Fostul ministru al Apărării al Republicii Moldova, Anatol Șalaru, susține că reunificarea României cu Republica Moldova este un proces inevitabil, dar care ține exclusiv de voința cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului.
Într-un interviu acordat pentru aktual24.ro, Șalaru a vorbit despre lupta pentru reunificare, pe care o duce încă din perioada sovietică, despre sprijinul internațional necesar și despre eliberarea totală de influența Moscovei. În opinia fostului ministru al Apărării, factorii geopolitici pot influența contextul, însă decizia aparține în exclusivitate românilor.
„Reunificarea celor două state românești nu depinde nici de Putin, nici de Bruxelles și nici de Washington, ci doar de românii de pe ambele maluri ale Prutului. Da, avem nevoie de sprijin internațional, mai ales în recunoașterea unui act reparatoriu istoric, dar reunificarea depinde doar de noi”, a declarat Anatol Șalaru.
Ex-ministrul Apărăii a povestit despre implicarea sa în mișcarea națională din perioada URSS, când ideea reunificării începuse să prindă contur într-un regim absolut ostil idealului românilor.
„Sunt român basarabean și sunt în lupta pentru reunificare din 1988. În luna ianuarie a acelui an, am înființat Cenaclul Alexei Mateevici, care a stat la baza Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia și vă spun cu toată seriozitatea că reunificarea celor două state românești se va realiza”, a adăugat Șalaru.
Fostul ministru vede independența față de Federația Rusă și parcursul european al Republicii Moldova ca pași inevitabili spre reunificare.
„Și declararea independenței Republicii Moldova față de URSS și integrarea europeană a Republicii Moldova sunt victorii de etapă, care vor avea ca finalitate reunificarea statului român fărâmat de tancurile rusești în anii 1940”, a spus Șalaru.
În opinia sa, Unirea devine posibilă în momentul în care Republica Moldova se va elibera „total și ireversibil” de influența Moscovei.
„Reunificarea noastră se va realiza atunci când ne vom elibera total și ireversibil de Moscova și vom putea securiza, pe toate palierele, teritoriul românesc dintre Prut și Nistru”, a conchis Anatol Șalaru.
( Tarlapan Octav, Cotidianul.md, 13octombrie 2025 )




