Nu trece practic nicio zi să nu aflăm despre noi și noi abuzuri la adresa românilor din Ucraina. Recent, am urmărit stupefiați cum frații noștri, rămași captivi în Ucraina după ocupația sovietică, sunt bătuți cu cruzime de ultranaționaliștii ucraineni și scoși cu forța din bisericile lor. Culmea e că, la scurt timp după aceea, președintele Zelenski l-a decorat tocmai pe cel care a organizat acea diversiune criminală.
Mai mult decât atât, românilor li se refuză categoric, contrar legislației ucrainene, să-și înregistreze propriul cult ortodox, sub omoforul Bisericii Ortodoxe Române, astfel încât să poată trece, împreună cu parohiile lor, sub oblăduirea canonică a Patriarhiei Române și să nu mai fie nevoiți să aleagă între biserica rusă și cea ucraineană.
Astăzi, aflăm deja că în jur de 200 de copiii români din Cernăuți, împreună cu profesorii lor, care urmau să participe la Tabele ARC din România, organizate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României, au fost blocați în vamă de aceiași ucraineni, fiind ținuți înghesuiți după un gard metalic, ca ultimii criminali.
Toate aceste abuzuri evidente nu sunt deloc niște cazuri izolate, ci se înscriu într-un amplu plan de deznaționalizare a românilor din Ucraina, girat de autoritățile de la Kiev, care implică inclusiv restrângerea drepturilor copiilor români de a învăța în școală în limba maternă, așa cum prevede Carta Europeană a Drepturilor Omului și tratatele internaționale care vizează drepturile minorităților și la care Ucraina este parte.
Observăm, așadar, o atitudine vădit dușmănoasă din partea autorităților ucrainene în raport cu minoritatea românească din această țară, în pofida sprijinului constant și necondiționat pe care România îl oferă Ucrainei în lupta sa contra agresiunii rusești.
În aceste condiții, ar trebui să ne întrebăm, pe bună dreptate: dacă astăzi, când are nevoie mai mult decât oricând de susținere și înțelegere din partea unuia dintre principalii săi vecini, Ucraina răspunde la bunăvoință în acest mod, ce se va întâmpla cu românii noștri, când nu va mai depinde de acest sprijin? Dacă acum românii din Ucraina sunt călcați în picioare la propriu, la ce să ne așteptăm după ce se va încheia războiul? La epurări etnice, la deportări, la exterminarea fizică a acestor oameni? Aceasta nu este o exagerare, este o îngrijorare absolut legitimă.
Cred că statul român, de rând cu cel moldovean, ar trebui să fie mult mai atenți la ceea ce se întâmplă și să nu mai evite subiectul, atunci când discută cu partenerii noștri de la Kiev. Dacă acest dezmăț va continua, iar autoritățile noastre vor recurge la aceeași tăcere complice, acest lucru poate fi tratat ca și un act de ÎNALTĂ TRĂDARE, atât a românilor din Ucraina, cât și a interesului național în general.
Stimați vecini ucraineni, noi vă compătimim și vă susținem cu tot ce putem, dar, în același timp, vă cerem clar și răspicat un lucru absolut legitim: Jos mâinile de pe românilor din Ucraina! Ați întrecut măsura de mult, iar acest lucru nu mai poate fi tolerat!
(Ziua, 1 iulie 2025)