Astăzi ne despărțim de profesorul și ambasadorul Ion M. Anghel! Trecerea lui la cele veșnice marchează nu doar dispariția unui reper al diplomației române, ci și pierderea unei conștiințe lucide și neobosite în apărarea adevărului istoric despre Basarabia.
Pentru mine, Ion M. Anghel nu a fost doar un nume de referință în dreptul internațional sau un autor de tratate fundamentale, ci un interlocutor privilegiat și un spirit cu care am împărtășit, de-a lungul anilor, zeci de discuții despre istoria Basarabiei, despre relațiile ruso-române și despre sensul profund al ideii de Unire. În aceste dialoguri, am regăsit întotdeauna aceeași rigoare intelectuală, dublată de o credință neclintită în dreptate.
Cariera sa profesională a fost una cu adevărat excepțională și explică autoritatea cu care vorbea despre aceste subiecte. Absolvent al Facultății de Drept a Universității din București, ca șef de promoție, dublu doctor în drept, Ion M. Anghel a parcurs toate treptele diplomației române în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, de la specialist în Direcția Tratatelor până la rangul de ambasador. A ocupat funcții esențiale, inclusiv cea de director al Direcției Consulare și consilier al ministrului de Externe, fiind implicat direct în elaborarea și interpretarea instrumentelor juridice care definesc relațiile internaționale ale României.
Activitatea sa externă a fost la fel de remarcabilă: a reprezentat România în multiple misiuni diplomatice, ca însărcinat cu afaceri în Cipru, Italia și Malta, consul general la San Marino și, în cele din urmă, ambasador la Haga. A fost prezent în organisme internaționale importante și a activat inclusiv în cadrul Curții Permanente de Arbitraj. Această experiență vastă i-a conferit nu doar o cunoaștere teoretică, ci și una profund practică a raporturilor de forță din politica internațională.
Profesorul Anghel înțelegea, poate mai bine decât mulți alții, că pentru statele mici, confruntate cu marile puteri, dreptul internațional nu este un simplu instrument tehnic, ci o armă existențială. El știa din experiență directă – inclusiv din negocierile dificile privind frontierele – ce înseamnă să te afli la masa tratativelor cu diplomați care au în spate forța armelor, inclusiv a celor nucleare.
Am trăit, fiecare în contexte diferite, această realitate: el în negocierile româno-ruse, eu în cele privind retragerea trupelor ruse din Republica Moldova. Și poate tocmai de aceea ne înțelegeam atât de bine. Împărtășeam convingerea că, în fața presiunii brute a puterii, singurele noastre resurse reale rămân dreptul internațional și adevărul istoric.
Această credință străbate întreaga sa operă. În prefața volumului său „Politica externă a României cu privire la Basarabia reflectată în activitatea diplomaților săi”, profesorul Anghel formula, cu o forță aproape testamentară, ideea care i-a ghidat întreaga viață:
„Sintagma Basarabia este și rămâne pământ românesc constituie un crez – piedestal și punct de plecare, în tot ce s-ar face și în orice atitudine luată; o consider premisă a neamului românesc, dar ea reprezintă totodată și un jurământ, rămânând veșnică cât lumea și de neclintit ca o stâncă de granit, oricâte năvăliri s-ar produce și de oriunde ar veni acestea sau de mijloacele ce s-ar folosi.”
Nu era o simplă afirmație, ci un jurământ. Iar el a trăit conform acestui jurământ.
Dincolo de diplomat și savant, Ion M. Anghel avea și o dimensiune mai puțin cunoscută, dar profund semnificativă: credința. În 1993, la începutul mandatului său de ambasador la Haga, l-a chemat un preotul Prof. Dr. Ioan Dură – un stâlp al comunității românilor din Țările de Jos și Belgia -pentru a sfinți ambasada, spunând că gestul este necesar „pentru a alunga necuratul și comunismul din Ambasadă”.
Am avut inspirația de a-i urma, fără să știu inițial, acest exemplu. În 2010, la începutul mandatului meu de ambasador la Bruxelles, am sfințit Ambasada Republicii Moldova cu același preot, Ioan Dură, care avea să-mi devină în timp un foarte bun prieten și sfătuitor. A fost încă o punte nevăzută între mine și profesorul Anghel – o dovadă că, deseori, activitatea diplomatică și dimensiunea spirituală se întrepătrund.
Cariera sa – impresionantă prin orice standard – nu mai are nevoie de multe cuvinte: diplomat de rang înalt, profesor timp de aproape șapte decenii, autor a zeci de volume fundamentale, mentor al generațiilor de juriști și diplomați. Și totuși, dincolo de titluri și funcții, ceea ce rămâne este verticalitatea sa.
Ion M. Anghel a fost unul dintre acei oameni rari care nu au confundat niciodată realismul politic cu abandonul principiilor. A înțeles compromisurile necesare diplomației, dar nu a cedat niciodată în privința adevărului.
Astăzi, când multe repere par relativizate, exemplul său devine cu atât mai prețios.
Pentru mine, rămâne memoria unui om cu care puteai vorbi ore în șir fără să simți trecerea timpului, un spirit exigent, dar generos, un patriot discret și profund.
Iar pentru România – și pentru toți cei care cred în dreptul internațional, adevărul istoric și românitatea Basarabiei – rămâne un reper.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Pentru mine va rămâne, mereu, un reper de conștiință și demnitate românească.
