Astăzi este Ziua Europeană a Limbilor, un eveniment dedicat respectului reciproc, toleranței și dialogului între culturi. Însă realitatea dură a războiului din Ucraina ne obligă să privim dincolo de sărbătoare și să analizăm cum propaganda și agresiunea militară pot distruge viitorul cultural al unei întregi națiuni.
Acest război ne reamintește că supraviețuirea unei națiuni nu poate fi realizată prin sacrificarea alteia, iar pacea și coexistența nu se pot clădi prin impunerea unei limbi și prin suprimarea drepturilor altor comunități lingvistice, o greșeală care, din păcate, s-a repetat adesea în istoria noastră.
Pretextul folosit de Putin pentru declanșarea războiului din Ucraina, așa-zisa „persecutare” sau „genocidul” împotriva vorbitorilor de rusă, este o veche invenție propagandistică moscovită. Această narațiune falsă este ușor dezmințită de realitate și de datele oficiale.
Cifrele ne arată că în Crimeea, în anul școlar 2013/2014, înainte de anexarea ei de către Federația Rusă, 90,7% dintre elevi învățau în școli cu predare exclusivă în limba rusă. Prin contrast, aici existau doar 7 școli ucrainene.
Aceeași situație era și în regiunile Donbasului, unde sute de școli continuau să predea toate materiile în limba rusă, beneficiind de finanțare de la bugetul de stat al Ucrainei.
În anul școlar 2013–2014, înainte de izbucnirea războiului, numărul total de elevi din școlile din Ucraina era de 4.204.000 de școlari. Structura națională a învățământului arăta astfel:
Învățământ în limba ucraineană – aproximativ 3,5 milioane de elevi ori peste 83%.
Învățământ în limba rusă – 703.600 de elevi ori 16,7% .
Alte limbi ale minorităților – română, maghiară, tătară, bulgară, slovacă, cehă, crimeeană sau polonă era sub 1%.
Chiar și în septembrie 2021, cu doar câteva luni înainte de război, 454.800 de elevi din Ucraina studiau în continuare limba rusă. Și după declanșarea războiului din februarie 2022, prăbușirea învățământului în limba rusă nu a fost cauzată de vreo epurare etnică ucraineană, ci a fost efectul direct al agresiunii militare, care a provocat o respingere totală din partea părinților a acestei limbi. Drept urmare numărul elevilor care studiau rusa a scăzut dramatic, de la 454.800, în septembrie 2021, la doar aproximativ 4.000, în septembrie 2022. Astăzi, numărul total al elevilor din Ucraina care mai studiază limba rusă ca materie separată este de 768.
Așa dar, cifrele arată că aproape o jumătate de milion de copii ucraineni studiau în mod oficial rusa chiar în ajunul invaziei. Războiul lui Putin nu a venit să „salveze” o limbă interzisă, ci, dimpotrivă, prin violență și distrugere, a distrus prezentul și viitorul instituțional al limbii ruse în Ucraina.
În plus, acest masacru a schimbat radical modul în care este percepută această limbă, transformând-o dintr-un simplu instrument de comunicare într-un simbol al opresiunii și al violenței. Din acest motiv, pentru mulți ucraineni, respingerea limbii ruse este un act de autoapărare culturală și de rezistență națională.
Este bine știut faptul că o limbă în sine nu comite crime. Ele sunt săvârșite de către liderii politici, armatele dușmane și generalii lor. Totuși cei mai mulți cetățeni ucraineni printre care și cei care au avut rusa ca primă limbă, și care luptă în armata ucraineană susținând total Ucraina, au decis în mod conștient să treacă exclusiv la limba ucraineană, refuzând să mai folosească „limba agresorului”. Oamenii nu mai vor să o audă sau să o vorbească din proprie inițiativă, considerând-o „limba inamicului”. Este o reacție firească de respingere, nu o pedeapsă aplicată de stat. Războiul a mutat această problemă din sfera legislativă în sfera colectivității, unde societatea însăși penalizează moral o limbă în numele căreea au fost săvârșite atâtea fărădelegi.
