Unul din autorii manualului de istorie pentru clasa a XII-a: „Trăim într-un univers al dezinformării totale”
Criticile nefondate aduse noului manual deistorie a românilor și universală pentru clasa aXII-a, care a apărut în școli în septembrie 2024,sunt puse la cale de partidele pro-ruse, cuscopul de a denigra imaginea actualei guvernăriîn preajma alegerilor parlamentare din acest an.În acest sens, poziția Comunității Evreiești dinMoldova, care de asemenea declară că manualular conține erori istorice, trezește multe semnede întrebare. De această părere este unul dintreautorii manualului, Nicolae Enciu, doctorhabilitat în istorie, care a acordat un interviu laacest subiect pentru Jurnal.md.
– Dle Enciu, cum a apărut necesitatea elaborării unei noi ediții a manualului de istorie pentru clasa a XII-a?
– Manualele de istorie, epoca contemporană, trebuie reînnoite periodic, cel puțin o dată la zece ani, căci între timp apar noi evenimente și metode de interpretare. Astfel, în 2023, Ministerul Educației și Cercetării a anunțat un concurs cu privire la elaborarea și editarea noilor manuale de istorie pentru clasele a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a. Atunci, echipa noastră, constituită pe baze benevole, din care mai fac parte Adrian Dolghi, doctor în istorie, Alina Felea, doctor habilitat în istorie, și Ala Bîrlădeanu-Revenco, a participat și a câștigat concursul. Am muncit cu dăruire mai mult de un an, pentru a prezenta un proiect de calitate, care să corespundă tuturor exigențelor cercetării istorice, inclusiv subiectelor formulate în curriculum. Proiectul a fost plasat și pe portalul ministerului, pentru a fi discutat public, și a parcurs toate etapele de evaluare și expertiză. Am prezentat materialul în mod echilibrat și am oferit elevilor mai multe perspective de analiză a evenimentelor descrise. Deci, nu sunt exagerări sau etichetări. Prin urmare, nu există niciun motiv pentru criticile care au urmat în această privință.
„Nenorocul acestui manual este că a apărut într-un an electoral”
– În acest caz, cum se explică, în opinia dvs., aceste critici?
– Nenorocul acestui manual este că a apărut într-un an electoral. Aceasta este explicația cea mai plauzibilă. Și desigur că partidele, mai ales cele din opoziție, s-au folosit de traducerea recentă a manualului în limba rusă, pentru a începe campania electorală. Noi, autorii, istorici de meserie, nu suntem implicați în niciun fel în viața politică, nu suntem membri de partid și nu promovăm ideologiile partinice nici ale guvernării, nici ale opoziției. Și pentru noi este supărător, când persoane care nu au tangență cu cercetarea științifică se pronunță în privința acestor manuale și fac aprecieri categorice, intransigente, de pe poziția unor partide politice.
– Adică, valul de critici în privința manualului a apărut anume după ce a fost tradus în limba rusă?
– Se pare că da. Fiți atenți la interpretările care apar. În privința datelor majore din istoria secolului al XX-lea, de la încheierea Primului Război Mondial și până în prezent, există, din păcate, divergențe și în istoriografie. De exemplu, o parte din istorici susțin pe bună dreptate că, în 1918, a avut loc o revenire a Basarabiei în spațiul de cultură și civilizație românească, prin unirea cu Vechiul Regat al României. În schimb, alți istorici, care gravitează în jurul Partidului Socialiștilor, Partidului Comuniștilor și al altor partide de stânga, pretind că, în 1918, s-a produs „o anexare a Basarabiei de către România burghezo-moșierească”. Sunt percepții ale istoriografiei sovietice, care au fost preluate în doctrinele partidelor respective, fiind promovate în viața publică, sub pretextul că au o argumentare științifică. Iată, deci, două viziuni diametral opuse asupra unuia și aceluiași eveniment istoric.
