Max Marinescu
Alegerile pentru Duma de Stat desfășurate în Federația Rusă între 18 și 20 septembrie 2026 au produs, cel puțin potrivit rezultatelor preliminare, puține surprize în interiorul Rusiei. Pentru Republica Moldova însă, scrutinul a transmis un mesaj care depășește cu mult procentele obținute de partidele rusești.
După procesarea a peste 93% dintre procesele-verbale, partidul Rusia Unită se situa la aproximativ 58% din voturi, urmat de Partidul Comunist, cu aproape 14%, Partidul Liberal Democrat, cu aproximativ 9%, și Oameni Noi, cu circa 8%. Rezultatele erau încă preliminare în dimineața zilei de 21 septembrie.
Scrutinul s-a desfășurat într-un sistem politic în care spațiul pentru opoziția anti-război a fost puternic restrâns. Reuters relata că majoritatea candidaților explicit anti-război au fost excluși, iar principalele formațiuni care urmau să intre în Dumă susțin, în linii generale, politica Kremlinului. Vladimir Putin însuși prezentase participarea la scrutin ca pe o demonstrație a sprijinului societății pentru militarii ruși și pentru politica statului în condițiile războiului din Ucraina.
Din acest punct de vedere, rezultatul alegerilor indică înainte de toate continuitate instituțională la Moscova. Noua Dumă nu pare să aducă o schimbare fundamentală a raportului dintre Kremlin și legislativ și nici o modificare vizibilă a liniei politice față de războiul din Ucraina.
Pentru Republica Moldova însă, partea cea mai importantă a scrutinului s-a petrecut la sute de kilometri de Moscova — pe teritoriul său.
51.000 de voturi din Transnistria
Federația Rusă a organizat votarea în regiunea transnistreană în pofida opoziției explicite a autorităților constituționale ale Republicii Moldova. Chișinăul autorizase organizarea scrutinului numai în incinta Ambasadei Federației Ruse.
Cu toate acestea, în regiunea transnistreană au funcționat 16 secții de votare, iar potrivit datelor difuzate de administrația de la Tiraspol, la urne s-au prezentat 51.009 alegători.
Ministerul Afacerilor Externe avertizase anterior că orice secție deschisă în afara celei autorizate la Ambasada Rusiei constituie un act neagreat de autoritățile Republicii Moldova.
Disputa este cu atât mai importantă cu cât Moscova afirmă că în regiunea transnistreană există aproximativ 220.000 de posesori de pașapoarte rusești. Reuters notează că autoritățile moldovene contestă această cifră. În regiune continuă, totodată, să fie staționați militari ruși, în pofida solicitărilor Chișinăului privind retragerea lor.
Prin urmare, problema nu mai poate fi redusă la dreptul unor cetățeni ruși aflați în străinătate de a participa la alegerile propriei țări.
Este vorba despre locul unde Rusia a decis să-și exercite acest drept electoral și despre faptul că a făcut-o fără consimțământul statului pe teritoriul căruia se află alegătorii.
De la pașaportizare la integrarea politică
Aici se află probabil principala semnificație a scrutinului pentru Republica Moldova.
Timp de mai multe decenii, Rusia a distribuit cetățenie locuitorilor din regiunea transnistreană. Pașaportizarea a creat treptat o categorie masivă de cetățeni ruși pe un teritoriu aflat în afara frontierelor Federației Ruse.
Alegerile din 20 septembrie arată următoarea etapă a procesului: cetățenia este urmată de participarea sistematică a acestei populații la mecanismele politice ale Federației Ruse.
Pașaportul creează cetățeanul. Secția de vot îl introduce în sistemul politic rusesc.
Tocmai de aceea declarațiile liderului de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, sunt relevante. El a prezentat participarea la scrutin ca pe o modalitate prin care locuitorii regiunii devin efectiv parte a Rusiei.
Această formulare spune poate mai mult despre semnificația politică a alegerilor decât statisticile electorale.
Rusia nu recunoaște formal independența Transnistriei și nici nu a anexat regiunea. În același timp însă, o parte importantă a populației de acolo posedă cetățenie rusă, consumă spațiul informațional rusesc, participă la alegerile Federației Ruse, iar regiunea găzduiește în continuare militari ruși.
