În așa-zisa Transnistria a fost adoptată o pretinsă ”lege” propagandistic și mincinos intitulată „Cu privire la victimele genocidului poporului transnistrean și la comemorarea memoriei acestora în legătură cu crimele regimului de ocupație fascist germano-român din perioada 1941–1944”. Amintim că nu există niciun ”popor transnistrean”, regiunea fiind separatizată de trupe rusești de ocupație, și nici nu a existat un așa-zis ”genocid” al așa-zisului ”popor transnistrean”. Aceste minciuni sunt propagandă rusă în cea mai purulentă formă.
Cel puțin caraghios este că, în condițiile severei crize economice de la Est de Nistru, care se adâncește de la o zi la alta, pretinsele autorități ale acestei regiuni nerecunoscute de nimeni pe plan internațional au decis să ridice sute de monumente și să servească populației o nouă doză de propagandă ideologică. În fapt, avem de-a face cu o nouă provocare profund anti-românească.
„Legea” menționată anterior a fost adoptată la sfârșitul lunii iulie și prevede crearea unei așa-zise ”cărți memoriale a victimelor”, inventarierea locurilor de înhumare în masă, construirea unui complex memorial, precum și interzicerea negării, justificării sau distorsionării a așa-ziselor „crime ale regimului de ocupație”. Bazat pe mistificări rusești, textul pune un accent deosebit pe ”inadmisibilitatea” echivalării așa-zisei Transnistria cu Guvernoratul „Transnistria”. Pretinsele autorități de la Tiraspol au reintrodus în „legislația” regiunii interdicția privind utilizarea termenului „Transnistria”. Aceasta este a doua „lege” care impune o astfel de interdicție.
Locuitorii de pe malul stâng al Nistrului riscă amenzi cuprinse între 300 și 1.500 de euro, detenție administrativă de 30 de zile sau o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 3 ani pentru „negarea, justificarea sau distorsionarea crimelor regimului de ocupație româno-german”.
Autorii acestei enormități propagandistice au afirmat că așa-zisul ”document” ar invoca o așa-zisă „restaurare a dreptății istorice”. Cu toate acestea, el întărește, de fapt, în pretinsa ”legislație” locală, narativul rusesc despre așa-zisul ”popor transnistrean” ca o comunitate istorică distinctă, care ar fi existat deja în anii ’40. Textul insistă aiuristic că România ar fi comis un ”genocid” împotriva acestui „popor transnistrean” în anii ’40 (deși ”poporul” ăsta NU exista nici atunci și NU există nici acum) și că locuitorii regiunii nerecunoscute de nimeni ar trebui să rețină și să recunoască acest lucru. Avertizăm că a astfel de provocare mincinoasă nu face decât să alimenteze sentimentele anti-românești de la Est de Nistru, înfățișând România drept un ”agresor”, atât din perspectivă istorică, cât și din perspectiva unui posibil viitor conflictual.
Potrivit ”legii”, pretinsele autorități locale intenționează să cultive așa-zisa „memorie istorică” (în realitate, o destrăbălată propagandă rusească) în primul rând prin ridicarea de monumente și amenajarea locurilor cu semnificație cică memorială. Textul legii nu precizează câte monumente urmează să fie construite, însă menționează că așa-zisul ”stat” va:
– identifica și înregistra toate locurile cu semnificație memorială;
– asigura protejarea, amenajarea și restaurarea acestora;
– amplasa monumente, structuri memoriale, însemne comemorative, plăci memoriale și panouri informative în aceste locații.
Există planuri de ”a reuni” angajați din așa-zisul ”sector public” local, elevi și studenți la aceste monumente, de câteva ori pe an. ”Reunirea” asta înseamnă aducerea lor cu forța. Acestora li se va vorbi despre așa-zisele ”atrocități” care ar fi fost comise de „ocupanții români” și despre așa-zisa „suferință a poporului transnistrean” din perioada administrației românești. Măsura este prevăzută într-un pretins decret emis în luna mai de pretinsul „președintele” local, Vadim Krasnoselski, ”act” care introduce în calendarul ”oficial” al datelor comemorative ”momentele marcante” ale începutului așa-zisei „ocupații germano-române” a orașelor și raioanelor de la Est de Nistru. Această provocare face parte dintr-o campanie concertată de propagandă anti-românească pe care separatiștii Rusiei de la Tiraspol au decis, în mod subit, să o promoveze în forță, apăsând pedala românofobiei.
