Chișinăul pune capăt unei subvenții ilegale de 30 de ani: Parlamentul a votat legea care introduce TVA și accize pentru companiile din regiunea transnistreană

Eugeniu Durbala, Cotidianul.md,  30 aprilie 2026 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat joi, în lecturile a doua și a treia, proiectul de lege nr. 50 din 26 februarie 2026, care elimină scutirile de TVA și accize de care beneficiau până acum companiile din regiunea transnistreană. Legea pune capăt unui regim fiscal preferențial care a funcționat timp […]

Autor: Admin

30 aprilie 2026

Eugeniu Durbala, Cotidianul.md,  30 aprilie 2026

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat joi, în lecturile a doua și a treia, proiectul de lege nr. 50 din 26 februarie 2026, care elimină scutirile de TVA și accize de care beneficiau până acum companiile din regiunea transnistreană. Legea pune capăt unui regim fiscal preferențial care a funcționat timp de peste două decenii și care, potrivit inițiatorilor, a costat bugetul de stat miliarde de lei și a alimentat contrabanda pe malul drept al Nistrului.

Modificările vizează două acte normative: Legea nr. 1417/1997 pentru punerea în aplicare a Titlului III din Codul fiscal, care reglementează TVA-ul, și Legea nr. 1054/2000 pentru punerea în aplicare a Titlului IV din Codul fiscal, care reglementează accizele. Prin eliminarea articolelor care acordau scutiri fiscale agenților economici din raioanele de est ale Republicii Moldova, toți importatorii vor fi puși în condiții egale, indiferent de malul Nistrului pe care își desfășoară activitatea.

Totodată, legea instituie un Fond de Convergență, alimentat din veniturile suplimentare colectate, destinat reducerii decalajelor economice și sociale dintre regiunea transnistreană și restul Moldovei. Fondul va finanța modernizarea infrastructurii, sprijinul pentru mediul de afaceri și proiecte cu impact social direct — educație, sănătate și protecție socială — pentru populația de pe ambele maluri ale Nistrului.

Legea intră în vigoare etapizat: unele prevederi vor fi aplicate începând cu 1 iunie 2026, altele din 1 august 2026, iar eliminarea completă a scutirilor la TVA și accize este programată pentru 1 ianuarie 2030, oferind astfel un calendar de tranziție de aproximativ patru ani.

Potrivit notei de fundamentare, scutirile fiscale acordate companiilor din stânga Nistrului au fost concepute inițial ca măsuri temporare, însă au persistat timp de peste două decenii, transformându-se într-un regim permanent de facilități fiscale mascate. Această situație a creat o dualitate a spațiului fiscal care a subminat principiul unității bugetare și a generat concurență neloială față de agenții economici de pe malul drept.

Mai grav, lipsa taxării accizelor la importurile destinate regiunii transnistrene a transformat zona într-un hub de tranzit pentru mărfuri de contrabandă — în special produse din tutun, alcool și carburanți — care inundau ulterior piața moldovenească și chiar piețele din statele vecine. Potrivit documentului, expertizele recente confirmă că aplicarea integrală a TVA și accizelor este cel mai eficient instrument pentru a rupe cercul vicios al contrabandei.

Impactul financiar estimat al măsurii este de aproximativ 3,3 miliarde de lei încasări suplimentare la bugetul de stat, conform datelor Serviciului Vamal.

Înainte de vot, deputatul PSRM Marcel Cenușă a cerut excluderea proiectului de pe ordinea de zi, invocând o adresare oficială a Tiraspolului din 29 aprilie, în care regimul separatist avertizează asupra unui „risc de catastrofă umanitară” și solicită consultări prealabile. Inițiativa socialiștilor a fost susținută de restul fracțiunilor de opoziție, inclusiv de „Alternativa”, însă respinsă de majoritatea parlamentară și de fracțiunea Democrația Acasă.

Pretinsul „soviet suprem” de la Tiraspol transmisese anterior o adresare oficială președintelui Parlamentului, Igor Grosu, solicitând renunțarea la inițiativă, susținând că introducerea taxelor „va duce inevitabil la creșterea prețurilor de consum” în regiune.

Distribuie articolul

Citește și