Îngrijorările privind succesul proiectului european al Republicii Moldova pot veni nu atât din lipsa de dorință de aderare la UE din partea Chișinăului, cât din ascensiunea la putere în țările europene a forțelor de extremă dreapta. „Ce se întâmplă dacă Republica Moldova face efortul de a încheia cu succes negocierile, Tratatul de aderare este semnat, dar este blocat de unele țări unde partidele de extremă dreapta ar putea veni între timp la putere? Trebuie să ne gândim de pe acum la asta”, spune la RFI politologul și profesorul universitar Radu Carp. Într-un astfel de scenariu Unirea cu România ar putea fi o cale pentru Republica Moldova de a rămâne în rândul țărilor democratice. Radu Carp avertizează și că, într-un asemenea scenariu, Federația Rusă va deveni mult mai violentă decât este acum.
Republica Moldova este în plin proces de negociere cu Uniunea Europeană. Chișinăul speră să deschidă până la sfârșitul anului toate cele 6 clustere de negociere. Foia de parcurs oferită de UE confirmă că negocierile ar putea fi încheiate până la începutul anului 2028, dacă Chișinău menține ritmul și calitatea reformelor.
L-am întrebat pe politologul și profesorul universitar Radu Carp, invitat în studioul RFI, cum vede aceste negocieri și dacă Republica Moldova reușește să prindă trenul Uniunii Europene? Autoritățile de la Chișinău, inclusiv președinta Maia Sandu, au declarat de mai multe ori că este singura șansă a Republicii Moldova „de a rămâne de partea luminoasă a istoriei”, în contextul amenințărilor crescânde ale Rusiei în regiune.
În Republica Moldova susținerea pentru aderarea la UE va fi constantă
Percepția publică în Republica Moldova este foarte favorabilă integrării europene și sunt absolut convins că pe toată durata negocierilor se va menține această percepție favorabilă în ceea ce privește voința Uniunii Europene de a merge mai departe cu aceste negocieri.
Comisia Europeană susține extinderea
La fel, zodia în care am intrat este una fastă și pentru că UE, actuala Comisie Europeană, dorește să aibă un succes până la sfârșitul mandatului său, adică negocierile cu cel puțin un stat să fie încheiate.
Muntenegru este foarte avansat, dar Republica Moldova vine foarte puternic din urmă. În legătură cu Muntenegru sunt două mari probleme, dincolo de negocierile propriu-zise: acordarea cetățeniei unui număr mare de persoane din Federația Rusă și prezența capitalului chinez în economie. Probleme cu care Republica Moldova nu se confruntă.
Care este perspectiva statelor membre?
Percepția statelor membre este în egală măsură importantă. De ce? Pentru că acest tratat de aderare va trebui să fie ratificat. Și aici sunt anumite probleme.
Pentru că sunt multe partide populiste, suveraniste, radicale, care refuză ideea de Europă așa cum este ea în prezent. Or, cred că trebuie să ne pregătim pentru ce este mai rău: ca aceste forțe să vină la putere în mai multe țări și să întârzie ratificarea acestui tratat, repet, după ce negocieri se vor fi încheiat.
În plus, mai există problema, extrem de delicată, a cuplării Republicii Moldova cu Ucraina. Ungaria, datorită divergențelor cu Ucraina, ține cumva captivă Republica Moldova. Și am văzut că orice încercare, cât de mică, de a avea în discursul public ideea decuplării e sancționată foarte rapid de Kiev.
Nu știu să existe o soluție pe moment la această problemă. O aderare a Republicii Moldova înaintea Ucrainei ar produce foarte multă indignare la Kiev. Pe de altă parte, Republica Moldova nu poate să aștepte finalizarea negocierilor cu Kievul, care sunt mult mai delicate și mult mai complexe decât cele cu Republica Moldova. Deci, ar trebui promovată idea că Republica Moldova este o țară unică, în sensul că are problemele ei care sunt mai ușor de gestionat.
Datoria mea ca observator al situației din Republica Moldova este să atrag atenția asupra unui scenariu despre care se discută foarte puțin, aproape deloc. Ideea că Republica Moldova va reuși să finalizeze negocierile într-un orizont de timp foarte rapid, în anul 2028, dar ratificarea acestui Tratat de aderare va întâmpina dificultăți și chiar va fi respinsă.
Este scenariul care se conturează în momentul de față, dar despre care nimeni nu vrea să discute: ce se întâmplă în situația în care Republica Moldova are finalizate negocierile de aderare, dar un număr semnificativ de țări resping Tratatul de aderare, pentru că la putere sunt forțe mai aproape influența rusă sau mult mai ezitante în ceea ce privește extinderea Uniunii Europene?
Suntem pregătiți la Chișinău și la București pentru acest scenariu? Eu zic că nu.
Relația cu România – accelerare a integrării europene sau Unire?
Președinta Maia Sandu a anticipat cumva anticipat evoluții, avertizând că nu este bine ca Uniunea Europeană să lase Republica Moldova deoparte, dacă Republica Moldova este pregătită pentru aderare. Și asta, inclusiv pentru că o servește pe tavă Federației Ruse.
Și atunci, abia atunci, cred că se va pune problema Unirii cu România.
În momentul în care Tratatul de aderare al Republicii Moldova va fi respins la vot de unele țări, acesta va fi înghețat și atunci vom fi într-o situație foarte bizară: negocierile atestă că este un stat pregătit să adere, dar nu poate să adere datorită componenței politice a Consiliului European.
Și atunci evident că singura ieșire din situație este Unirea cu România.
Mai mult, avertizez asupra faptului că în acest scenariu pe care îl descriu, Federația Rusă va deveni mult mai violentă decât este acum. În acel moment, Rusia va spune: „Uitați că și europenii recunosc că Republica Moldova nu trebuie să intre în Uniunea Europeană, nu are vocație europeană”. Deci, atenție, atunci va fi o perioadă extrem de intensă, perioadă irațională în care Moscova își va uni vocea cu partidele de extremă dreapta și vor vedea în insuccesul Republicii Moldova o confirmare a poziției lor.
Acordurile de cooperare militară – ajutor pentru o neutralitate slabă
Marea greșeală pe care a făcut-o Republica Moldova, care s-a declarat stat neutru, este că în complicitate cu forțele aservite Federației Ruse, a ținut bugetul apărării constant foarte jos, mult sub 1% din PIB. Țările care își permit să fie neutre investesc foarte mult în apărare. Deci, neutralitatea este un lux pe care și-l permit puține state.
Cum faci să te aperi în fața agresiunii Federației Ruse când tu ai investit din PIB? Nu poți să faci altfel decât renunțând la acest statut de neutralitate, Dar deocamdată opinia publică nu e pregătită pentru așa ceva.
Un al doilea model este să încerci să ceri ajutor de la alte state europene și în primul rând de la România. Deci, ceea ce face Republica Moldova în prezent nu face altceva decât să corijeze niște erori care au fost făcute în anii 1990, Statutul de neutralitate nu a ferit Moldova de ingerința Rusiei și acum este o povară pe care actuala generație o poartă pe umeri.