Pretinsa ”lege” prevede că toate lucrările legate de instalarea așa-ziselor monumente și de amenajarea ziselor locuri comemorative vor fi finanțate din așa-zisul buget ”republican” și din bugetele locale. Deși ”legea” a fost adoptată la sfârșitul lunii iulie, închipuitele autorități regionale au dat în trap și au instalat deja un monument la Rîbnița.
Mizeria de mai sus a fost dezvelită în mod festiv la 5 august – marcând data la care a început așa-zisa ”ocupație româno-germană” a orașului – în cadrul unui destrăbălat circ propagandistic. Organizatorii nu au reușit să mobilizeze elevi și studenți pentru acest eveniment, întrucât aceștia se aflau în vacanța de vară. De regulă, elevii și studenții sunt aduși cu forța la astfel de adunări publice în timpul orelor de curs, fiind practic obligați să participe la astfel de bâlciuri regizate de separatiști; prin urmare, la mitingul din 5 august au luat parte doar câteva zeci de angajați din ”sectorul public”, membri ai pretinselor forțe de ordine, pensionari și așa-ziși ”oficiali”.
Textul mincinos și insultativ al plăcii ”comemorative” debitează că așa-zisa „ocupație româno-germană” ar fi făcut 6.000 de victime și îi incriminează direct, în acest sens, pe mareșalul Ion Antonescu, pe guvernatorul așa-zisei Transnistria, Alexianu, și pe alți membri ai autorităților române. Pentru că doar atât îi duce capul, separatiștii Rusiei au scris numele tuturor celor acuzați cu litere mici. Textul se încheie menționând că Rîbnița ar fi fost cică ”eliberată” de trupele URSS în 1944 și că „toate necazurile orașului au luat sfârșit atunci”.
Este de remarcat faptul că aproape 500.000 de ruble transnistrene (aproximativ 27.000 euro) din bugetul orașului Rîbnița au fost cheltuite pentru amenajarea acestui rușinos, mincinos și românofob amplasament memorial și pentru instalarea ”monumentului”. Proiectul a inclus amenajarea peisagistică a zonei, achiziționarea de arbuști ornamentali pentru plantarea în jurul ”memorialului”, precum și realizarea și instalarea ”monumentului” propriu-zis. Decizia de alocare a fondurilor a fost luată de pretinsul consiliu local al orașului.
E bine de știut că fondurile pentru acest destrăbălat proiect propagandistic au provenit din bugetul local destinat drumurilor – ne referim la bani publici meniți reparării drumurilor urbane, nu ridicării unor râsuri ideologice pe terenuri virane. Ca de obicei, pretinsele autorități nu i-au consultat pe localnici și nici nu au dezvăluit sursa finanțării pentru ”parcul memorial”. La urma urmei, cu toții ar fi cu mult mai câștigați dacă acolo ar fi instalat un WC public. Niciunul dintre locuitorii din Rîbnița nu știe că zisul monument a fost plătit din banii colectați de la șoferi și proprietari de vehicule sub formă de taxe și tarife.
Nu se știe câte astfel de ”monumente” (tot atâtea provocări și insulte românofobe) intenționează pretinsele ”autoritățile locale” să ridice în așa-zisa Transnistria. Totuși, în interviuri acordate pretinsei ”prese” regionale (adică, propaganda separatiștilor), pretinșii ”istorici” locali au menționat în repetate rânduri că ar exista „câteva sute” de ”situri memoriale” în întreaga regiune unde ar putea fi amplasate, eventual, însemne care să comemoreze așa-zisele „crime ale invadatorilor româno-germani”.
Numărul noilor monumente, memoriale și spații publice comemorative va depinde de rezultatele demersurilor de identificare și ”documentare” a acestor amplasamente. Pretinsele autorități locale au primit termen până la data de 15 septembrie pentru a finaliza această activitate. Până la acea dată, închipuiții oficiali vor emite toate normele secundare aferente așa-zisei ”legislați” adoptate, iar ”istoricii” locali vor începe identificarea locurilor în jurul cărora vor fi amenajate memorialele.