„Într-un manual, subiectele nu sunt analizate în detaliu, ca în monografii”
– Cele mai grave acuzații totuși vi se aduc cu privire la minimalizarea responsabilității regimului Antonescu față de crimele împotriva evreilor…
– Noi ne-am condus de toate documentele în această privință, inclusiv de concluziile Comisiei internaționale de studiere a Holocaustului „Elie Wiesel”. Dar, în manualele de nouă generație, nu se mai aplică principiul cronologic de expunere a procesului istoric. Adică, subiectele nu sunt analizate în detaliu, cu referire la surse de arhivă, ca în monografii ori în culegeri de documente, ci se prezintă doar momentele esențiale și se oferă mai multe perspective de analiză asupra unui eveniment. Mai mult, noi trebuie să respectăm curriculumul, care ne pune la dispoziție pentru expunerea unui subiect nu mai mult de două pagini, în care încadrăm documente, cronologii, aparatul metodic, imagini și canavaua istorică cu cele mai importante date. Desigur, Holocaustul este o pagină neagră în istoria noastră națională și practicile regimului Antonescu sunt condamnate foarte explicit în manual, fiind calificate drept o crimă împotriva umanității. Șase milioane de evrei sau chiar mai mulți, morți în al Doilea Război Mondial, este o cifră îngrozitoare! Și noi nu am diminuat în niciun fel gravitatea acelei catastrofe. Astfel, nu este nicio abatere, ci doar interesul unor partidele de a deturna dezbaterile obiective asupra acestui subiect.
– Dle Enciu, dar prin ce se deosebește abordarea Holocaustului în acest manual, în comparație cu edițiile precedente?
– În această ediție, Holocaustul este inclus pentru prima dată ca subiect de studiu în școlile din R. Moldova. Este, dimpotrivă, un atu, un avantaj pentru elevi. Firește, perspectivele asupra acestui subiect pot fi diferite și el trebuie să fie studiat în detaliu. Dar, repet, nu putem cere de la un manual o abordare monografică sau documentară. Iată, de exemplu, ce scrie despre Holocaust Jan Palmowski, un mare specialist în problematica istoriei contemporane, în Dicționarul Oxford de istorie universală contemporană de la 1900 până azi: „Termenul se referă la o victimă care a fost complet arsă și este folosit pentru a defini genocidul nazist împotriva evreilor în lagăre de concentrare precum Auschwitz, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial”. Punct. O singură frază, nu mai mult. Și e vorba de un dicționar de istorie, în timp ce în manual subiectul este expus pe două pagini, dar oricum nu este o monografie sau o culegere de documente. Prin urmare, aceste critici sunt pur și simplu nefondate și rău-voitoare.
– Bine, dar cum să înțelegem nemulțumirile față de același subiect din partea Comunității Evreiești?
– Nu știu. Opinia exprimată de ei e paradoxală, este mai aproape de doctrina PSRM-ului și a PCRM-ului. Noi ne-am condus exclusiv de criteriile științifice și este absurd ca niște autori de manuale să-și propună să denatureze și să falsifice procesul istoric.
„Istoria este ca orice altă meserie și activitatea noastră diferă de cea a unui om politic”
– Vi s-au adus critici și pentru publicarea, pe una dintre coperțile manualului, a unui portret al Maiei Sandu. Din punct de vedere istoric, cum se explică acest lucru?
– Nu e un portret. Pe coperta a doua, este o fotografie de grup a președintei R. Moldova la Summit-ul de la Bulboaca, unde au fost prezenți aproape 50 de șefi de state și de guverne din UE și alte țări, care s-au pronunțat pentru cursul european al R. Moldova. Chiar nu văd aici o propagandă ascunsă în favoarea președintei. Este doar o confirmare a cursului oficial de integrare europeană a R. Moldova. Și în paginile manualului, există imagini cu șefi de state și prim-miniștri. Astăzi, parcursul european este în derulare și noi am expus aceste lucruri echilibrat și obiectiv. De aceea respingem cu toată fermitatea acele acuzații rău-voitoare. Apropo, pentru aceeași fotografie ne-a criticat și Comunitatea Evreiască, ceea ce denotă că ei se plasează mai mult pe unele poziții de partid. La rândul său, într-o conferință de presă, Asociația Istoricilor a declarat foarte clar, în deplină cunoștință de cauză, că nu a găsit niciun fel de exagerări în acest manual.
