Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj, în ajun de Revelion, în care a afirmat că anul 2026 trebuie să fie unul al reformelor reale și al apropierii statului de cetățeni, după un 2025 pe care l-a descris drept „un an al încercărilor și al neliniștilor”.
În mesajul adresat românilor la cumpăna dintre ani, șeful statului a îndemnat la o reflecție asupra anului care se încheie și asupra responsabilităților care urmează.
„În pragul unui nou an, ne oprim pentru câteva clipe și privim cu luciditate și onestitate atât spre drumul parcurs, cât și spre responsabilitatea viitorului care ne așteaptă”, a transmis Nicușor Dan.
Președintele a subliniat, în postarea sa de pe Facebook, că anul 2025 a fost marcat de dificultăți economice și de incertitudini care au afectat viața multor români, realități care, spune el, nu pot fi trecute cu vederea.
„Anul 2025 a fost un an al încercărilor, al neliniștilor și al întrebărilor firești. Mulți români au resimțit presiunea creșterii costului vieții, temerile legate de stabilitatea locurilor de muncă și incertitudinea unei lumi tot mai imprevizibile. Aceste realități sunt reale și nu pot fi ignorate”, a adăugat șeful statului român.
Totodată, Nicușor Dan a evidențiat capacitatea societății românești de a rămâne unită și de a apăra valorile democratice, în pofida contextului complicat.
„Dar 2025 a fost, în același timp, un an al rezistenței și al maturității civice. Un an în care România a rămas ferm ancorată în valorile sale democratice și în angajamentele europene și euroatlantice”, a mai afirmat Nicușor Dan.
Președintele a accentuat nevoia unor reforme concrete în modul de funcționare al statului.
„Privind spre 2026, este esențial ca statul român să devină mai eficient, mai corect și mai aproape de cetățeni. Reforma, responsabilitatea și competența nu pot rămâne simple declarații de intenție, ci obligații ale statului față de fiecare român”, a mai scris președintele.
Nicușor Dan a subliniat potențialul țării și necesitatea unei viziuni comune.
„România are un potențial uriaș. Valorificarea lui presupune o viziune comună, o economie modernă și competitivă, o administrație eficientă, un sistem educațional adaptat viitorului și un stat de drept solid, în care marea corupție nu își mai găsește locul”, a spus Nicușor Dan.
Președintele a transmis un mesaj de speranță și încredere, îndemnând la unitate și implicare civică în anul care începe.
„Anul Nou ne oferă șansa de a reînnoi încrederea, de a corecta ceea ce nu a funcționat și de a construi, împreună, o Românie mai dreaptă și mai puternică. Drumul nu va fi ușor, dar sunt convins că este un drum pe care îl putem parcurge cu succes. Vă doresc tuturor sănătate, liniște și puterea de a privi cu speranță spre viitor. La mulți ani tuturor românilor, oriunde v-ați afla!”, a transmis Nicușor Dan.
(Octav Tarlapan, Cotidianul.md, 31 decembrie 2025)




