Săptămâna viitoare se împlinesc 107 ani de la Unirea Republicii Democratice Moldovenești cu Regatul României, pe data de 27 martie 1918. Este de remarcat caracterul necesar, chiar inevitabil și iminent al acestui eveniment, chiar dacă de la anexarea Basarabiei în 1812 se trecuse câteva generații care aveau în memorie situația de până la anexare. Și chiar dacă timp de 100 și ceva de ani populația acelui teritoriu transformat în gubernie rusească a fost supusă unei presiuni politice, ideologice, identitare, lingvistice, culturale și de alte genuri de către Imperiul Țarist și de către „lumea rusă” de atunci, tocmai pentru a șterge din memorie relația firească cu Patria istorică. Cum s-a păstrat în timp depozitarul „nedreptății istorice”, al memoriei naționale și identitare, activat la momentul potrivit și cine au fost actorii care au contribuit la activarea acestuia? La aceste, dar și la alte întrebări au încercat să răspundă invitații la dezbaterea publică „Unirea 1918: de ce a fost necesară, de ce a fost posibilă?”, organizată Agenția de Presă IPN.

Expertul permanent al proiectului, Igor Boțan, a declarat că „Unirea” este actul de aderare a Basarabiei la Regatul România, în cadrul căruia a constituit o provincie. Unirea Basarabiei, așa cum fusese definită în cadrul administrației țariste în 1812, a fost precedată de constituirea Republicii Democratice Moldovenești la sfârșitul anului 1917, proclamându-și întâi autonomia în cadrul Republicii Ruse, apoi, după Revoluția din Octombrie, independența față de Rusia bolșevică și, după câteva luni, la 27 martie/9 aprilie 1918, a avut loc unirea cu Regatul României.

„Marea Unire” din 1918 a fost procesul istoric în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români s-au unit în anul 1918 în cuprinsul aceluiași stat național denumit România. Etape preliminare au fost Unirea Principatelor Române din 1859 și dobândirea independenței în urma războiului din 1877-1878, pe fondul renașterii naționale a românilor în parcursul secolului al XIX-lea”, explică expertul.

Potrivit lui, „imperiul” este unul dintre tipurile istorice de stat. Un imperiu se caracterizează prin faptul că este compus dintr-un centru și o periferie subordonată acestuia, aceste zone periferice fiind de obicei cucerite. Imperiile sunt caracterizate de diferențe în drepturile și principiile de guvernare ale diferitelor teritorii din interiorul lor. Totodată, „statele naționale” reprezintă comunități stabile de oameni, istoricește constituite, apărute pe baza unității de limbă, de teritoriu, de viață economică și de factură psihică, care se manifestă în particularități specifice ale culturii naționale și în conștiința originii și a sorții comune.

„Principiul autodeterminării națiunilor sau a popoarelor” este un principiu din dreptul internațional care prevede dreptul popoarelor și al națiunilor de a-și determina singure cursul propriilor dezvoltări politice, economice, culturale și sociale, fără interferențe directe sau indirecte din afară”, a precizat Igor Boțan.

Ion Negrei, vicepreședinte al Asociației Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”, susține că, din cele mai vechi timpuri, teritoriul dintre Prut și Nistru a fost parte componentă a Țării Moldovei/Principatul Moldovei, în perioada medievală și în perioada de intrare în epoca modernă. Potrivit lui, fiind un stat independent, Principatul Moldovei s-a confruntat cu imixtiuni din afară, incluisiv agresiuni. Permanent, începând cu secolul al XVIII, au existat niște intrări în această parte a Europei din partea Imperiului Rus, au avut loc nenumărate invazii, iar una dintre ele a fost războiul proclamat de Imperiul Rus și Imperiul Otoman în 1806.

„În 1806 se dezlănțuie un război ordinar în această parte a Europei și scopul Rusiei era de a pătrunde în principatele române, de a trece Dunărea, de a ocupa Balcanii și mai departe spre Bosfor și Dandanale. Era un scop demult urmărit de către Imperiul Rus. Însă, în contextul acestui război, Rusia nu a putut să-și satisfacă acele interese pe deplin, ci a cucerit doar o parte din teritoriul românesc. O parte de răsărit a Moldovei, ca rezultat al Tratatului de Pace din 1812, a fost anexată la Imperiul Rus. Partea cealaltă a Moldovei din dreapta Prutului a rămas ca stat independent și duce viața sa de unitate statală independentă”, explică istoricul.

Vicepreședintele Asociației Istoricilor a menționat că, intrând în componența Imperiului Rus, acest teritoriu a căpătat o denumire specifică – Basarabia. Acesta era un specific în politica externă rusă – tuturor teritoriilor cucerite li se dădeau niște termeni geografici. Și deși Basarabia era un teritoriu mult mai restrâns, această denumire a fost extinsă asupra întregului teritoriu cucerit pentru a acoperi cucerirea și a anihila orice conținut etnic al cuceririi.