Cu toate acestea în Ucraina, oamenii pot vorbi absolut orice limbă doresc. Nicio lege nu pedepsește un cetățean pentru că vorbește rusa, ucraineana sau orice altă limbă cu prietenii sau familia, pe stradă sau acasă. Însă, în spațiul public și oficial, statul impune ca funcționarii de stat, profesorii, televiziunile și angajații din comerț să deservească publicul în primul rând în limba oficială a statului, ucraineana. Dacă un client cere explicit să i se vorbească în rusă, sau în altă limbă angajatul îi poate răspunde respectiv.
Multă lume se întreabă dacă limba rusă va reveni cândva la statutul pe care l-a avut sau dacă va fi reintrodusă în spațiul public și oficial.
Reieșind din situația actuală, acest lucru în mod sigur nu se va întâmpla pe durata războiului și este puțin probabil să revină la statutul din trecut în viitorul apropiat, din cauza a câtorva factori.
În primul rând, există o separare legală între limbile UE și limba rusă. În procesul de aderare la Uniunea Europeană, Ucraina a modificat Legea minorităților naționale conform recomandărilor Comisiei de la Veneția, însă legislația ucraineană face o demarcație juridică strictă. Limbile oficiale ale UE, cum ar fi româna, maghiara, polona, slovaca etc. și limbile popoarelor indigene, beneficiază de drepturi extinse în școli, media și administrație. În schimb, limba statului agresor, rusa, a fost exclusă din această listă pe toată durata legii marțiale și o perioadă lungă după terminarea războiului. Mai mult decât atât, în iunie 2026, președintele Volodimir Zelenski a semnat o lege care exclude oficial limba rusă din cadrul de protecție al Chartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare în Ucraina. Autoritățile de la Kiev au argumentat că instrumentele europene destinate limbilor periclitate nu pot fi folosite pentru a proteja limba unui stat care folosește propria sferă lingvistică drept pretext pentru invazie.
Răspunsul la întrebarea „când” depinde mai puțin de legi și mai mult de psihologia colectivă. Schimbarea nu este impusă doar de la nivel politic, ci vine „de jos”. Pentru milioane de ucraineni, inclusiv pentru mulți dintre cei care au crescut vorbind rusa, această limbă a devenit asociată ireversibil cu bombardamentele, ocupația și pierderea oamenilor dragi.
O normalizare a percepției sociale a limbii ruse în spațiul public din Ucraina ar putea deveni posibilă doar după încheierea completă a războiului, schimbarea radicală a regimului politic de la Moscova și asumarea de către statul rus a crimelor comise. Și, bineînțeles, este nevoie de schimbarea mai multor generații, proces necesar pentru vindecarea traumelor sufletești ale societății ucrainene.
Până atunci, utilizarea limbii ruse va rămâne o opțiune strict personală, restrânsă la sfera privată, în timp ce spațiul public ucrainean va continua procesul de consolidare a limbii ucrainene.
Lecțiile războiului din Ucraina demonstrează încă odată că, atunci când o limbă este impusă prin forță, reacția firească a unei comunități este inversă.
Astfel, „marele geostrateg”, al Kremlinului a distrus prezentul și viitorul limbii ruse în Ucraina transformând-o, prin violența războiului, dintr-un instrument de comunicare și cultură, într-un simbol al opresiunii și al morții.
Prin încercarea sa cinică de a impune conceptul imperialist de „Lumea Rusă” cu forța armelor, Vladimir Putin a obținut cel mai mare eșec politic și cultural din istoria modernă a Rusiei, transformând limba rusă într-un factor de risc pentru milioane de oameni, din toate colțurile lumii, care, în mod pașnic, o foloseau fără nicio problemă înainte.
(Vasile Marina, Facebook, 27 septembrie 2026)