– Recent, autoritățile de la Comrat au cerut retragerea manualului din școli. Cu această ocazie, un vicepreședinte al Adunării Populare a dat de înțeles că, în viziunea voastră, a autorilor, R. Moldova este un stat de azi pe mâine, care se va uni cu România. Cum comentați aceste afirmații?
– În manual, nu este scris așa ceva. Cel puțin, din 1991 încoace, odată cu proclamarea Independenței, R. Moldova a avut două opțiuni. Pe de o parte, erau cei care optau pentru afirmarea noastră ca stat independent, suveran și integru, iar, pe de altă parte, a fost curentul unionist, care se manifestă și astăzi în spațiul public. Dacă unii consideră că R. Moldova este un stat cu o națiune moldovenească, este foarte interesant ce ar răspunde comunitatea găgăuză la întrebarea dacă aparține acestei națiuni, dacă sunt și ei moldoveni. Dar intrăm deja într-o dezbatere politică. Oricum, în manual, nu se face pledoarie în favoarea stataliștilor sau a unioniștilor, aceasta rămâne o opțiune deschisă. Este posibil ca R. Moldova să evolueze în continuare ca stat independent, la fel cum poate fi valabilă și cealaltă opțiune. De fapt, istoria este ca orice altă meserie și activitatea noastră diferă de cea a unui om politic. Un om de partid are nevoie de suport popular, dar noi nu urmărim așa ceva. Arma noastră este argumentul scrisului.
„Vânzoleala asta pornește de la faptul că istoria contemporană este percepută în mod diferit”
– Cu toate acestea, vă dați seama că, în cazul unei eventuale victorii la parlamentarele din acest an, pro-rușii vor face un alt manual, conform propagandei de la Moscova?
– Desigur. Vânzoleala asta pornește, după cum v-am spus, de la faptul că istoria contemporană este percepută în mod diferit. Orice istoric trebuie în prealabil să se determine dacă, în 1918, a fost unire sau anexare. Cei care pledează pentru independența R. Moldova spun că a fost anexare, ceilalți sunt de altă părere. O altă direcție de analiză este ce s-a urmărit în 1924, prin crearea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești din stânga Nistrului. Se mai spune că acolo a și început crearea națiunii sovietice socialiste moldovenești. Dar în iunie 1940, ce a fost? Anexare, reunire cu patria sovietică sau eliberare, cum spun ei? Totodată, trebuie să ne referim și la ceea ce s-a produs pe 23 august 1939, cu Pactul Ribbentrop-Molotov. Ajungem la iunie1941, ce a făcut Antonescu atunci? A eliberat Basarabia sau a ocupat-o? Sau, în august 1944, armata sovietică a eliberat Basarabia sau a ocupat-o? Există puncte de vedere diametral opuse. Cei care spun că am fost eliberați să ne explice de ce trupele sovietice au rămas aici și astăzi. Și de ce sovieticii au impus țăranilor niște impozite inumane și au creat colhozuri? Cum s-a întâmplat că, după eliberare, în condiții pașnice, au murit de foame în RSS Moldovenească cel puțin 250 de mii de oameni? Au urmat deportările – de ce să trimiți la moarte alte zeci de mii de oameni? Bine, chiar dacă, în august 1944, am fost eliberați, ce s-a întâmplat la 27 august 1991? De cine am fost atunci eliberați? Eu n-am nimic cu partidele politice de la noi, dar socialiștii și comuniștii spun că, în 1991, s-a dizolvat o țară prosperă, URSS, și că trebuie să revenim în acel spațiu. În așa caz, cum corelează ei această pledoarie cu independența Republicii Moldova, pe care pretind că o apără? Mai recent, se afirmă chiar că UE ar fi o organizație militară, care ar urmări scopuri agresive. Trăim, deci, într-un univers al dezinformării totale, în care istoria este percepută ca un univers al minciunii.
