Motto: „La Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia, în 1918, Tricolorul unităţii naţionale l-au înălţat românii, nu misionarii Moscovei, Vienei sau Budapestei.”
Cominterniștii de ieri și de azi, împreună cu liliputanii locali convertiți la neomarxism și la falsa „corectitudine politică”, după ce au trecut cu buldozerul proletcultist prin cultura și istoria națională, după ce au interpretat conform ghidului lor jdanovist-rollerist operele marilor înaintași români, în lipsa reacției adecvate și atitudinii breslelor de intelectuali, au ajuns până acolo încât îndrăznesc să diminueze sau chiar să nege contribuția poporului român la procesele de unificare și la evenimentele-cheie, care definesc construcția statului unitar român și a României moderne.
Sub ochii triști și nedumeriți a unei generații tot mai împuținate, care a cunoscut ororile ocupației rusești și a comunismului, se produce o joncțiune bizară, dar, ca mentalitate și esență pare o joncțiune firească – de la „cultura proletară” la „cultura tik-tok”.
Mă tem că ofensiva revizuirii și demolării identității, valorilor și ființei românești, ambalate în cele mai înșelătoare drepturi, lozinci sau manuale alternative, va sufoca neamul românesc în surogatele ideologice de ieri și de azi, în cercul vicios jalonat de la Andrei Jdanov la Mihail Roller și până la populiștii locali dodono-georgiști-șoșocari sau neomarxiștii școlii de la Frankfurt.
Înainte ca Alioșa Tulbure de la Chișinău sau H. Hartmann de la București să întocmească lista evenimentelor istorice cenzurate, a numelor tabu și cărților, care nu pot fi citite, înșir unele gânduri încă neinterzise de neoproletcultiștii de pe ambele maluri ale Prutului.
Uriaşă operă de reîntregire a naţiunii române s-a clădit temeinic şi îndelung, cu gândul, cu sufletul, cu sabia şi cu plugul tuturor generaţiilor de români; Unirea s-a făcut cu jertfe enorme şi a încununat Idealul secular al neamului românesc de a vieţui împreună, în vecii vecilor, fiindcă Dumnezeu a creat un singur popor – poporul român – şi patria acestui popor este una singură – România.
Icoana acelor zile din anul 1918, când milioane de suflete reînviate în Basarabia, Bucovina şi Transilvania, „cu moarte pe moarte călcând,” sfărâmau lanţurile robiei străine, îşi scriau propria carte de istorie şi îşi cucereau libertatea, demnitatea şi unitatea naţională – străluceşte fascinant peste timpuri, arătând voinţa, frumuseţea şi încrederea poporului român în destinul şi viitorul său.
Să derulăm fugitiv filmul tot mai împins în uitare, nepăsare și derizoriu. Procesul de reîntregire a naţiunii române porneşte din Basarabia, de la acea minunată generaţie a Unirii în frunte cu Ioan Pelivan, Pan Halippa, Ion Buzdugan, Vasile Stroescu, Elena Alistar, Ştefan Ciobanu, Daniel Ciugureanu, generaţie care prin mare curaj, responsabilitate şi înţelepciune, votează la Chişinău, pe 27 martie, Actul Unirii. Fapta măreaţă a românilor basarabeni este continuată în toamnă de sora noastră Bucovina, care după o înstrăinare umilitoare, de 143 de ani, hotărăşte prin votul populaţiei deşteptate, în data de 28 noiembrie, la Cernăuţi, reîntoarcerea la Patria-Mamă. Şi cum sfârşitul încununează opera, la 1 decembrie 1918, în cetatea primului întregitor al neamului românesc, Mihai Viteazul, la Alba Iulia, cu votul popular a peste o sută de mii de români, Transilvania noastră dărâmă închisoarea habsburgilor şi revine liberă, Acasă.
Astfel, prin lupte îndelungate şi jertfe uriaşe, românii din imperiile asupritoare, însufleţiţi de duhul libertăţii şi de idealul unităţii naţionale, dând glas voinţei populare, înlătură hotarele nedrepte din sânul aceluiaşi popor şi caligrafiază pe harta lumii statul unitar al întregii noastre seminţii – România. O Ţară întreagă, mare, frumoasă, liberă, rotundă ca o pâine, o Ţară a tuturor românilor, aşezată pe temeliile democratice ale Constituţiei din 1923, începe să pulseze în ritmuri moderne, aducând dezvoltarea, prosperitatea şi civilizaţia europeană în teritoriile ieşite de sub dominaţia imperială.
Omagiind Sărbătoarea națională şi pe marii noștri înaintaşi, avem datoria să combatem interpretările antiromâneşti, care sunt lansate pentru a substitui adevărul istoric, pentru a submina conștiința și demnitatea națională, pentru a păstra și alimenta complexele de inferioritate la români. Mitul că am primit cadouri din afară, de la „stăpâni”, în 1859 şi 1918, încă nu a dispărut din școli și universități, încă mai persistă în mentalitățile colective și urmărește să-i țină pe români cu capul plecat, în afara propriei istorii. Evident, că unificatorii au folosit pe deplin și înțelept conjunctura externă, cea regională și continentală, dar Marea Unire nu a fost o întâmplare norocoasă, un accident ocazional, ci încununarea unui proces îndelungat, firesc, în care seminţele unităţii naţionale fructificau încet, dar neîntrerupt, în toate teritoriile româneşti, formând treptat conştiinţa identatară, comună, a unui popor divizat de imperiile vecine. De la „descălecatul” ţărilor române, ideile de unitate lingvistică, religioasă şi naţională le găsim permanent la cronicari, la cărturari, la domnitori. Oricât ar rupe din context, ar mistifica și rescrie istoria pseudo-cercetătorii Vasile Stati, Lucian Boia sau Victor Stepaniuc, domnitorii și învățații noștri cunoşteau foarte bine hotarele etnice ale neamului românesc, încă înainte de anul 1600, când Mihai Viteazul a schițat harta viitoarei unificări naționale. În anii Primului Război Mondial, românii au adus o jertfă de sânge de un sfert de milion de soldaţi şi ofiţeri pentru înfăptuirea Marii Uniri. Repet: în 1918, la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia, Tricolorul unităţii naţionale l-au înălţat românii, nu misionarii Moscovei, Vienei sau Budapestei, iar Marea Unire reprezintă opera supremă, din toate timpurile de existență a poporului român.
Şi după dezmembrarea criminală a României, în 1940, în teritoriile ocupate, populaţia românească nu a încetat să-şi apere fiinţa naţională şi să creadă în reîntregirea Ţării. Românii de la Est de Prut, cu uriaşele lor pierderi suferite în anii de ocupaţie rusească, au rezistat și supraviețuit terorii și genocidului Moscovei, păstrându-și ființa națională. Ei au crezut și continuă să creadă, ca atunci, în 1918, în Unire, în dreptatea lui Dumnezeu! Fiindcă Dumnezeu a creat un singur popor – poporul român – şi patria acestui popor este una singură – România!
