EFE (Spania), 16 octombrie 2024 – Președinta Moldovei, Maia Sandu, a făcut astăzi un apel la diaspora din țări ca Italia, Spania și Franța să voteze duminică la alegerile prezidențiale și la referendumul constituțional privind aderarera la Uniunea Europeană (UE).
„Cu Moldova în inimă mergem la vot! Noi, moldovenii, suntem o familie împrăștiată în toată lumea, dar ne adunăm în momente importante”, a spus Sandu, potrivit agenției Moldpres.
Sandu a subliniat că ea și moldovenii care locuiesc în Germania, Italia, Spania, Irlanda, Marea Britanie sau Franța își doresc același lucru, ca Moldova să prospere, pentru ca ai lor copii să se întoarcă acasă.
„20 octombrie este un moment important pentru întreaga noastră familie. La referendum nu va fi al doilea tur. O zi de vot pentru a nu fi nevoiți să așteptăm 30 de ani”, a spus el.
Sute de mii de moldoveni locuiesc în străinătate, unde Comisia Electorală Centrală va deschide 228 de secții de votare în 37 de țări, dintre care 60 pe teritoriul italian.
Sandu, care caută realegerea duminică, a încercat pe tot parcursul campaniei să contracareze scenariile negative privind viitoarea aderare la UE, promovate de partidele și candidații pro-ruși.
„Speranța de viață este de zece ori mai mare decât în cazul nostru (…). Iar pensiile în UE sunt mai mari. În România sunt de două ori mai mari, în Lituania, de trei ori”, a notat ea, și a făcut și aluzie la salariile mai mari și ajutoarele sociale.
În ceea ce privește tineretul, ea a subliniat că UE înseamnă „libertate de mișcare și de alegere”, adică tinerii moldoveni vor putea călători în Europa „fără nicio restricție”.
Pe plan economic, a subliniat că piața comunitară este formată din 450 de milioane de consumatori și a amintit că România vecină a primit 60 de miliarde de euro de când a aderat la bloc, în 2007.
„La referendum luăm o decizie care va influența viața fiecărui cetățean. Mergeți la vot, votați la referendum, alegeți o Moldovă europeană”, a îndemnat ea.
Sandu, pe care Rusia o acuză că a redus drastic numărul secțiilor de votare din Rusia, a călătorit recent în Italia pentru a face campanie printre moldovenii care locuiesc la Torino, Parma și Bologna.
Moldova acuză de luni de zile Moscova că încearcă să destabilizeze situația din fosta republică sovietică de la granița cu Ucraina, pentru a o face să încline spre Uniunea Economică Eurasiatică (UEE), condusă de Rusia.
Statele Unite au subliniat marți că „Rusia lucrează activ pentru a submina alegerile din Moldova și integrarea sa europeană”. Recent, UE a avertizat și despre creșterea atacurilor hibride rusești împotriva Chișinăului.
Moldova a solicitat aderarea la UE în martie 2022, la o lună de la începutul războiului din Ucraina și după ce a găzduit sute de mii de refugiați; A primit statutul de candidat în iunie același an, iar Bruxelles-ul a deschis negocierile de aderare în decembrie 2023.
https://es-us.noticias.yahoo.com/sandu-llama-di%C3%A1spora-italia-francia-095959682.html
Traducerea: Cristina Zaharia/RADOR RADIO ROMÂNIA/czaharia/cciulu