Forțele Rusiei plănuiau să invadeze după cucerirea Ucrainei. Acum sarcina Europei e să se asigure că democrația Moldovei va supraviețui.
THE GUARDIAN (Marea Britanie), 24 mai 2023 – În vreme ce războiul Rusiei face ravagii în Ucraina și Kievul își pregătește contraofensiva, Moldova, o fostă republică sovietică prinsă la mijloc între Ucraina și UE, e norocoasă că mai există. Dacă Rusia și-ar fi atins obiectivele inițiale ale războiului și ar fi cucerit Kievul și Odesa, de acolo ar fi ajuns la Chișinău în numai câteva zile.
Guvernul moldovean nu se îndoiește că acesta era planul lui Putin. Premierul Dorin Recean a afirmat-o fără ocol: Moldova supraviețuiește doar mulțumită rezistenței Ucrainei. Dacă Moscova ar fi reușit să extindă războiul și în Moldova, ea n-ar fi avut cum să opună o rezistență armată precum cea a Ucrainei. Și totuși, în ce privește viitorul democrației, al dreptului internațional și al securității europene, soarta Moldovei e la fel de importantă ca a Ucrainei.
Războiul purtat în Ucraina pătrunde adânc și în Moldova, chiar dacă nu militar: dezinformare, atacuri cibernetice, acțiuni de destabilizarea ale opoziției sprijinite de Rusia și o enclavă separatistă loială Moscovei sunt numai câteva dintre amenințările existențiale cu care se confruntă cei 2,6 milioane de locuitori ai țării.
Totuși, ținând cont ce s-ar fi putut întâmpla, m-am întors din vizita mea în Moldova și Ucraina (organizată de Vienna Institute for Human Sciences) cu un sentiment de speranță nemaipomenit.
O consecință a invaziei, cu siguranță neintenționată din partea Kremlinului, e că Moldova a primit statut de candidat la aderarea la UE. Faptul că președinta moldoveană Maia Sandu e pro-europeană și reformistă a contat mult pentru această realizare. Sandu și-a stabilit un obiectiv personal din a duce Moldova în UE până în 2030.
Dar și în Europa de Vest a avut loc o schimbare de atitudine: până și guverne în mod tradițional sceptice față de extindere, cum e cel francez, sunt de acord, cel puțin pe moment, cu integrarea europeană a Moldovei.
Nu cu mai mult de un an în urmă, Moldova era 100% dependentă de importul din Rusia pentru gaze. Acea cifră a ajuns acum la 0%. Prețurile energiei rămân inaccesibil de ridicate pentru mulți moldoveni, dar au scăpat acum de un risc de securitate. Electricitatea Moldovei provine din Transnistria, o regiune care s-a separat în 1992 și e controlată de separatiști susținuți de Rusia.
Dar dacă Rusia ar tăia gazele pentru a opri generarea de energie, Transnistria ar intra în colaps economic mai degrabă decât Moldova într-o pană prelungită. Moldova și Ucraina și-au sincronizat rețele electrice cu UE și au construit interconectori cu România vecină. Fără electricitatea generată cu gaz rusesc, Moldova ar avea probleme mari, dar ar supraviețui.
Și Rusia știe acest lucru. Știe și că invadarea Ucrainei a afectat grav economia Transnistriei, punând la îndoială viitorul politic al regimului-marionetă de acolo. Transnistria supraviețuiește grație energiei pe care o vinde Moldovei, generată din gaz rusesc pe care-l primește gratis. Rusia are în Transnistria un depozit imens de muniție și 1.500 de militari, deși numai vreo 70 dintre ei sunt efectiv ruși. Ceilalți sunt transnistreni cu dublă cetățenie, moldoveană și rusă: cei mai mulți dintre ei o consideră doar o slujbă ca oricare alta.
De ce nu încearcă atunci Moldova să recapete controlul asupra teritoriului ei? Nicu Popescu, ministrul de externe al Moldovei și vechi prieten al meu, mi-a explicat încurcătura când am luat cina împreună la Chișinău.
Răspunsul e contra-intuitiv dar logic. De ce să accelerezi un proces politic care ar distrage Moldova de la calea ei reformistă către UE, riscând concomitent și o lovitură de stat pusă la cale de Rusia sau chiar o intervenție armată fățișă? Moldova își dorește reintegrarea Transnistriei într-un final, dar vrea să aibă loc printr-o moldovenizare a regiunii, nu invers.
