de Max Marinescu
În fiecare an, la 31 august, România și Republica Moldova celebrează Ziua Limbii Române. Este aceeași sărbătoare, a aceleiași limbi, dar născută din experiențe istorice diferite. În România, 31 august este înainte de toate o sărbătoare a patrimoniului cultural și a identității naționale. În Republica Moldova, ea poartă însă și memoria unei lupte. Pentru basarabeni, revenirea la limba română și la alfabetul latin a fost una dintre marile victorii ale mișcării de renaștere națională de la sfârșitul anilor ’80 și unul dintre pașii decisivi către desprinderea de Uniunea Sovietică.
De aceea, poate nicăieri Ziua Limbii Române nu are încărcătura pe care o are la Chișinău.
La 31 august 1989, sub presiunea uriașei mișcări populare care culminase cu Marea Adunare Națională din 27 august, Sovietul Suprem al RSS Moldovenești adopta legislația lingvistică prin care limba populației majoritare devenea limbă de stat și se revenea de la alfabetul chirilic impus în perioada sovietică la grafia latină. Actele adoptate atunci consemnau inclusiv identitatea dintre așa-numita „limbă moldovenească” și limba română. Un an mai târziu, 31 august devenea sărbătoare națională.
În spatele votului din 1989 se aflau însă zeci și sute de mii de oameni.
Scriitorii basarabeni ai generațiilor anilor ’60 și ’70 – între ei Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Leonida Lari, Nicolae Dabija sau Ion Hadârcă – se aflaseră în primele rânduri ale mișcării care transformase problema limbii într-o revendicare națională. Mărturia scriitorului Aurelian Silvestru, unul dintre cei 66 de semnatari ai scrisorii din septembrie 1988 prin care se cerea revenirea la limba română și grafia latină, surprinde atmosfera acelor zile: oamenii veniți din întreaga republică au înconjurat Parlamentul și au cerut adoptarea legii limbii și revenirea la alfabetul latin.
Privite de la distanța celor 37 de ani care au trecut de atunci, evenimentele din august 1989 apar cu atât mai importante. Înainte de independența politică a existat recuperarea identității culturale. Înainte de Declarația de Independență a existat lupta pentru limbă și alfabet.
Nu întâmplător, Declarația de Independență din 27 august 1991 avea să numească explicit limba română drept limbă de stat.
Drumul nu a fost însă liniar.
În 1994, noua Constituție a Republicii Moldova a reintrodus sintagma „limba moldovenească”, deschizând una dintre cele mai îndelungate dispute identitare din societatea basarabeană post-sovietică. În 1996, președintele Mircea Snegur a încercat fără succes să determine Parlamentul să restabilească denumirea științifică de „limba română”. Abia în 2013 Curtea Constituțională a stabilit prevalența Declarației de Independență în raport cu textul constituțional, iar zece ani mai târziu, la 16 martie 2023, Parlamentul Republicii Moldova a eliminat din legislație sintagmele „limba moldovenească”, „limba oficială” și „limba de stat”, înlocuindu-le cu denumirea „limba română”.
A fost, într-un anumit sens, închiderea unui cerc început în august 1989.
În România, istoria sărbătorii oficiale este mai recentă. Inițiativa legislativă pentru instituirea Zilei Limbii Române a fost lansată în 2011 și susținută de 166 de parlamentari din toate grupurile politice. După adoptarea de către Senat și Camera Deputaților, legea a fost promulgată în martie 2013. Din acel moment, 31 august a devenit oficial Ziua Limbii Române și în România.
Coincidența datei nu este lipsită de semnificație.
România a ales să-și sărbătorească limba națională în aceeași zi în care, dincolo de Prut, românii basarabeni își comemorează victoria din 1989. Astfel, 31 august a devenit treptat mai mult decât o dată din calendarele oficiale ale celor două state. A devenit una dintre punțile simbolice dintre ele.
