Ar fi atât de frumos să vedem în luna Florarului doar cum primăvara defilează prin Moldova – de la un peisaj reînviat la altul, de la grădinile caselor împodobite în zeci de culori la livezile în floare, de la satele învăluite în mireasma liliacului la luncile acoperite gingaș de verdele crud al ierburilor fragede, încă neatins de coasă.
Însă simfonia divină a primăverii este, din păcate, bruiată de zgomotele infernale ale trecutului sovietic, de vuvuzelele comsomoliste și ale mercenarilor ideologici, de sloganele urlate din gâtlejurile alcoolizate și de parada jalnică a unor stafii îmbrăcate în uniformele decedatului… imperiu.
S-a încercat, nu o singură dată, să fie aduse în spațiul public argumente rezonabile pentru delimitarea clară dintre comemorarea victimelor celui de-Al Doilea Război Mondial și folosirea zilei de 9 mai în scopuri mârșave – pentru renașterea militarismului imperial și justificarea războiului de refacere a URSS. Zadarnic însă. Moscova a știut să înșele o Europă pașnică și o lume prea credulă.
Crezul unor strategi occidentali și profețiile „înțelepților” din fostele colonii sovietice – potrivit cărora timpul va rezolva totul în 15–20 de ani – s-au dovedit false și periculoase. Afirmațiile utopice că, „după prăbușirea comunismului, o pace eternă se va instaura pe glob”, iar Rusia se va democratiza în mod firesc, au fost crezute de sute de milioane de oameni. Pentru mulți dintre ei, ororile GULAG-ului stalinist și ale lagărelor hitleriste păreau definitiv îngropate în trecut și imposibil de repetat.
Vocile popoarelor evadate din închisoarea sovietică nu au fost ascultate nici atunci când Rusia a năvălit peste R. Moldova în 1992, nici asupra Georgiei în 2008 și nici peste Ucraina în 2014. Numeroși lideri ai lumii libere se îmbrățișau cu agresorul și îndemnau fostele „republici unionale” să nu confunde „neînțelegerile temporare” cu presupuse planuri de refacere a URSS.
Dar istoria a demonstrat contrariul: imperiile nu renunță benevol la dominație, iar propaganda anticipează aproape întotdeauna agresiunea militară. De aceea, tolerarea monumentelor sovietice și elogierea simbolurilor imperiale, revanșarde nu este o simplă eroare, ci un risc direct pentru securitatea statelor vulnerabile.
Ca întotdeauna, cel sătul nu-l înțelege pe cel flămând, iar omul liber pe cel ținut în lanțuri. Cine a avut voință națională și nu a așteptat regi sau salvatori din afară – a reușit să intre în lumea liberă. Nu întâmplător, țările fostului lagăr socialist, odată scăpate din îmbrățișarea sufocantă a monstrului, au forțat porțile NATO și ale Uniunii Europene, conștiente că orice întârziere le poate deveni fatală. Statele baltice, cunoscând prea bine năravurile „eliberatorilor” de a nu pleca din teritoriile ocupate, au spart ușa ferecată a Europei, punându-se la adăpost.
Celelalte „republici unionale” au rămas, din păcate, în meniul geopolitic al Kremlinului și, în pofida promisiunilor și garanțiilor de securitate, continuă să trăiască în nesiguranță, ca într-o antecamera a abatorului.
Nu cortegiul de stafii și nici procesiunea ridicolă a zâmbăreților vor-șordodoniști de 9 mai provoacă adevărata neliniște, ci obsesia criminalilor de război din buncărele Kremlinului de a reface imperiul. Misiunea încredințată și finanțată acestor lachei este de a transmite societății moldovenești mesajul: „nași readom” („ai noștri sunt aproape”), întreținând reflexele imperiale și blocând schimbarea mentalităților moștenite de la vechiul stăpân.
Cozile de topor întruchipate de „kuliokarul” Dodon ies periodic la suprafață și alimentează lumpenul cu nostalgia și iluzia refacerii URSS. Vă amintiți ce îi mărturisea Dodon lui Plahotniuc? Pentru întreținerea haitei sale de mancurți din partid, Moscova oferea lunar până la un milion de dolari – adică peste 200 de milioane de lei anual. Cu asemenea bani poți cumpăra suficienți trântori, alcoolici și rătăciți care să urle zilnic prin sate și orașe că „salvarea R. Moldova e în lumea rusă, nu în Europa gay-lor”.
Iar liderii locali ai lumpenilor și vânduților nu circulă cu „Moskvici” sau „Volga”, ci cu Volvo, BMW, Porsche, Audi ori Mercedes. Acești farisei, care manipulează oamenii cu mitul „raiului sovietic”, își țin banii în Occident, își trimit copiii la universități din Paris, Viena, Londra sau Berlin și își tratează bolile în clinici private europene. Niciun miliardar vor-șor-dodonist nu-și transferă averile în Rusia, fiindcă acolo ar fi înghițit imediat de rechinii mai mari.
Au trecut 35 de ani de la prăbușirea imperiului răului, însă stafiile trecutului sovietic continuă să bântuie prin localitățile Moldovei, întunecând mințile și sufletele multora. Ziua de 9 mai, în varianta ei vor-șor-dodonistă, reprezintă o batjocură la adresa milioanelor de victime ale războiului, ale fascismului hitlerist și comunismului stalinist. Pe executanții și fanaticii acestor parade jalnice și degradante nu îi interesează deloc memoria celor căzuți în conflagrația mondială din 1939–1945. Scopul lor este cultivarea militarismului agresiv și susținerea revanșismului imperial al juntei fasciste de la Kremlin.
De Paștele Blajinilor, moldovenii merg la cimitire cu lumânări și pomeni, nu cu Kalașnikovul la gât și cu cuțitul în tureatcă. A-i cinsti pe cei plecați în eternitate este un gest sfânt. Să nu permitem nimănui, indiferent de pretext, să transforme memoria victimelor în spectacol propagandistic, să facă parade militariste în cimitire și să defileze peste morminte în numele altui război.
(Alecu Reniță„Natura”, nr. 5, 2026)
