Există pericole care șochează prin caracterul lor excepțional și există pericole poate mai grave, care devin amenințătoare tocmai pentru că încetează să mai surprindă.
Dronele rusești care pătrund în spațiul aerian al Republicii Moldova par să fi ajuns în această a doua categorie.
„A devenit ca un fel de rutină”, constata premierul Vasile Tofan, vorbind, la 9 septembrie, despre intensificarea incidentelor. Potrivit șefului Guvernului, numai în luna august au fost înregistrate 17 drone care au ajuns pe teritoriul Republicii Moldova – mai multe decât în întregul an precedent. Premierul numea situația „extrem de îngrijorătoare”.
Cuvântul cel mai important din această declarație nu este însă „drone”. Este „rutină”.
Pentru că adevăratul pericol începe atunci când încălcarea repetată a spațiului aerian al unui stat încetează să mai provoace reacția pe care gravitatea faptului ar impune-o.
De la incident la fenomen
Cifrele oficiale arată cât de repede s-a schimbat situația. La 10 august 2026, Președinția Republicii Moldova anunța că, de la începutul invaziei ruse împotriva Ucrainei și până la 9 august 2026, fuseseră înregistrate 52 de incidente legate de încălcarea spațiului aerian: 4 în 2022, 6 în 2023, 10 în 2024, 17 în 2025, iar în 2026 – deja 15 cazuri până la începutul lunii august.
August avea să schimbe dramatic această statistică. În noaptea de 20 august, în timpul atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare de la Reni, autoritățile moldovene au detectat o dronă identificată preliminar drept Shahed-136/Geran-2, care a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova dinspre Ucraina, în zona Etulia. În aceeași dimineață, lângă Giurgiulești au fost descoperite resturile unui aparat fără pilot. Cercetările specialiștilor au identificat două cratere, schije provenite din detonarea încărcăturii de luptă, fragmente ale motorului și componente ale unei drone de tip Geran.
Nu mai era, așadar, vorba numai despre un punct luminos urmărit pe radar. Războiul lăsase cratere pe teritoriul Republicii Moldova.
Au urmat alte incidente. La 25 august, atacul cu o dronă Shahed asupra punctului ucrainean Vinogradovka s-a produs în imediata apropiere a frontierei moldovene. În noaptea de 27 august, autoritățile au raportat mai multe survolări ale spațiului aerian al Republicii Moldova în zonele Palanca, Căplani și de-a lungul segmentului Palanca–Crocmaz–Olănești–Purcari–Răscăeți.
Iar la începutul lunii septembrie pericolul a devenit și mai vizibil. O dronă s-a prăbușit în apropierea satului Mihăilenii Vechi, raionul Râșcani, provocând mai multe focare de incendiu. În aceeași succesiune de evenimente, un aparat fără pilot pătrunsese în spațiul aerian moldovenesc, trecuse în România și revenise ulterior din direcția Iași.
În noaptea de 8 spre 9 septembrie, punctul ucrainean de frontieră Starokazacie, situat în imediata apropiere a Republicii Moldova, a fost atacat cu drone. Două persoane civile au fost ucise.
Linia dintre „războiul din Ucraina” și securitatea cotidiană a Republicii Moldova devine astfel tot mai subțire.
Sunt dronele îndreptate împotriva Moldovei?
Nu există suficiente date publice pentru a afirma că toate aparatele care au pătruns în spațiul aerian moldovenesc au avut drept țintă Republica Moldova. Multe dintre incidente se produc în contextul atacurilor rusești asupra infrastructurii ucrainene din apropierea Dunării, a porturilor și a punctelor de frontieră. Traiectoriile pot fi influențate de bruiajul electronic, de navigație sau de evoluția operațiunilor militare.
Dar această precizare nu diminuează gravitatea problemei. Din perspectiva securității Republicii Moldova, intenția exactă a operatorului unei drone devine secundară în momentul în care aparatul încărcat cu explozibil traversează frontiera și se prăbușește pe teritoriul țării.
Suveranitatea unui stat nu este încălcată numai atunci când cineva declară oficial că intenționează să o încalce. Ea este încălcată și atunci când un aparat militar străin pătrunde neautorizat în spațiul său aerian.
Geografia războiului s-a schimbat
Există și o dimensiune mai largă a acestor incidente. Atacurile asupra Reni, asupra punctelor de trecere ucrainene și asupra infrastructurii aflate la câteva sute de metri sau câțiva kilometri de Republica Moldova arată că războiul aerian dus de Rusia împotriva Ucrainei s-a apropiat până la limita la care frontiera politică nu mai reprezintă și o frontieră efectivă a riscului militar.
Cazul Moldovei nu este izolat. Drone rusești au pătruns în repetate rânduri și în spațiul aerian al României, stat membru NATO. Incidentul din 8–9 septembrie a avut chiar o dimensiune transfrontalieră neobișnuită: un aparat a traversat spațiul Republicii Moldova, a intrat în România și apoi a revenit.
Aceasta este noua geografie a războiului cu drone: frontierele pot fi traversate în câteva minute, iar statele care nu participă la război pot deveni spații de risc fără să fi luat vreo decizie în acest sens.
Republica Moldova descoperă astfel, într-o formă extrem de concretă, diferența dintre a nu participa la un război și a fi protejată de consecințele lui.
Nu sunt același lucru. Neutralitatea nu doboară drone. De aici rezultă probabil cea mai incomodă concluzie politică. Timp de decenii, o parte importantă a discursului public din Republica Moldova a prezentat neutralitatea constituțională aproape ca pe o garanție fizică de securitate: dacă Moldova nu intră în alianțe militare și nu amenință pe nimeni, nimeni nu o va amenința.
