar, un rus din Transnistria, filmat de cineva, a pus pe Fb un video cum el aprinde aragazul și exclamă îngrețoșat: „fu, voniaet Evropoi…”. Ce să mai zici după asta?
P.S. Au început să cadă drone și pe teritoriul Republicii Moldova. Cât vor mai aștepta guvernanții noștri și nu vor încerca să ne pună la adăpost, realizând Unirea? Căci este evident pentru toată lumea că numai sub umbrela NATO putem fi în siguranță…
(Ilie Lupan, Facebook, 13 februarie 2025)