Istoria diferendului ruso-român privind evacuarea Tezaurului BNR evacuat la Moscova și nereturnat nici peste o sută de ani, a început în anii Primului Război Mondial. România a intrat în conflagrația amintită, după doi ani de neutralitate, în august 1916, alăturându-se Antantei (Franța, Anglia și Rusia).
Dar deja după câteva luni, în decembrie 1916, s-a pomenit într-o situație dezastruoasă – cu armata decimată, cu 2/3 din teritoriul țării (inclusiv capitala București) ocupat de inamic și sub pericol iminent ca întreg teritoriul țării să fie ocupat de națiunile Triplei Alianțe. La această situație s-a ajuns din cauză că, pe deoparte, sub presiunea Aliaților, țara a fost nevoită să intre în război nepregătită din punct de vedere militar pentru un război de durată, iar pe de altă parte, din cauză că Aliații, inclusiv Rusia, nu i-au acordat țării asistența promisă prin convențiile încheiate.
Decizia evacuării Tezaurului BNR și a valorilor culturale și istorice în Rusia a fost realizată la inițiativa și insistența autorităților ruse, care vedeau în depozitarea aurului românesc la Moscova o garanție că România, în situația complicată în care se afla și din cauza sentimentelor germanofile din țară, nu va schimba tabăra trecând de partea Triplei Alianțe.
Guvernul României s-a lăsat înduplecat să evacueze Tezaurul BNR la Moscova, pentru că Rusia era unica țară aliată cu care avea frontieră comună, precum și pentru că între Casa Regală din Rusia și cea din România erau puternice legături de rudenie: Regina Maria a României era verișoară primară cu țarul Nicolae al II-lea, întrucât mama reginei (Maria Alexandrova) și tatăl țarului (Alexandru al III-lea) erau frați.
Rezerva de aur a Băncii Naționale a României, în greutate de 91,5 tone de aur fin (în monede și lingouri), bijuteriile Reginei Maria și importante valori istorice și culturale au fost evacuate în Rusia în două etape, în decembrie 1916 și în august 1917, când reprezentanții Guvernelor Român și Rus au semnat protocoale, prin care se consemna în mod clar că aurul respectiv era proprietatea BNR, că era evacuat la Moscova pentru a fi pus în siguranță și se afla sub garanția Guvernului Imperial al Rusiei în ceea ce privește securitatea transportului, a depozitării și a întoarcerii în România. După ce transportul a ajuns la Moscova, reprezentanții BNR şi cei ai Băncii de Stat ai Rusiei (Sucursala Moscova) au făcut un inventar complet al aurului, semnat şi parafat de ambele părţi. După revoluția din februarie 1917 și detronarea țarului Nicolai al II- lea, Guvernul Provizoriul a recunoscut și el obligațiunile guvernului țarist privind păstrarea în siguranță și returnarea Tezaurului și valorilor culturale și identitare românești.
Toate documentele acestei înțelegeri se păstrează astăzi în original în seiful Guvernatorului BNR, dosarul ce le cuprinde predându-se din mână în mână de la un guvernator la altul, de mai bine de o sută de ani, ca o dovadă a hotărârii BNR de a-și recupera bunurile ce-i aparțin.
După revoluția bolșevică din octombrie 1917, Guvernul bolșevic a sechestrat Tezaurul BNR și valorile cultural istorice sub pretextul că România a ocupat Basarabia (astăzi cea mai mare parte a regiunii face parte din Republica Moldova), deși intrarea trupelor române în provincia amintită s-a făcut la solicitarea Guvernului Republicii Democratice Moldovenești, constituită în ținut, cu consimțământul Puterilor Aliate și a Generalului Șcerbchev, Comandantul trupelor ruse de pe Frontul Român.
În hotărârea de sechestrare a Tezaurului BNR, Guvernul bolșevic declara că „fondul de aur al României care este deținut la Moscova este intangibil pentru oligarhia română” și că își asuma „toată răspunderea pentru conservarea acestui fond și remiterea acestuia în mâinile poporului român”. Cu toate acestea, în anii de dominație sovietică, cât și de „putere populară” în România, Guvernul Sovietic nu a considerat necesar să restituie Tezaurul BNR României, chiar dacă în anii 1935 și 1956 a restituit o parte din valorile istorice și culturale ale României, iar subiectul restituirii Tezaurului BNR s-a aflat permanent pe agenda discuțiilor bilaterale româno-sovietice și româno-ruse. Moscova a căutat diferite pretexte și motive, uneori hilare, de a nu aborda subiectul Tezaurului BNR depozitat la Moscova.
La 14 martie 2023, Parlamentul European a adoptat o rezoluție cu privire la returnarea tezaurului național al României însușit ilegal de Rusia. Adoptarea acestei rezoluții istorice are o importanță deosebită: Prin aceasta statele UE recunosc, pe de o parte, creanța pe care o are Rusia față de România („ o creanță legală pe deplin valabilă asupra tezaurului său național care a fost evacuat în Rusia în 1916 și 1917”), iar pe de altă parte statele UE regretă că Rusia nu a restituit României Tezaurul său Național și îndeamnă Federația Rusă „să returneze integral României restul tezaurului național al României care a fost trimis în Rusia, în 1916 și 1917, pentru a fi păstrat în siguranță”.
Atâta timp cât continuă războiul ruso-ucrainean, este puțin probabil ca dialogul româno-rus și UE-Rusia privind Tezaurul român la Moscova să fie reluat. Cu toate acestea, se pare că situația internațională ar putea fi favorabilă tocmai acum țării noastre să-și recupereze Tezaurul furat de Rusia. Calea o arată Cristian Păunescu, Consilier al Guvernatorului BNR. Acesta a declarat la 18 octombrie curent unui post de televiziune polonez că utilizarea activelor rusești înghețate în Vestul Europei, după invazia Rusiei în Ucraina, ar putea fi o opțiune.
Acum, când active rusești de miliarde sunt înghețate în băncile occidentale tu ce crezi? România ar trebui să-și recupereze Tezaurul DIN ACESTE FONDURI?
Puteți urmări și materialul video realizat pe baza aceleiași documentări, accesând următorul link: 91,5 tone de aur românesc – Tezaurul BNR plecat la Moscova și niciodată înapoiat