De menționat că ”legea” adoptată reprezintă o adaptare la nivel local a actului normativ rus „Privind perpetuarea memoriei victimelor genocidului poporului sovietic în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941–1945”. Respectiva lege rusă a fost adoptată la sfârșitul anului 2025 și a intrat în vigoare la 1 ianuarie a anului curent. Separatiștii Rusiei de la Tiraspol au preluat același cadru ideologic – „genocidul poporului” – și aceeași ”logică” privind „perpetuarea memoriei și protejarea adevărului istoric”. Totuși, ”legea” impusă pe malul stâng al Nistrului restrânge sfera geografică și cronologică la teritoriul actualei așa-zisei Transnistrii, extinde lista criteriilor care definesc ”genocidul” și introduce un instrument specific propriu: o așa-zisă ”Carte a Memoriei”.
Trebuie punctat că, de-a lungul deceniilor, așa-zișii oficiali de la Tiraspol au considerat România și sentimentele unioniste din Republica Moldova drept principala amenințare la adresa supraviețuirii lor. De la Tiraspol vin periodic declarații potrivit cărora Bucureștiul și Chișinăul ar urmări să „absoarbă” așa-zisa Transnistria, în timp ce limba și cultura română ar fi folosite ca instrumente pentru a eroda așa-zisa ”identitate” locală, care nici măcar nu există. Așa-zisa lege adoptată cu privire la „genocid” se înscrie perfect în această ”logică” mincinoasă și insultativă la adresa României.
Această ”lege” le permite pretinșilor oficiali locali să prezinte orice discuție privind o eventuală Reunificare a Republicii Moldova cu România drept o continuare a unei așa-zise „politici de genocid” care ar fi fost inițiată în anii ’40, mobilizându-i astfel pe localnici în jurul acestei minciuni românofobe. ”Legea” adoptată servește mai puțin comemorării unor victime și mai mult ridicării unei bariere ideologice între așa-zisa Transnistria și România de pe ambele maluri ale Prutului. În textul zisei legi, evenimentele istorice sunt distorsionate până la falsificare, fiind deturnate și transformate într-un instrument de legitimare a așa-zisei ”republici” nerecunoscute de nimeni pe plan internațional și de justificare a unei stări de confruntare permanentă cu România.
Totuși, locuitorii de rând ai așa-zisei Transnistria sunt cei care plătesc prețul acestei politici primitive și falimentare. Așa-zisul monument de la Rîbnița demonstrează că pretinșii oficiali regionali găsesc cu ușurință fonduri pentru propaganda lor românofobă, pentru asta folosind banii din impozitele plătite de cetățenii obișnuiți.
Mai mult, oricine îndrăznește să se pronunțe împotriva acestui lucru riscă sancțiuni care variază de la amenzi și detenție de scurtă durată până la închisoare propriu-zisă. Pretinsele ”autorități” de la Est de Nistru sunt pregătite să-i pedepsească pe locuitorii așa-zisei Transnistria pentru „negarea, justificarea sau denaturarea crimelor comise de regimul de ocupație româno-german”.
Pe fondul drasticei crize economice în care se afundă malul stâng al Nistrului, pretinsele autorități de la Tiraspol nu le pot oferi cetățenilor nimic altceva decât o eternă comemorare a unor minciuni rusești și o permanentă confruntare cu ”inamicii” ideologici care ar înconjura așa-zisa Transnistrie. Până în prezent, pretinsa conducere de la Tiraspol nu a conceput nicio măsură pentru a ameliora situația economică sau pentru a soluționa criza prelungită; regiunea continuă să-și pună speranțele în „ajutoarele” primite de la Moscova – doar că acestea întârzie să apară.
Urmând această politică, locuitorii obișnuiți din așa-zisa Transnistria continuă să se integreze în sfera economică și socială a Republicii Moldova. La fiecare șase luni, crește numărul locuitorilor din regiune care muncesc, beneficiază de tratament medical și încasează prestații sociale în Republica Moldova.
