Autoritățile din Sîngerei, Republica Moldova, au organizat miercuri un moment solemn de reculegere dedicat lui Valeriu Gafencu, unul dintre cei mai luminoși martiri ai rezistenței anticomuniste românești, la 74 de ani de la trecerea sa la cele veșnice în temnița comunistă de la Târgu Ocna.
Valeriu Gafencu s-a născut pe 24 ianuarie 1921 la Sîngerei, în județul Bălți din Basarabia românească, într-o familie profund înrădăcinată în istoria națională. Tatăl său, Vasile Gafencu, fusese deputat în Sfatul Țării și votase în 1918 pentru Unirea Basarabiei cu România — un act pe care regimul sovietic nu avea să i-l ierte.
În anii interbelici, Valeriu a urmat cursurile Liceului „Ion Creangă” din Bălți, unde a fost coleg de clasă, printre alții, cu viitorul lingvist de renume mondial Eugen Coșeriu. În vara anului 1940, URSS a ocupat Basarabia. Tatăl său, Vasile Gafencu, a fost deportat în Siberia de forțele de ocupație sovietice, fără să mai revadă vreodată locurile natale. Valeriu și ceilalți membri ai familiei s-au refugiat peste Prut.
Ajuns în România, s-a înscris la Facultatea de Drept și Filosofie din Iași. Nu a apucat să termine studiile. În toamna lui 1941, la numai 20 de ani, a fost arestat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică, deoarece făcea parte din Frățiile de Cruce, ale căror membri erau urmăriți și arestați, în acea perioadă.
Anii care au urmat au fost un lung calvar prin închisorile și lagărele din România: penitenciarul Aiud (1942–1948), colonia de muncă Galda de Jos, închisorile Pitești și Văcărești. În decembrie 1949, bolnav grav, a ajuns la Târgu Ocna, locul unde urma să-și încheie drumul pământesc.
Dar în spatele zidurilor reci, Valeriu Gafencu nu a fost doar un deținut politic. A fost un sprijin duhovnicesc pentru cei din jur, un om care împărțea puținul pe care îl avea, care se ruga, care mângâia suflete zdrobite și care, prin exemplul personal, îi întărea pe ceilalți în credință și demnitate.
Unul dintre episoadele cele mai cunoscute ale vieții sale este legat de pastorul protestant Richard Wurmbrand. Gafencu i-a cedat acestuia doza de streptomicină pe care o primise de la un coleg de detenție — medicament care i-ar fi putut prelungi propria viață —, convins că Wurmbrand va putea duce în Occident mărturii despre ororile din închisorile comuniste românești. A pus viața altcuiva înaintea propriei supraviețuiri.
Valeriu Gafencu a trecut la Domnul pe 18 februarie 1952. A trăit 31 de ani. A lăsat în urmă o lumină care nu s-a stins.
Părintele Nicolae Steinhardt, autorul „Jurnalului Fericirii”, l-a numit fără ezitare „Sfântul Închisorilor” — un titlu care nu vine dintr-o proclamare oficială, ci din recunoașterea profundă, de către cei care l-au cunoscut sau i-au auzit povestea, a sfințeniei trăite zi de zi, în condiții extreme.
Orașul natal nu și-a uitat fiul. La 30 septembrie 2021, în Sîngerei a fost inaugurat un bust din bronz în memoria lui Valeriu Gafencu. În același an, Poșta Moldovei a emis un timbru dedicat lui, recunoscând figura celui născut la Sîngerei drept parte a patrimoniului memorial al Republicii Moldova.
Miercuri, la 74 de ani de la moartea sa, autoritățile locale au organizat un nou moment de cinstire.
„Momentul comemorativ a fost unul de profundă reculegere și respect, consacrat memoriei unei personalități care a rămas în conștiința publică drept simbol al credinței, al demnității și al jertfei. Prin acest gest solemn, reafirmăm datoria morală de a cinsti memoria înaintașilor și de a transmite generațiilor viitoare valorile care ne definesc ca societate: credința, unitatea și respectul față de istorie. Memoria înaintașilor rămâne vie prin faptele și prin respectul generațiilor de astăzi. Veșnică pomenire”, a transmis Primăria Sîngerei. (Sursa: Pagina de Facebook a dlui V.Dolganiuc)