Se conturează astfel o integrare de facto fără anexare de jure.
Transnistria nu este un caz izolat
Privit separat, episodul ar putea părea doar o nouă dispută diplomatică între Chișinău și Moscova. Privit comparativ, el capătă însă o altă dimensiune.
Alegeri pentru Duma de Stat au fost organizate și în Abhazia și Osetia de Sud, regiunile separatiste ale Georgiei. În Abhazia au fost amenajate 50 de secții, iar în Osetia de Sud 11. Autoritățile georgiene au condamnat organizarea scrutinului rusesc în aceste teritorii, considerând-o o încălcare a suveranității și integrității teritoriale a Georgiei.
În teritoriile ucrainene ocupate și anexate unilateral de Rusia, mecanismul este și mai avansat: alegerile pentru Duma de Stat au fost organizate în regiunile Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson, precum și în Crimeea. Datele electorale publicate acolo provin din instituțiile controlate de Rusia și nu pot fi tratate în aceleași condiții ca rezultatele unui scrutin desfășurat într-un mediu electoral liber.
Există, desigur, diferențe juridice și politice importante între Transnistria, regiunile separatiste georgiene și teritoriile ocupate ale Ucrainei. Ele nu trebuie confundate.
Dar există și un element comun: cetățenia rusă și instituțiile Federației Ruse sunt proiectate asupra unor populații aflate dincolo de frontierele recunoscute internațional ale Rusiei.
O frontieră politică diferită de cea de pe hartă
Pentru Republica Moldova, aceasta este probabil întrebarea esențială ridicată de scrutinul din 20 septembrie.
Pe harta recunoscută internațional, frontiera Federației Ruse se află la sute de kilometri de Nistru.
Pe harta politică pe care Moscova o construiește prin pașapoarte, alegeri, mass-media, instituții și prezență militară, lucrurile arată diferit.
Cele 16 secții de votare deschise în Transnistria nu modifică frontierele Republicii Moldova și nu schimbă statutul juridic al regiunii. Dar ele arată cât de profund a fost integrată o parte a populației din stânga Nistrului în spațiul politic al Federației Ruse.
Iar acest fapt ridică o problemă dificilă pentru orice viitoare strategie de reintegrare a Republicii Moldova: Chișinăul nu trebuie să reintegreze numai un teritoriu asupra căruia nu exercită control efectiv. Trebuie să gestioneze și consecințele a peste trei decenii în care Moscova a construit acolo instituții, loialități și legături juridice proprii.
Din acest punct de vedere, scrutinul rusesc din septembrie 2026 poate fi citit nu doar prin procentele obținute de Rusia Unită.
Pentru Republica Moldova, imaginea cu adevărat importantă este alta: 51.000 de oameni mergând la urne, pe teritoriul Republicii Moldova, pentru a alege Parlamentul Federației Ruse.
Dar scrutinul ridică și o altă întrebare, poate mai incomodă pentru Chișinău. Autoritățile moldovene au protestat, l-au convocat pe reprezentantul diplomatic rus și au cerut Moscovei să nu deschidă secțiile de votare neautorizate. Rusia le-a deschis oricum. În asemenea condiții, repetarea acelorași proteste diplomatice riscă să devină previzibilă atât pentru Moscova, cât și pentru Tiraspol.
Republica Moldova dispune însă și de alte instrumente diplomatice. Convenția de la Viena îi permite inclusiv să declare un diplomat străin persona non grata, până la nivelul șefului misiunii. O asemenea măsură ar reprezenta, desigur, o escaladare serioasă și ar trebui evaluată împreună cu posibilele consecințe și măsuri de reciprocitate ale Moscovei. Dar existența unor asemenea instrumente arată că reacția unui stat la încălcarea repetată a suveranității sale nu se reduce obligatoriu la note de protest și convocări la Ministerul Afacerilor Externe.
Poate că, după scrutinul din 20 septembrie, întrebarea nu mai este doar dacă Republica Moldova poate avea o politică reală de reintegrare fără o politică la fel de clară față de pașaportizarea rusă. Întrebarea este și cât timp Chișinăul va continua să răspundă prin aceleași mijloace unor acțiuni ale Moscovei care, în mod repetat, demonstrează că aceste mijloace nu îi modifică comportamentul.