Toată istoria noastră din secolul XX a decurs sub această dualitate de opinii. În ce mă privește, am pledat de mai multe ori, de-a lungul anilor, pentru un dialog civilizat, științific, la o masă rotundă, cu istoricii care împărtășesc opinii diferite, dar, din păcate, această invitație nu a fost și nu este auzită. I-am invitat, dar nu a venit niciunul. Ei preferă să meargă la conferințe de presă și să aducă acuzații.
„Nimeni nu se trudește să ia în mână acest manual și să-l frunzărească măcar”
– Cum am putea să rezistăm în fața acestei dezinformări, care capătă teren din ce în ce mai mult?
Istoricul nu este un propagandist, care să meargă la marșuri de protest. Locul său este la masa de scris. Dar avem organe de stat, care elaborează și implementează politici. Noi suntem criticați că am revizui istoria, dar iată ce spune despre Antonecu un alt istoric, recunoscut în toată lumea, Vlad Georgescu, care nu poate fi acuzat de partizanat: „Greu de definit, personalitatea generalului Antonescu ridică încă numeroase semne de întrebare”. Nu este suficient, deci, să-l calificăm doar criminal de război și gata. Georgescu mai spune că „nimeni nu-i poate nega patriotismul și dorința de a scoate țara din situația în care se afla în 1940”. „A adoptat însă, în problema evreiască, de pildă, o linie pe care nu s-ar fi angajat niciun om politic al vechii Românii. În același timp, este adevărat că Antonescu a rezistat cu hotărâre presiunilor germane de a aplica și în România soluția finală, susținută de Hitler, salvând astfel de la moarte un mare număr de evrei”, notează Georgescu în „Istoria românilor de la origini până în zilele noastre”. În lipsa unor date concrete, sigure, el ocolește statisticile pe care le-a avut la îndemână când a fost editată lucrarea. Deci, un manual nu poate fi unicolor. Și în manualul nostru, sunt prezentate mai multe perspective de analiză. Am încercat să ajutăm elevii să înțeleagă procesul istoric, complexitatea, dramatismul și ororile războiului mondial, dar nu putem pretinde unui manual să facă o expunere exhaustivă a crimelor și atrocităților comise. Un război nu se povestește pe două sau patru pagini.
– Care sunt motivele din care propaganda rusă se amplifică atât de puternic în ultimul timp? Să fie numai războiul sau și dezinteresul oamenilor de a mai citi cărți?
– Iar mă atrageți în analiză politică. Astăzi, și UE, și SUA, și Federația Rusă recunosc oficial că în lume are loc o resetare a relațiilor internaționale. Rusia spune că intrăm într-o nouă epocă istorică cu o lume multipolară. Or, hegemonia SUA trece oarecum pe un loc secund, în timp ce alți poli de putere se afirmă tot mai mult. În cadrul acestei resetări, sigur că și R. Moldova este prinsă în vârtej, dar e greu să facem predicții despre rezultatele și consecințele acestor schimbări, chiar și într-un viitor apropiat.
Da, ați făcut o observație corectă, că în prezent se citește puțin. Și acesta e paradoxul, că nimeni nu se trudește să ia în mână acest manual și să-l frunzărească măcar. Eu pledez pentru un consens și dialog. Și, dacă trăim într-o democrație, să punem cărțile de istorie pe masă și să ajungem la un numitor comun. Doar nu poți să-ți dedici o viață întreagă scrisului istoric, ca în cele din urmă să te pomenești cu reproșurile unor nespecialiști, cu pretenții că ar deține adevărul în ultimă instanță.
Autor: Valeria Crîșmaru
Nordnews.md, 11 martie 2025)