MOLDPRES (R.Moldova), 15 octombrie 2024 – Parlamentul găzduiește vizita delegației Comisiei pentru politică externă din Senatul României, condusă de președintele acesteia, senatorul Titus Corlățean. Oficialii români au avut întrevederi cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, și cu membrii Comisiei politică externă și integrare europeană, iar discuțiile s-au referit la agenda internă și la avansarea parcursului european al țării noastre, relatează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.
Speakerul și-a exprimat aprecierea pentru suportul constant oferit de România în eforturile de modernizare și integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. În acest context, președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a referit la unele proiecte recent implementate cu sprijinul României. Este vorba despre semnarea contractului de proiectare și construcție a unui pod nou peste Prut, Ungheni-Ungheni, care va apropia Republica Moldova de rețeaua de autostrăzi a Uniunii Europene, oferirea a 20 de autobuze școlare și a unui lot de aproape 100 de mii de cărți care vor ajunge în bibliotecile din întreaga țară. „România a fost și continuă să fie alături de Republica Moldova și vă mulțumim pe această cale pentru susținerea constantă a agendei noastre, în special acum, în contextul procesului de aderare și al referendumului din această toamnă”, a punctat Igor Grosu.
Președintele Parlamentului a menționat și despre colaborarea pe dimensiunea parlamentară, inclusiv la nivelul comisiilor parlamentare. „Avem o conlucrare foarte bună dintre Parlamentul Republicii Moldova, Senat și Camera Deputaților, dovadă fiind și vizita de astăzi. Dorim să preluăm cât mai mult din experiența României în procesul de aderare la Uniunea Europeană, iar expertiza dumneavoastră în aproximarea legislației la standardele UE ne va ajuta să avansăm mai rapid în procesul de negociere”, a subliniat șeful Legislativului.