Astăzi se împlinesc 12 ani de la decizia Curții Constituționale din 5 decembrie 2013, prin care s-a stabilit că denumirea corectă a limbii de stat este „limba română”. Cu această ocazie, fostul președinte al Curții, Alexandru Tănase, a publicat un mesaj în care descrie hotărârea ca fiind unul dintre cele mai importante acte de „restituire constituțională și eliberare identitară” din istoria Republicii Moldova.
„Devine tot mai limpede că nu ne aflăm în fața unei simple spețe de ordin juridico-lingvistic. Ne aflăm, în realitate, în fața unuia dintre cele mai importante exerciții de restituire constituțională și de reintegrare a adevărului istoric în arhitectura normativă identitară a Republicii Moldova”, a scris Tănase.
Fostul magistrat afirmă că această decizie a reconfirmat caracterul constituțional al Declarației de Independență. „Curtea a stabilit, fără echivoc, că Declarația de Independență — actul fondator al statului — nu poate fi privită ca un simplu document istoric, ci ca o normă constituțională originară, imuabilă (…) Iar în cazul limbii de stat, contradicția era flagrantă. Declarația spune limpede: limba de stat este română. Punct.”
Tănase numește hotărârea din 2013 „un act de igienă constituțională”, prin care a fost eliminat din textul fundamental „un reziduu lingvistic al epocii staliniste”, termenul „limba moldovenească”, pe care îl descrie drept „o unealtă de deznaționalizare (…) menită să anuleze continuitatea identitară a românilor dintre Prut și Nistru”.
Tănase a trecut în revistă mai mulți actori politici, care s-au remarcam în acea perioadă. Unii în sens bun, alții, în sens rău. „Sunt, desigur, foarte interesante — și revelatoare — reacțiile din acele zile. Ele spun mult nu doar despre decizie în sine, ci despre calibrul clasei politice și maturitatea societății. Președintele Nicolae Timofti, fără excese oratorice, a exprimat în mod calm, dar ferm, că „limba română este denumirea limbii noastre” și a condamnat „ideologia sovietică” care a promovat o separare artificială. A fost o reacție de demnitate instituțională. În contrapondere, Marian Lupu a admis că limba este aceeași cu româna, dar a refuzat s-o numească astfel și a propus, „organizarea unui referendum pe tema denumirii limbii”. Dar poate cel mai revelator episod al acelui decembrie a fost scena din Parlament, când deputatul comunist Mark Tkaciuk (care în acesta vara recita texte electorale în limba româna), în plin plen al parlamentului a reacționat la decizia Curții printr-un gest obscen. Un moment destul de simbolic…”, a punctat Tănase.
Fostul președinte al CCM spune că restabilirea denumirii corecte a limbii nu a fost un gest formal, ci o revendicare a memoriei colective, o reparație morală pentru toți cei care au luptat – uneori cu prețul vieții – pentru păstrarea ființei românești în Basarabia. „De la profesorii persecutați în perioada sovietică, la miile de cetățeni care au ieșit în stradă în anii ’90 cerând „limbă, alfabet, istorie”, acest adevăr fusese îndelung apărat și cerut. Hotărârea Curții a validat acel efort istoric și a oferit o temelie juridică solidă pentru construcția unei identități naționale asumate. A recunoaște limba română ca limbă de stat înseamnă, implicit, a recunoaște apartenența Republicii Moldova la spațiul cultural și civilizațional românesc și european. Este o declarație de apartenență la valorile democratice, la adevăr și la libertate – opusul izolării ideologice și al nostalgiei sovietice care încă persistă în anumite segmente politice”.
Tănase a mai punctat că decizia din 5 decembrie 2013 a fost un act de curaj constituțional, un moment de claritate morală și de întoarcere la sine. „Nu ne-a rezolvat toate problemele, dar ne-a spus cine suntem. Iar într-o societate care s-a zbătut prea mult între iluzii, tăceri și jumătăți de adevăr, această hotărâre a fost, cu adevărat, un moment de lumină”, a conchis acesta.
(Cotidianul.md, 5 decembrie 2025)