Ion Negrei relatează că la 1917, atunci când cade țarismul rus, s-a produs o descătușare a tuturor popoarelor din componența Imperului Rus, inclusiv a celor din Basarabia. De aici evenimentele încep a se derula cu o viteză mult mai rapidă, iar cele din urmă se încheie cu actul Unirii din 27 martie 1918.

„Astăzi suntem, așa să zicem, la un ecuator. Avem 106 ani de dominație a Imperiului Rus asupra Basarabiei și 107 ani de la Unirea de la 1918. Iată 213 ani teritoriul acesta dintre Prut și Nistru periodic s-a aflat sub dominația țaristă rusească și după 1940 și cea sovietică. Astăzi suntem în formula de Republica Moldova ca stat independent cu toate consecințele care își trag rădăcinile din perioada țaristă și din perioada sovietică”, a adăugat istoricul.

Doctorul habilitat în istorie, Nicolae Enciu, cercetător științific principal la Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova, a menționat că anul 1812 este unul crucial, care a determinat soarta de mai departe a acestei populații din interfluviul pruto-nistrean, parte a Principatului Moldovei.

În opinia sa, ca și a altor istorici, chestiunea Basarabiei își are originea din anul 1711, când țarul Rusiei, Petru I, semnează cu domnitorul Moldovei, Dimitrie Cantemir, o înțelegere prealabilă secretă. „În încercarea lui a de elibera Principatul Moldovei de sub dominația otomană, a semnat și un tratat cu toate atributele unui tratat internațional – Tratatul de la Luțsk din 1711, în care era stipulat foarte clar și univoc, fără posibilitate de reinterpretare, faptul că țarul Rusiei își asuma obligația de a păstra integritatea teritorială a Principatului Moldovei, în orice circumstanță”, explică Nicolae Enciu.

Potrivit lui, este vorba despre un angajament oficial de natură juridică și politică, cu caracter european și internațional, prin care Rusia își asuma obligația de a respecta și de a păstra integritatea teritorială a Principatului Moldovei. „A trecut un secol de atunci și iată că Rusia în maniera deja cunoscută a semnat un alt tratat cu Imperiul Otoman prin care rupe o parte din Principatul Moldovei și o anexează”, a spus el.

Cercetătorul științific a făcut trimitere la aprecierile existente în întreaga istoriografie națională și nu doar. Și anume la faptul că Imperiul Otoman nu avea dreptul să cedeze ceva ce nu-i aparține, la rândul ei Rusia, cu atât mai mult nu avea dreptul să spargă integritatea teritorială a Principatului Moldovei, să pretindă că a eliberat o parte din acest Principat. Ba mai mult, să-l anexeze, să-l redenumească, să spargă integritatea religiei, a structurii bisericii din acest spațiu.

Nicolae Enciu consideră că premisele, care au condus la revenirea spațiului pruto-nistrean în componența României, s-au acumulat pe parcursul întregului secol al XIX-lea. Potrivit lui, până la acel rapt săvârșit de Rusia țaristă în 1812, populația din acest spațiu era obișnuită să comunice cu frații lor de peste Prut, să aibă relații economice, comerciale, culturale etc. Și într-un singur moment a fost trasat hotarul pe Prut, care a despărțit nu numai o populație, dar și familii. Astfel, Prutul devine o graniță și nu un fluviu intern în cadrul aceluiași stat, Principatul Moldovei”, a mai spus doctorul habilitat în istorie.

Dezbaterea publică la tema „Unirea 1918: de ce a fost necesară, de ce a fost posibilă?” face parte din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”. Agenția de presă IPN desfășoară acest proiect cu sprijinul Fundației germane „Hanns Seidel”.

Ion Negrei: Comunitatea internațională a recunoscut Unirea Basarabiei cu România pe baza dreptului la autodeterminare

Poziția comunității internaționale față de Unirea Basarabiei cu România a fost exprimată oficial în timpul Conferinței de Pace de la Paris din 1919-1920. Opinia aparține istoricului Ion Negrei și a fost exprimată în cadrul dezbaterii publice la tema „Unirea 1918: de ce a fost necesară, de ce a fost posibilă?”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit istoricului, actul Unirii a fost recunoscut pe baza dreptului populației dintre Prut și Nistru la autodeterminare.

Istoricul Ion Negrei a explicat că Unirea Basarabiei cu România a fost un act legitim, recunoscut pe plan internațional și esențial pentru stabilitatea regiunii în contextul începutului secolului XX.

