La 25 septembrie 2026, la Chișinău a fost inaugurat bustul avocatului și militantului național Emanuil Gavriliță, una dintre personalitățile importante ale mișcării de afirmare românească din Basarabia de la începutul secolului al XX-lea. Monumentul, amplasat pe strada Nicolae Zelinschi nr. 13, în fața Judecătoriei Chișinău, readuce în spațiul public al capitalei o figură care, vreme de peste opt decenii, a lipsit nu numai din peisajul urban, ci și, în mare măsură, din memoria publică.
Inițiativa aparține Asociației Obștești „Monumentum”, iar readucerea bustului la Chișinău este rezultatul unui demers de aproape doi ani, în care s-a implicat în mod deosebit avocatul Iulian Rusanovschi. Proiectul a beneficiat de sprijinul Uniunii Avocaților din Republica Moldova, al diaconului Toader Gavriliță, al Societății Istorico-Culturale „Mihai Viteazul”, conduse de Mircea Cosma, al Fundației „Myosotis” și al Biroului de avocați „Rusanovschi Iulian și Partenerii”. Uniunea Avocaților a finanțat, între altele, realizarea postamentului din piatră.
Istoria monumentului este ea însăși o pagină din istoria zbuciumată a Basarabiei. Inițiativa ridicării unui bust al lui Emanuil Gavriliță datează din 1931. Monumentul a fost realizat în 1939 de Alexandru Plămădeală, cel mai important sculptor basarabean al epocii, la inițiativa unor personalități precum Pantelimon Halippa și Ioan Rășcanu. Bustul a fost instalat la Chișinău în toamna anului 1941, pentru ca, în august 1944, odată cu revenirea frontului sovietic, să fie evacuat la Craiova. Ulterior i s-a pierdut urma.
Actualul bust a fost refăcut după schița arhitectului Mihail Andrieș, recuperând astfel nu numai memoria celui reprezentat, ci și destinul unui monument dispărut în împrejurările dramatice ale celui de-Al Doilea Război Mondial. După instalare, bustul a fost sfințit de un sobor de preoți ai Mitropoliei Basarabiei.
Emanuil Gavriliță a fost judecător la Soroca și avocat la Iampol și la Curtea de Apel din Odesa, dar locul său în istoria Basarabiei depășește cu mult cadrul profesiei juridice. El s-a aflat printre promotorii mișcării naționale românești din provincia aflată atunci în Imperiul Rus și a condus, în anii 1905–1906, ziarul „Basarabia”, prima publicație în limba română apărută la Chișinău în contextul revoluției ruse din 1905. Activitatea sa publicistică și națională a atras represaliile autorităților țariste, împotriva sa fiind instrumentate, potrivit informațiilor prezentate cu prilejul inaugurării, 16 cauze penale.
Gavriliță a murit în iunie 1910 și a fost înmormântat la Baxani, în ținutul Soroca. Nu a apucat să vadă Basarabia desprinsă de Imperiul Rus și unită cu România, dar a aparținut generației care, prin presă, cultură și acțiune publică, a pregătit terenul pentru afirmarea politică și națională de mai târziu.
Ceremonia de la Chișinău a reunit reprezentanți ai avocaturii și ai sistemului judecătoresc, între care președintele Uniunii Avocaților din Republica Moldova, Anatolie Barbacar, președintele Judecătoriei Chișinău, Valeriu Arhip, precum și avocații Dorin Popescu, Denis Terioșchin, Igor Clima și alți reprezentanți ai profesiilor juridice. La eveniment a participat și Fanfara Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, iar elevi ai liceelor „Vasile Alecsandri” și „Elena Alistar” au recitat poezii dedicate limbii române și identității naționale.
Există și o frumoasă coincidență simbolică: revenirea bustului în spațiul public chișinăuian are loc la aproximativ 120 de ani de la apariția ziarului „Basarabia”, publicația de care numele lui Emanuil Gavriliță rămâne indisolubil legat.
Inaugurarea din 25 septembrie este, de aceea, mai mult decât apariția unui nou monument în Chișinău. Este recuperarea unei verigi din memoria istorică a orașului. Un bust creat înainte de război, evacuat în 1944 și apoi dispărut revine, după mai bine de opt decenii, în orașul pentru a cărui afirmare românească Emanuil Gavriliță a luptat.
Într-un Chișinău din care regimurile succesive au șters, au mutat sau au înlocuit numeroase semne ale memoriei sale istorice, asemenea restituiri au o semnificație aparte: ele nu adaugă pur și simplu monumente noi orașului, ci îi redau fragmente din propria biografie.
