„Correct the Map”. Când o hartă devine politică

Uneori, o dispută geopolitică încape într-o hartă. Am urmărit cu un interes aparte dezbaterea declanșată la Națiunile Unite de inițiativa „Correct the Map”. Cartografia este de multă vreme una dintre preocupările mele, concretizată, între altele, în publicarea unor albume de hărți.  Lucrând cu hărți istorice, am avut deseori prilejul să constat că ele nu sunt […]
7 septembrie 2026

Uneori, o dispută geopolitică încape într-o hartă.

Am urmărit cu un interes aparte dezbaterea declanșată la Națiunile Unite de inițiativa „Correct the Map”. Cartografia este de multă vreme una dintre preocupările mele, concretizată, între altele, în publicarea unor albume de hărți.  Lucrând cu hărți istorice, am avut deseori prilejul să constat că ele nu sunt doar reprezentări ale spațiului. O hartă poate spune foarte multe despre epoca în care a fost desenată, despre felul în care oamenii își imaginau lumea și, nu în ultimul rând, despre raporturile de putere din acea lume.  De aceea, Rezoluția prezentată de Togo, în numele Grupului African, mi se pare mai importantă decât ar putea sugera, la prima vedere, o controversă asupra proiecțiilor cartografice.

La 4 septembrie 2026, Adunarea Generală a ONU a adoptat, cu o majoritate covârșitoare, Rezoluția intitulată „Correct the Map: Rebalancing global cartographic representation and promoting equitable representation of the world’s regions, particularly Africa” („Corectarea hărții: reechilibrarea reprezentării cartografice globale și promovarea reprezentării echitabile a regiunilor lumii, în special a Africii”).   Documentul, prezentat de Togo în numele Grupului African, a obținut 164 de voturi pentru, un singur vot împotrivă – cel al Statelor Unite – și șase abțineri: Estonia, Georgia, Lituania, Republica Moldova, Serbia și Ucraina. Proiectul A/80/L.104 a devenit astfel Rezoluția A/RES/80/307 a Adunării Generale. (Vezi: ONU, documentul A/80/L.104; United Nations Meetings Coverage, 4 septembrie 2026.)

La prima vedere, subiectul pare aproape tehnic. Este vorba despre felul în care suprafața sferică a Pământului este transpusă pe o suprafață plană. În realitate, disputa depășește cu mult geometria.

Timp de secole, una dintre imaginile dominante ale lumii a fost construită pe baza proiecției elaborate în 1569 de cartograful flamand Gerardus Mercator. Proiecția avea un avantaj extraordinar pentru epoca marilor navigații: păstra unghiurile, iar drumurile cu azimut constant puteau fi reprezentate prin linii drepte. Tocmai de aceea proiecția Mercator a devenit atât de importantă pentru navigația maritimă.

Numai că avantajul navigațional are un preț. Cu cât ne îndepărtăm de Ecuator, cu atât suprafețele sunt mărite mai puternic. Proiecția  Mercator nu „micșorează” propriu-zis Africa; ea mărește disproporționat regiunile aflate la latitudini înalte, făcând astfel Africa să pară mult mai mică prin comparație. Groenlanda poate apărea pe o hartă Mercator aproape comparabilă cu Africa, deși continentul african este, în realitate, de aproximativ 14 ori mai mare. (: United Nations, „Correct the Map”; Bojan Šavrič, Tom Patterson, Bernhard Jenny, „The Equal Earth map projection”, International Journal of Geographical Information Science, vol. 33, 2019, pp. 454–465.)

Problema era cunoscută de multă vreme. Critica proiecției Mercator ca hartă generală a lumii nu este o invenție a actualului curent decolonial. Cartografii au atras de mult atenția că extraordinara sa utilitate pentru navigație nu o transformă automat într-o reprezentare potrivită pentru compararea suprafețelor continentelor.