Dronele au demonstrat limitele acestei concepții. Neutralitatea este un statut juridic, nu este un radar. Neutralitatea nu detectează un Shahed, nu interceptează o dronă încărcată cu explozibil și nu stinge incendiul provocat de prăbușirea ei într-un lan sau într-o gospodărie.
Un stat poate fi neutru și, în același timp, poate avea obligația elementară de a-și apăra cetățenii și teritoriul. De aceea, modernizarea Armatei Naționale și dezvoltarea apărării aeriene nu reprezintă abandonarea neutralității. Dimpotrivă: dacă neutralitatea presupune capacitatea statului de a împiedica folosirea teritoriului și a spațiului său aerian de către beligeranți, atunci capacitatea de apărare este una dintre condițiile credibilității ei.
Europa a înțeles problema
În iulie 2026, Consiliul Uniunii Europene a aprobat acordarea a 120 de milioane de euro Republicii Moldova prin Instrumentul European pentru Pace pentru finanțarea unui sistem de apărare aeriană cu rază medie.
Prin această decizie, valoarea totală a sprijinului european acordat Moldovei prin respectivul instrument a ajuns la 317 milioane de euro. Decizia fusese luată înaintea valului de incidente din august. Evenimentele care au urmat i-au demonstrat necesitatea.
Pentru Republica Moldova, apărarea aeriană nu mai este o discuție teoretică despre doctrine militare și nici un subiect care poate fi redus, propagandistic, la formula „militarizării țării”.
Este vorba despre capacitatea statului de a vedea ce intră în propriul spațiu aerian, de a identifica amenințarea și, atunci când este necesar, de a o neutraliza înainte ca ea să ajungă deasupra unei case, a unei școli sau a unui sat.
O problemă și mai incomodă
Premierul Vasile Tofan a atras atenția și asupra reacției unor forțe politice din Republica Moldova care continuă să minimalizeze incidentele. Problema depășește însă disputa dintre guvernare și opoziție.
Republica Moldova se confruntă de ani de zile cu un paradox: tocmai Federația Rusă, statul care invocă frecvent neutralitatea Moldovei și critică apropierea ei militară de Occident, este statul al cărui război produce cele mai numeroase încălcări ale spațiului aerian moldovenesc.
Cu alte cuvinte, Chișinăului i se cere să rămână slab militar în numele neutralității, în timp ce efectele războiului purtat de cel mai vocal apărător extern al acestei neutralități cad literalmente pe teritoriul Republicii Moldova.
Această contradicție ar trebui explicată mult mai clar societății. A cumpăra radare nu înseamnă a provoca Rusia. A procura sisteme antiaeriene nu înseamnă a intra în război. A intercepta o dronă militară care pătrunde ilegal în spațiul național nu înseamnă a renunța la neutralitate. Înseamnă a exercita suveranitatea.
Pericolul adevărat: obișnuința
Poate că acesta este motivul pentru care expresia premierului – „a devenit ca un fel de rutină” – merită reținută. Nu trebuie să devină rutină. O dronă militară străină care traversează Republica Moldova nu este un fenomen meteorologic. Un crater produs de explozia unei drone nu este un accident banal. Închiderea temporară a spațiului aerian nu este o neplăcere administrativă. Iar atacarea cu drone a unui punct de frontieră aflat la aproximativ un kilometru de Republica Moldova, cu victime civile, nu este un război îndepărtat.
Din 2022 încoace, războiul Rusiei împotriva Ucrainei a venit treptat spre Republica Moldova: mai întâi prin refugiați și criza energetică, apoi prin propagandă, tentative de destabilizare și fragmente de rachete, iar acum tot mai frecvent prin drone care îi traversează sau îi lovesc teritoriul.
Există, prin urmare, o concluzie pe care Chișinăul nu-și mai poate permite să o evite.
Neutralitatea poate stabili poziția Republicii Moldova față de un război. Nu poate obliga războiul să stea departe de Republica Moldova.
Iar dacă această constatare este corectă, atunci poate că a venit timpul pentru o întrebare pe care societatea moldovenească a evitat prea multă vreme să o discute fără prejudecăți: mai răspunde statutul actual de neutralitate intereselor de securitate ale Republicii Moldova?
Întrebarea nu presupune că răspunsul trebuie să fie dat mâine și nici că renunțarea la neutralitate ar rezolva automat problemele de securitate ale țării. Dar neutralitatea nu poate fi transformată într-o dogmă, imună la schimbările mediului internațional. Un statut de securitate are sens atât timp cât servește securității statului care îl adoptă.
Realitatea anului 2026 este radical diferită de cea în care neutralitatea permanentă a fost înscrisă în Constituția Republicii Moldova, în 1994. Atunci exista speranța construirii unei noi ordini europene de securitate după încheierea Războiului Rece. Astăzi, în imediata vecinătate a Republicii Moldova se desfășoară cel mai mare război european de după 1945, declanșat de Federația Rusă, în timp ce trupe ruse continuă să staționeze ilegal chiar pe teritoriul Republicii Moldova. Iar acum dronele aceluiași stat traversează spațiul aerian moldovenesc și uneori cad pe teritoriul țării.
În aceste condiții, întrebarea dacă neutralitatea mai oferă Republicii Moldova ceea ce cetățenii ei au dreptul să aștepte de la o politică de securitate nu mai poate fi considerată nici provocatoare, nici „geopolitică”.
Este o întrebare legitimă despre supraviețuirea și securitatea unui stat. Poate că, după trei decenii, a venit timpul ca Republica Moldova să-și regândească nu doar mijloacele prin care își apără neutralitatea, ci și neutralitatea însăși.
Max Marinescu
