La 85 de ani de la primul val al deportărilor staliniste din Basarabia, Republica Moldova a marcat una dintre cele mai dureroase pagini ale istoriei sale prin ceremonii comemorative, expoziții documentare și mesaje ale principalilor demnitari ai statului. În centrul manifestărilor s-a aflat expoziția „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași”, inaugurată la Chișinău și, în premieră, la Bălți, cu scopul de a readuce în atenția publică drama zecilor de mii de oameni deportați de regimul sovietic.
O tragedie care a schimbat destinul Basarabiei
În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, cu doar câteva zile înainte de izbucnirea războiului germano-sovietic, autoritățile sovietice au declanșat una dintre cele mai ample operațiuni represive din teritoriile recent anexate de URSS. Din Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța au fost ridicate zeci de mii de persoane considerate „elemente social periculoase” sau „dușmani ai puterii sovietice”. Capii de familie au fost arestați și trimiși în lagărele GULAG, iar femeile, copiii și bătrânii au fost deportați în Siberia și Kazahstan.
Potrivit datelor prezentate de Agenția Națională a Arhivelor, operațiunea de deportare din RSS Moldovenească a afectat 18.530 de persoane. Acțiunea făcea parte dintr-un plan mai amplu de „curățare” a teritoriilor ocupate de Uniunea Sovietică în urma Pactului Ribbentrop-Molotov.
Istoricii subliniază că deportările au urmărit nu doar eliminarea unor categorii sociale considerate ostile regimului, ci și distrugerea elitelor locale, intimidarea populației și accelerarea procesului de sovietizare. Familii întregi au fost despărțite, iar mii de oameni nu s-au mai întors niciodată acasă.
Maia Sandu: „Una dintre cele mai mari tragedii din istoria noastră”
În mesajul transmis cu prilejul comemorării, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu a calificat deportările din iunie 1941 drept „una dintre cele mai mari tragedii din istoria noastră”.
„Zeci de mii de oameni nevinovați au fost smulși din casele lor — familii întregi destrămate și nenumărate destine frânte de un sistem care a încercat să ne suprime ființa națională”, a declarat șefa statului. Ea a subliniat că memoria victimelor obligă societatea să apere valorile libertății, identității și demnității umane și a avertizat asupra pericolului falsificării trecutului.
Președinta a îndemnat cetățenii să viziteze expoziția comemorativă și a accentuat că procesul de rememorare nu privește doar trecutul, ci și viitorul democratic al Republicii Moldova.
Expoziția care transformă memoria în lecție de istorie
Deschisă până la 6 iulie, expoziția „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași” reunește documente de arhivă, fotografii, obiecte de epocă și mărturii ale supraviețuitorilor represiunilor sovietice. În acest an, organizatorii au inclus și o secțiune dedicată foametei organizate din anii 1946–1947, considerată de istorici una dintre formele terorii de stat exercitate de regimul sovietic.
Directorul Agenției Naționale a Arhivelor, Igor Cașu, a explicat că scopul expoziției este de a prezenta întregul sistem represiv sovietic, de la Marea Teroare și deportări până la foamete și alte politici coercitive aplicate în RSS Moldovenească.
O dispută politică în jurul memoriei
Comemorarea deportărilor a fost însoțită și de o controversă politică. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat intenția de a modifica legislația pentru sancționarea negării crimelor regimului stalinist, după ce mai mulți deputați comuniști au refuzat să participe la minutul de reculegere organizat în Parlament în memoria victimelor deportărilor.
Potrivit lui Grosu, negarea foametei, deportărilor și a altor atrocități staliniste ar trebui să fie tratată similar negării altor crime ale regimurilor totalitare. Inițiativa anunțată reflectă o dezbatere mai amplă privind locul memoriei istorice în spațiul public și raportarea societății la moștenirea sovietică.
O rană prezentă în aproape fiecare familie
Premierul Alexandru Munteanu a amintit că deportările nu reprezintă doar un capitol din manualele de istorie, ci o experiență transmisă din generație în generație în numeroase familii din Republica Moldova.
Șeful Guvernului a povestit că propriul său bunic a fost deportat în regiunea Murmansk și s-a întors grav bolnav, murind la scurt timp după revenire. „Aceasta este istoria familiei noastre”, a declarat premierul, subliniind că memoria represiunilor sovietice este parte a memoriei colective a societății moldovenești.
Dincolo de cifre
Statisticile oficiale vorbesc despre aproape 70.000 de persoane deportate din Moldova în cele trei mari valuri represive din 1941, 1949 și 1951. Numeroși istorici consideră însă că amploarea reală a tragediei a fost mai mare, dacă sunt luate în calcul decesele din exil, arestările, deportările individuale și alte forme de represiune.
În spatele fiecărei cifre se află însă un destin: un copil rămas fără părinți, o mamă despărțită de familie, un gospodar trimis în lagăr, o comunitate lipsită de liderii săi naturali. Deportările nu au însemnat doar strămutarea unor oameni, ci și tentativa de remodelare forțată a unei societăți întregi.
Memoria ca formă de rezistență
La 85 de ani de la tragedia din iunie 1941, comemorarea deportărilor depășește dimensiunea unui simplu exercițiu memorial. Ea reprezintă o reafirmare a dreptului la adevăr istoric și o respingere a tentativelor de relativizare sau justificare a crimelor totalitarismului sovietic.
Pentru Republica Moldova, memoria deportărilor rămâne nu doar o obligație morală față de victime, ci și o condiție a consolidării unei societăți democratice, capabile să înțeleagă trecutul pentru a evita repetarea lui.
„Un popor care își cunoaște istoria este mai greu de dezbinat.” Mesajul transmis la comemorarea celor 85 de ani de la primul val al deportărilor staliniste sintetizează poate cel mai bine sensul acestor manifestări: memoria nu schimbă trecutul, dar poate apăra viitorul.
Max Marinescu, Reunirea.com, 12 iunie 2016.