Ceea ce s-a schimbat este interpretarea politică a acestei deformări. Pentru statele africane, problema nu mai este doar dacă o hartă este matematic adecvată scopului pentru care este utilizată. Întrebarea este ce efect produce asupra imaginației colective repetarea, generație după generație, a unei reprezentări în care Europa, Rusia, Canada sau Groenlanda ocupă vizual un spațiu mult mai mare în raport cu Africa decât în realitatea geografică.

În februarie 2026, Uniunea Africană a susținut oficial inițiativa „Correct the Map” („Corectați harta”), promovată de Togo. În iunie, organizația descria deja demersul drept parte a unei încercări mai ample de combatere a percepțiilor istorice deformate asupra continentului și de repoziționare a Africii în reprezentarea globală. Togo a transferat apoi inițiativa în Adunarea Generală a ONU. (Vezi:  African Union, „AU leaders adopt historic initiative to correct the Map of Africa”, 12 iunie 2026.)

Ministrul togolez de Externe, Robert Dussey, a rezumat foarte bine miza înaintea votului din ședința Adunării Generale a ONU din 4 septembrie a.c.:  „A fair map does not change the geography of the world. It changes how we see the world” („O hartă echitabilă nu schimbă geografia lumii. Ea schimbă felul în care vedem lumea”).   

Aici se află, probabil, cheia întregii dezbateri. Harta nu este teritoriul. Dar harta produce imagini despre teritoriu.  Rezoluția recomandă utilizarea mai largă a proiecțiilor echivalente – equal-area projections („proiecții cu suprafețe egale”) – atunci când scopul hărții este compararea dimensiunilor continentelor și regiunilor. Un loc aparte în această dezbatere îl ocupă proiecția „Equal Earth” („Pământul echivalent”), elaborată în 2018 de Bojan Šavrič, Tom Patterson și Bernhard Jenny.

„Equal Earth” este o proiecție pseudocilindrică echivalentă: ea păstrează proporția suprafețelor. Africa nu devine mai mare. Europa nu devine mai mică. Rusia, Canada sau Groenlanda nu pierd teritorii. Dispare doar avantajul vizual pe care proiecția Mercator îl acordă regiunilor situate la latitudini înalte. Autorii Equal Earth au conceput proiecția tocmai pentru a combina proporționalitatea corectă a suprafețelor cu o imagine relativ familiară și echilibrată a continentelor. (Vezi: Bojan Šavrič, Tom Patterson, Bernhard Jenny, „The Equal Earth map projection”, International Journal of Geographical Information Science, vol. 33, 2019, pp. 454–465.)

Dar nici „Equal Earth” nu reprezintă „adevărul absolut” al globului. Așa ceva este imposibil pe o hartă plană. Orice proiecție presupune sacrificarea unor proprietăți: suprafață, formă, distanță sau direcție. De aceea, întrebarea corectă nu este dacă Mercator este „fals”, iar Equal Earth „adevărat”. Întrebarea este pentru ce folosim o anumită hartă.

Pentru navigație, Proiecția Mercator rămâne perfect legitimă. Pentru a-i învăța însă pe elevi care este raportul real dintre suprafețele Africii, Europei și Americii de Nord, aceasta poate crea o imagine profund înșelătoare.  Rezoluția ONU ține seama tocmai de această diferență. Ea nu interzice proiecția Mercator și nu afectează utilizarea acesteia în domeniile în care proprietățile sale sunt utile. În schimb, promovează utilizarea reprezentărilor echivalente de către state, organizații internaționale, instituții de învățământ și alți actori atunci când dimensiunea relativă a continentelor este relevantă. Și trebuie precizat un lucru care s-a pierdut în unele relatări de presă: ONU nu a adoptat o „nouă hartă oficială a lumii” și nici nu a decis pur și simplu înlocuirea hărții Mercator cu Equal Earth. Rezoluția privește principiile reprezentării cartografice și încurajează folosirea proiecțiilor care redau corect raportul dintre suprafețe. Fiind o rezoluție a Adunării Generale, documentul nu are caracter juridic obligatoriu.

