În Republica Moldova, partidele politice cu viziune statalistă ar trebui să se gândească la crearea unui Bloc al Suveraniștilor pentru a participa la viitoarele alegeri parlamentare, a declarat Igor Dodon, în cadrul unei mese rotunde la Parlament cu tema „Suveranitatea permanentă – valoarea constituțională și fundament al statalității Republicii Moldova”: ”este necesar să ne consolidăm agendele în perspectiva viitoarelor alegeri parlamentare. Poate este cazul să ne gândim la crearea unui Bloc al suveraniștilor”.
De menționat că suveranismul, ideologie promovată de Partidul Socialiștilor, condus de Igor Dodon, în detrimentul integrării în Uniunea Europeană, este prezentat ca o afirmare a independenței naționale și a auto-determinării, în realitate fiind un instrument prin care Rusia își exercită influența politică și culturală în Republica Moldova,
Dintre manifestările suveranismului putinist în Republica Moldova menționăm: partidele lui Igor Dodon și Ilan Șor au beneficiat de sprijin financiar și logistic din partea Rusiei, posturi de televiziune și portaluri de știri promovează narațiuni care discreditează Uniunea Europeană și valorile occidentale, în timp ce glorifică Rusia și modelul său de guvernare, iar Mitropolia Moldovei, subordonată Patriarhiei Ruse, sprijină deschis politicienii pro-ruși și se opune integrării europene.
În acest registru se înscrie și moldovenismul, ca narațiune rusească, adică promovarea unei identități moldovenești, distinctă de cea românească, o strategie utilizată pentru a slăbi legăturile culturale și istorice cu România și pentru a justifica orientarea pro-rusă a Moldovei.