Acestea fiind spuse, securitatea Moldovei rămâne precară, cu o armată minusculă și slab înzestrată confruntându-se cu o amenințare rusă persistentă. Problemele economice ale țării sunt aproape la fel de grave. Lipsită de o bază industrială solidă, Moldova nu are o cale evidentă de a scăpa de statutul nedorit de cea mai săracă țară a Europei. Chiar și înainte de război, în contextul unei crize energetice din cauza căreia inflația a explodat, venitul anual per capita era de 4.000 de euro, pe când media UE e de 33.000. Criza nivelului de trai explică diminuarea popularității lui Sandu și riscă să o facă să piardă alegerile din 2024.
Dar moldovenii au deocamdată un guvern decis să se descurce cât mai bine în situația dificilă actuală. Nu există lipsă de voință politică pentru realizarea reformelor democratice, cum ar fi lupta anticorupție. Interferențele și dezinformarea Rusiei exploatează dificultăți economice cât se poate de reale pentru a incita contra guvernului, însă susținerea publică pentru aderarea la UE e puternică: mii de oameni s-au deplasat la un miting pro-UE săptămâna aceasta.
Ce lipsește e capacitatea. Un număr enorm de moldoveni apți de muncă au părăsit țara și, chiar dacă unii dintre cei mai talentați și inteligenți se întorc, e nevoie de foarte multă dedicare și pasiune: un ministru moldovean câștigă mai puțin decât un cercetător începător la institutul meu (care, din păcate, nici nu sunt bine plătiți). Câțiva dintre oamenii pe care i-am cunoscut au renunțat la slujbe confortabile în străinătate pentru a-și servi țara; m-am minunat de poveștile lor, dar am realizat cât de dificil e să strângi suficiente talente pentru a conduce țara spre un viitor mai bun.
Moldova are nevoie de sprijin constant și consecvent din partea Europei: o zonă sănătoasă de mijloc între îngrijorarea vecină cu isteria atunci când Rusia amenință și neglijarea care intervine atunci când caracteristicile Moldovei, micuță dar relativ adaptabilă, determină comunitatea internațională să se concentreze pe altceva.
Chișinău va găzdui săptămâna următoare o conferință a liderilor Comunității Politice Europene, un nou club european pentru membrii UE, candidații la aderare și statele precum Regatul Unit și Norvegia care optează să rămână pe dinafară. Când l-am întrebat pe consilierul de politică externă al lui Sandu care ar fi rezultatul ideal, răspunsul a fost simplu și convingător: să le demonstrăm cetățenilor noștri (dar și Kremlinului) că nu suntem singuri.
În Moldova starea de spirit e realistă, dar denotă speranță. Rezistența Ucrainei a asigurat existența Moldovei, iar moldovenii își seamănă acum semințele viitorului lor european.
Amintindu-mi speranța pe care am observat-o la Chișinău, mintea mă poartă la Odesa, la numai 200 de kilometri depărtare, pe care am vizitat-o câteva zile mai târziu. Portul de la Marea Neagră e departe de linia frontului, dar trădează indicii clare că țara e în război. Străzile sunt mai goale decât la Chișinău și am văzut clădiri avariate de dronele rusești. Noaptea e interzisă circulația oamenilor, dar măsurile de securitate au mai fost relaxate, iar prelungirea unui acord privind cerealele face ca docurile Odesei, strangulate luni de zile de o blocadă rusească, să funcționeze iarăși. La fel ca în Moldova, starea de spirit e una de optimism prudent.
Între două întâlniri programate m-am furișat să vizitez familia Olgăi, o refugiată din Ucraina care a locuit cu mine anul trecut. Olga și fiul ei, Vlad, se află și acum la Roma, dar mama și bunica ei au rămas în Ucraina. Acum au grijă de grădina Olgăi, despre care ea îmi povestise mult. În ziua aceea am apelat-o video pe Olga, fiindcă voiam să vadă și ea: cireșul înflorise.
Articol de Nathalie Tocci (directoare a Italian Institute of International Affairs și profesoară onorifică la Universitatea din Tübingenea)
https://www.theguardian.com/commentisfree/2023/may/24/moldova-vladimir-putin-threat-ukraine-europe