„Poziția comunității internaționale față de actul Unirii a fost demonstrată la Conferința de Pace de la Paris din 1919-1920. Atunci a fost recunoscută legitimitatea actului Unirii și României i s-a recunoscut dreptul de suveranitate asupra teritoriului Basarabiei”, a spus istoricul Ion Negrei.

Istoricul a evidențiat și argumentul istoric care a stat la baza legitimității Unirii: teritoriul dintre Prut și Nistru făcea parte din Moldova Medievală, având astfel o continuitate istorică firească în cadrul statului român.

„Participanții Conferinței de Pace de la Paris au pus în capul mesei principiul autodeterminării. Ei s-au convins că actul Unirii a avut loc în limitele respectării dreptului la autodeterminare a populației dintre Prut și Nistru. În plus, s-au axat pe dreptul istoric. Teritoriul Basarabiei este teritoriul istoric al Moldovei Medievale”, a mai spus Ion Negrei.

Negrei a subliniat că Unirea Basarabiei cu România nu a avut doar o importanță națională, ci și una europeană, contribuind la securitatea întregului continent. Prin recunoașterea internațională a Unirii, s-a reușit îndepărtarea pericolului extinderii Rusiei bolșevice.

„În plus, Unirea asigura și securitatea Europei. La Conferința de Pace de la Paris s-a specificat că prin recunoașterea dreptului de suveranitate a României asupra Basarabiei se asigură și securitatea Europei. România a luat controlul asupra acestui teritoriu și pericolul care venea din partea Rusiei în 1918-1920 a fost îndepărtat. Pentru că atunci Rusia ducea un război împotriva Poloniei și altor popoare ca să își extindă supremația bolșevică. Europa a devenit mai sigură prin recunoașterea Basarabiei ca parte componentă a României”, a punctat istoricul Ion Negrei.

Nicolae Enciu: Basarabenii, reprezentați plenar la București după Unirea din 1918

Basarabenii au fost reprezentați plenar în toate organele centrale de la București după Unirea din 1918. Opinia aparține doctorului habilitat în istorie, Nicolae Enciu, și a fost exprimată în cadrul dezbaterii publice la tema „Unirea 1918: de ce a fost necesară, de ce a fost posibilă?”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit istoricului, Republica Democratică Moldovenească nu putea rămâne independentă, deoarece nu dispunea de o armată care să-i asigure integritatea teritorială, iar regimul de la Moscova își manifestase deja intențiile de anexare.

Istoricul Nicolae Enciu a analizat condițiile impuse de Sfatul Țării înainte de Unirea Basarabiei cu România din 1918 și motivele pentru care acestea au fost ulterior abandonate. Potrivit doctorului în istorie, una dintre principalele condiții a fost menținerea Sfatului Țării pentru realizarea reformei agrare.

„Prima condiție era ca Sfatul Țării să rămână în vederea realizării reformei agrare. Dar ulterior, reforma agrară va fi implementată plenar în componența României întregite. A doua condiție era ca Basarabia să-și păstreze autonomia provincială. După Unirea cu România vor fi delegați ai populației Basarabiei în toate guvernele României interbelice și în toate legislaturile Parlamentului României interbelice. Basarabenii au fost reprezentanți plenar în organele centrale de la București”, a spus doctorul în istorie, Nicolae Enciu.

Nicolae Enciu a explicat că, peste câteva luni după Unire, s-a renunțat la aceste condiții, întrucât Bucovina s-a unit cu România fără nicio precondiție. De asemenea, România, participând la Conferința de Pace de la Paris, trebuia să fie percepută ca un stat național unitar.

„Urmând exemplul bucovinenilor, Sfatul Țării a renunțat la condițiile inițiale. Pe de altă parte, România urma să participe la lucrările Conferinței de Pace de la Paris și apărea ca un stat național, întregit, iar condițiile inițiale ar fi stârnit dezbateri inutile la Paris. Nu în ultimul rând, pe parcursul anului 1918, atât populația Basarabiei, cât și reprezentanții ei politici din Sfatul Țării, s-au convins de implementarea în practică a tuturor acelor condiții”, a mai spus istoricul Nicolae Enciu.

În cadrul dezbaterii, istoricul a explicat și de ce Republica Democratică Moldovenească nu putea rămâne independentă. Potrivit lui, statul nu avea resursele necesare pentru a-și asigura integritatea teritorială, armata sa fiind insuficientă.

„Independența Republicii Democratice Moldovenești nu era posibil să fie menținută și apărată. Republica Democratică Moldovenească dispunea de niște cohorte, insuficiente pentru a întreține o armată care să garanteze integritatea teritorială a Basarabiei. Pe de altă parte, guvernul bolșevic de la Moscova își exprima foarte clar intenția de anexare a Basarabiei”, a punctat istoricul Nicolae Enciu.