De la geometrie la „justiție cognitivă”

Partea cu adevărat controversată începe în momentul în care argumentul cartografic este legat de istoria colonialismului.

Textul și susținătorii inițiativei vorbesc despre symbolic minimization („minimalizarea simbolică”) a Africii și utilizează concepte precum cognitive justice („justiție cognitivă”) și memorial reparation („reparație memorială”). Potrivit acestei interpretări, repetarea timp de generații a unei hărți în care puterile nordului apar supradimensionate, iar Africa relativ redusă nu este lipsită de consecințe asupra modului în care lumea își imaginează raporturile dintre centru și periferie, putere și slăbiciune, importanță și marginalitate.

Statele Unite au respins tocmai această dimensiune a rezoluției. Reprezentanta americană a explicat înaintea votului că Washingtonul nu vede documentul drept o simplă încercare de corectare a proporțiilor cartografice, ci ca parte a unui proiect ideologic mai amplu, legat inclusiv de problema reparațiilor și de conceptul de „justiție cognitivă”. SUA au fost singurul stat care a votat împotrivă. (Vezi: U.S. Mission to the United Nations, Explanation of Vote – „Explicarea votului”, 4 septembrie 2026.)

Uniunea Europeană a ales altă cale. A susținut rezoluția, dar a delimitat foarte precis semnificația votului: documentul privește reprezentarea dimensiunilor relative ale maselor continentale și nu poate afecta în niciun fel suveranitatea, statutul teritorial, delimitarea frontierelor sau frontierele internațional recunoscute. UE a precizat, de asemenea, că votul favorabil nu înseamnă aprobarea tuturor hărților publicate pe site-ul Equal Earth. (Sursa: European External Action Service, EU Explanation of Vote – „Explicația votului Uniunii Europene”, 4 septembrie 2026.)

Precizarea nu era întâmplătoare. Cazul „Correct the Map” demonstrează cât de complicată devine relația dintre cartografie și politică atunci când pe aceeași hartă se întâlnesc două realități complet diferite: geometria continentelor și suveranitatea statelor.

Ucraina nu a contestat revendicarea Africii. Problema ridicată de Kiev a fost alta. Unele dintre hărțile asociate proiectului Equal Earth reprezentau Crimeea într-o manieră pe care autoritățile ucrainene o considerau incompatibilă cu suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Kievul a avertizat astfel asupra riscului ca, încercând să fie corectată o deformare cartografică, să fie legitimată, fie și involuntar, o alta. (Vezi: Adunarea Generală a ONU, stenograma ședinței din 4 septembrie 2026.)

Distincția este esențială. Proiecția Mercator și proiecția Equal Earth răspund unei probleme de geometrie cartografică: cum transpunem suprafața curbată a Pământului într-un plan și ce proprietăți sacrificăm atunci când facem acest lucru? Reprezentarea Crimeii, în schimb, aparține cartografiei politice: unde trasăm frontiera unui stat și cum reprezentăm un teritoriu ocupat militar, dar recunoscut de dreptul internațional ca parte a acelui stat?

Cele două probleme nu trebuie confundate. Africa cere ca dimensiunea continentului să nu mai fie deformată. Ucraina cere ca frontierele sale să nu fie relativizate.  Tocmai această distincție explică și votul Republicii Moldova.

La 6 septembrie, Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a precizat că abținerea Republicii Moldova „nu a vizat obiectivele de fond ale rezoluției, pe care le considerăm legitime”. Decizia a ținut cont, potrivit MAE, de „preocupările exprimate de Ucraina privind posibila instrumentalizare politică a unor reprezentări cartografice, inclusiv în raport cu teritoriile ucrainene temporar ocupate”.

