Astăzi, 19 ianuarie 2026, a avut loc o întrevedere între un grup de reprezentanți ai Platformei Reîntregirii Naționale (PRN) și deputatul în Parlamentul României, domnul Daniel Gheorghe, fost președinte al Comisiei parlamentare pentru relațiile României cu Republica Moldova.
Platforma Reîntregirii Naționale a fost reprezentată de deputați ai Primului Parlament, foști deputați din alte legislaturi, foști miniștri, precum și de alte personalități publice implicate activ în promovarea idealului unirii naționale.
În cadrul discuțiilor au fost abordate multiple subiecte de actualitate privind relațiile dintre cele două state românești, atât în contextul prezent, cât și din perspectiva evoluțiilor viitoare. Un accent deosebit a fost pus pe problema Reîntregirii ambelor maluri ale Prutului, temă care în prezent se regăsește tot mai frecvent pe agenda publică și este intens dezbătută în mass-media de pe întreg continentul european.
Participanții au subliniat importanța consolidării dialogului politic, instituțional și civic dintre București și Chișinău, precum și necesitatea unei abordări coerente, responsabile și bine fundamentate a subiectului Reîntregirii, în concordanță cu voința cetățenilor și cu realitățile geopolitice actuale.
Întâlnirea s-a desfășurat într-un spirit deschis și constructiv, reafirmând angajamentul comun pentru aprofundarea relațiilor dintre România și Republica Moldova și pentru promovarea valorilor identitare, istorice și culturale comune.
19 ianuarie 2026
* * *
În cadrul vizitei la Chișinău dl Daniel Gheorghe s-a întâlnit și cu Igor Grosu, Președintele Parlamentului Republicii Moldova. După întrevedere Daniel Gheorghe a scris pe pagina sa de Facebook următoarele: A fost o mare bucurie să mă revăd cu domnul președinte al Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, în cadrul delegației Camerei Deputaților a Parlamentului României ce participă la Conferința la Nivel Înalt „Parteneriat pentru Reconstrucție: Constituirea Camerei de Comerț Trilaterale România–Ucraina–Republica Moldova (CCTRUM)” ce va avea loc la Chișinău, pe 20 ianuarie.
În cadrul întrevederii s-a abordat subiectul continuării și consolidării relațiilor frățești dintre cele două state românești de pe malul Prutului. Astfel, am transmis că-mi doresc ca, în cel mai scurt timp posibil, Parlamentul Republicii Moldova să adopte o declarație prin care să se consfințească că statul din stânga Prutului este stat românesc. Totodată, am subliniat că, în mod clar, cea mai bună soluție de integrare europeană a Republicii Moldova este Unirea cu România.
De asemenea, s-au abordat și alte subiecte ce țin de agenda bilaterală a celor două state, România și Republica Moldova. România va continua să ofere necondiționat Republicii Moldova tot sprijinul necesar pentru integrarea europeană, dar s-a discutat și despre susținerea Mitropoliei Basarabiei, în ceea ce privește protejarea libertății, egalității și echitabilității drepturilor religioase la nivelul statului Republica Moldova.
Sunt încrezător că Republica Moldova va reveni în Europa cât mai repede, doar alături de România și că acest proces istoric al Reîntregirii Națiunii Române este unul legitim și ireversibil.
Așa să ne ajute Dumnezeu!”




