La 17 iulie 2025, președintele ceh Petr Pavel a semnat un amendament la Codul Penal care tratează promovarea ideologiei comuniste în același registru juridic cu propaganda nazistă. Legea prevede pedepse de până la cinci ani de închisoare pentru cei care creează, susțin sau promovează mișcări totalitare – fie ele naziste, comuniste sau de altă natură – care urmăresc suprimarea drepturilor omului ori incită la ură rasială, națională sau de clasă (vezi: LE POINT (Franţa), 19 iulie 2025). Această decizie a autorităților cehe de a incrimina propaganda comunistă a stârnit ecouri în întreaga Europă Centrală.
Este o decizie curajoasă și necesară. Curajoasă, pentru că atinge un punct sensibil al trecutului recent. Necesară, pentru că – așa cum au arătat istoricii și instituțiile care promovează memoria victimelor regimurilor totalitare – nu poate exista democrație consolidată fără asumarea adevărului despre crimele regimurilor totalitare.
Cehia nu este un caz izolat în Europa. Statele Baltice au condamnat cu mult mai devreme comunismul.
Experiența statelor baltice: un model pentru Moldova
După prăbușirea URSS, Lituania, Letonia și Estonia nu s-au mulțumit doar cu declarații simbolice, ci au adoptat politici clare de condamnare a regimului comunist ca regim de ocupație și teroare. Aceste țări au reușit ceea ce Republica Moldova evită de peste 30 de ani: ruperea fermă de moștenirea sovietică.
Lituania a fost prima care a legiferat, încă din anul 2000, interzicerea simbolurilor totalitare – naziste și comuniste – și a incriminat penal negarea crimelor comunismului, inclusiv deportările. Statul a înființat Centrul pentru Studiul Genocidului și Rezistenței Poporului Lituanian, care documentează crimele KGB și ale Partidului Comunist, publică dosare și promovează educația memoriei.
Letonia a adoptat o linie și mai fermă: a interzis afișarea simbolurilor sovietice (panglica Sf. Gheorghe, secera și ciocanul), dar și celebrarea publică a zilei de 9 mai. Orice glorificare a URSS este pasibilă de sancțiuni. Letonia militează activ în UE pentru recunoașterea comunismului ca ideologie criminală, echivalentă cu nazismul.
Estonia, deși mai puțin dură în legislație, a excelat prin transparența post-totalitară. A digitalizat arhivele KGB și le-a pus la dispoziția publicului, a creat muzee moderne ale ocupației sovietice și, după invazia Rusiei în Ucraina, a demolat toate monumentele sovietice din spațiul public.
Toate cele trei state consideră perioada 1940–1991 ca fiind o ocupație ilegală sovietică. Condamnarea comunismului face parte integrantă din proiectul lor național, iar asumarea suferinței din trecut a devenit fundament al identității și al apartenenței europene.
O decizie care ne privește direct
Experiența statelor baltice și decizia recentă a Cehiei ne privesc direct, mai ales că Republica Moldova a întârziat cu adoptarea unei asemenea decizii cel puțin trei decenii.
Republica Moldova a trăit, vreme de aproape cinci decenii, nu doar sub un regim comunist autoritar, ci și sub ocupație sovietică. Regimul de ocupație instaurat în Basarabia în anii 1940–1941, iar apoi începând cu 1944, a distrus elitele românești și a impus un proces sistematic de deznaționalizare: deportări în masă, colectivizare forțată, interzicerea limbii române cu alfabet latin, falsificarea istoriei și înlocuirea identității naționale cu o ideologie colonială.
În cazul Moldovei, comunismul nu a fost doar o ideologie falimentară, ci o unealtă brutală de colonizare și ștergere identitară. Din acest motiv, el trebuie tratat cu cel puțin la fel de multă fermitate morală precum orice alt regim totalitar.
Ce ar presupune, concret, o astfel de lege în Republica Moldova?
Adoptarea unei legi de tipul celei implementate în Cehia ar putea însemna:
• Interzicerea propagandei comuniste în spațiul public – inclusiv a simbolurilor URSS și a cultului liderilor sovietici;
• Asimilarea juridică a apologiei comunismului cu cea a altor ideologii criminale;
• Limitarea accesului în viața politică a celor care promovează activ ideologia comunistă și antiromânească;
• O asumare oficială a caracterului criminal al regimului sovietic – printr-o condamnare legislativă clară și explicită.
O asemenea măsură nu ar însemna o limitare arbitrară a libertății de exprimare, ci o protecție a ordinii democratice și a memoriei victimelor. La fel cum negarea Holocaustului este interzisă în multe state europene, și negarea represiunii comuniste sau glorificarea călăilor trebuie să înceteze a mai fi tolerate.
Trei beneficii pentru societatea moldovenească
1. Justiție simbolică pentru victime
Sute de mii de oameni au fost deportați, închiși, uciși sau supuși la reeducare în perioada sovietică. Până astăzi, niciun torționar nu a fost tras la răspundere, iar istoria deportărilor și foametei organizate este adesea marginalizată în școli. O astfel de lege ar reprezenta un gest minim de dreptate simbolică.
2. Curățarea spațiului public de nostalgia totalitară
Statui ale lui Lenin, panglici sovietice, parade cu drapelul URSS – toate acestea sunt încă prezente în spațiul public din Republica Moldova. O asemenea toleranță nu s-ar admite în Germania în cazul simbolurilor naziste. Legea ar ajuta la normalizarea discursului public în cheie democratică.
3. Clarificare identitară și geopolitică
Pentru o societate scindată de dileme identitare, o lege de condamnare a comunismului ar trimite un semnal clar: apartenența la lumea democratică europeană nu este compatibilă cu glorificarea trecutului totalitar sovietic. Ar însemna un pas important în procesul de eliberare culturală și politică față de moștenirea imperiului rus.
Cine s-ar putea opune?
Moscova și reprezentanții Coloanei a Cincea a Rusiei în Moldova vor invoca, desigur, libertatea de exprimare, pericolul cenzurii sau tentativa de „rescriere” a istoriei (vezi, în acest sens, articolul nostru: „Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?”, Reunirea.com, 14 mai a.c.). Dar aceste argumente se golesc de conținut în fața realității: nu există democrație funcțională care să permită glorificarea călăilor.
Mai mult, experiența Cehiei și a țărilor baltice arată că asemenea legi pot fi implementate fără abuzuri și fără a afecta pluralismul.
Republica Moldova nu trebuie să se teamă de propriul adevăr istoric. Dimpotrivă, trebuie să și-l asume cu demnitate. Nu e vorba despre vendetă, ci despre repararea memoriei, despre ieșirea din ambiguitățile tranziției și afirmarea unei viziuni clare asupra trecutului și viitorului. Memoria nu este doar un exercițiu al trecutului – este o condiție a libertății. Iar libertatea cere curajul de a spune lucrurilor pe nume.