Chișinăul a explicat fără echivoc și rațiunea politică a votului: Republica Moldova a ales să fie solidară cu Ucraina, „în deplină concordanță cu poziția sa consecventă de susținere a suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei în frontierele sale recunoscute internațional”. (Sursa: Cotidianul.md, „«Solidaritate cu Ucraina». MAE de la Chișinău explică abținerea la votul ONU privind noua hartă a lumii”, 6 septembrie 2026.)

Explicația este importantă și din perspectiva Republicii Moldova însăși.  Pentru un stat care are o parte a teritoriului său ocupat de Rusia și pe teritoriul căruia sunt staționate ilegal trupe ruse, problema modului în care sunt desenate frontierele pe hărțile internaționale nu poate fi una pur academică. Dacă reprezentarea cartografică ambiguă a Crimeii poate fi instrumentalizată pentru relativizarea suveranității Ucrainei, același principiu poate deveni relevant, într-un alt context, pentru Transnistria.

Și totuși, aici apare una dintre ironiile acestui vot. România, împreună cu majoritatea statelor Uniunii Europene, a votat pentru rezoluție. Uniunea Europeană a ales să separe cele două probleme: a sprijinit revendicarea legitimă a statelor africane privind reprezentarea proporțională a continentelor, precizând în același timp că rezoluția nu poate produce niciun efect asupra suveranității, integrității teritoriale și frontierelor internațional recunoscute ale statelor. Republica Moldova a ales o altă soluție diplomatică: solidaritatea prin vot cu Ucraina.

Cele două poziții nu sunt neapărat contradictorii. Ele reprezintă două răspunsuri diplomatice diferite la aceeași problemă. România și majoritatea statelor UE au spus, în esență: susținem Africa, dar delimităm juridic sensul votului nostru. Republica Moldova a spus: considerăm legitim obiectivul Africii, dar ne abținem din solidaritate cu Ucraina. Episodul demonstrează însă ceva mai important decât diferența de tactică diplomatică.

O hartă nu este niciodată doar un desen. O hartă poate deforma realitatea în cel puțin două moduri fundamental diferite. O poate face geometric, atunci când proiecția modifică raportul vizual dintre suprafețe. Aceasta este problema ridicată de statele africane în cazul Mercator.

Dar o poate face și politic, prin culoare, linia frontierei, hașurare, legendă sau denumirea atribuită unui teritoriu. Aceasta este problema ridicată de Ucraina în cazul Crimeii.

Prima deformare se măsoară matematic. Cea de-a doua poate avea consecințe geopolitice.

Harta selectează, simplifică, centrează, mărește, micșorează, numește și delimitează. Alegerea meridianului central stabilește ce apare în mijlocul lumii și ce este împins spre margine. Alegerea proiecției stabilește ce proprietăți geografice păstrăm și ce proprietăți deformăm. Alegerea toponimelor și a frontierelor poate transforma o reprezentare geografică într-o declarație politică.

Imperiile au înțeles acest lucru cu mult înainte ca expresia „geopolitică” să intre în vocabularul nostru.  De aceea, dezbaterea declanșată de Africa nu trebuie redusă nici la formula „Mercator este o hartă colonialistă”, nici la replica opusă potrivit căreia întreaga controversă ar fi doar o manifestare a corectitudinii politice.

Mercator a rezolvat genial o problemă tehnică a secolului al XVI-lea. Nu este vinovat pentru colonialism și nici nu trebuie expulzat din istoria cartografiei. Dar faptul că o soluție concepută pentru navigatorii epocii velierelor a continuat să structureze imaginea mentală a planetei mult după dispariția necesității pentru care fusese creată este o problemă legitimă.

Într-un singur vot al Adunării Generale a ONU s-au întâlnit astfel memoria colonialismului african, o invenție cartografică europeană din secolul al XVI-lea, războiul ruso-ucrainean, anexarea ilegală a Crimeii și problema integrității teritoriale a statelor din spațiul postsovietic.

Puține obiecte aparent atât de neutre precum o hartă pot concentra într-o singură imagine atâta istorie și atâta politică.

Distribuie articolul

Citește și