În 2026, această punte este vizibilă deopotrivă la București, Cluj și Chișinău.
În România, Institutul Cultural Român a pregătit între 29 și 31 august un program de manifestări culturale și educative – ateliere pentru copii, concerte și proiecții cinematografice –, între acestea aflându-se și filmul „Hotarul”, prezentat în colaborare cu Ambasada Republicii Moldova. Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” al Academiei Române marchează, la rândul său, sărbătoarea prin „Săptămâna limbii române”, cu manifestări academice și educaționale desfășurate între 31 august și 4 septembrie.
La Chișinău, centrul sărbătorii este Piața Marii Adunări Naționale – același spațiu în care, în urmă cu aproape patru decenii, revendicarea limbii române devenea o mișcare de masă.
Aici are loc cea de-a patra ediție a Marii Dictări Naționale. Mii de oameni din Chișinău și din întreaga republică participă la un exercițiu care transformă pentru câteva ore scrierea corectă a limbii române într-un eveniment public. Manifestarea este organizată de Ministerul Educației și Cercetării sub patronajul Președinției Republicii Moldova și urmărește promovarea limbii române și folosirea ei corectă.
Dincolo de caracterul spectaculos al unei piețe pline de oameni scriind simultan în românește, imaginea are o simbolistică aparte. În locul în care, în 1989, oamenii cereau dreptul de a reveni la alfabetul latin, în 2026 câteva mii de oameni se adună pentru a demonstra cât de bine cunosc limba română.
Programul de la Chișinău continuă la Academia de Științe a Moldovei, printr-o ședință festivă dedicată Zilei Limbii Române, iar seara, pe strada pietonală Eugen Doga, prin spectacolul literar-muzical „Limba română – sufletul neamului”.
Sărbătoarea depășește însă tot mai mult frontierele celor două state.
Comunitățile românești din Serbia, Bulgaria, Ungaria și Ucraina au decis încă din 2011 să celebreze 31 august drept Ziua Limbii Române. Iar anul 2026 aduce o premieră cu o puternică semnificație: Ucraina marchează pentru prima dată oficial Ziua Limbii Române, în urma decretului semnat la 12 martie de președintele Volodimir Zelenski.
Există, așadar, o geografie a limbii române care nu coincide cu frontierele politice.
Pentru România, limba română este limba statului și expresia firească a unei continuități istorice și culturale. Pentru Republica Moldova, ea înseamnă toate acestea, dar și ceva în plus: recuperarea unui adevăr pe care regimul sovietic încercase decenii întregi să-l ascundă prin schimbarea alfabetului, modificarea denumirii limbii și construirea unei identități distincte de cea românească.
De aceea, la Chișinău, 31 august nu poate fi redus la o sărbătoare culturală.
Este și o zi a memoriei.
Memoria celor care au cerut alfabet latin atunci când acest lucru era încă un gest de curaj. Memoria scriitorilor care au readus limba română în centrul vieții publice. Memoria sutelor de mii de oameni care au transformat revendicarea lingvistică într-o mișcare de emancipare națională.
Poate tocmai de aceea una dintre imaginile simbolice ale zilei de 31 august 2026 vine tot de la Chișinău. Ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piórko, a ales să transmită felicitările sale recitând în românește poezia „Mama”, scrisă de fiica sa și adaptată în limba română.
Gestul este simplu, dar sugestiv pentru locul în care se află astăzi Republica Moldova. O limbă pe care regimul sovietic a încercat să o îndepărteze de propria identitate, ascunzând-o sub o altă denumire și scriind-o cu un alt alfabet, este astăzi recunoscută oficial drept ceea ce a fost întotdeauna: limba română.
Dar semnificația zilei de 31 august trece dincolo de istoria dramatică a Basarabiei.
În aceeași zi, la București și Chișinău, la Cernăuți și în comunitățile românești din Serbia, Bulgaria și Ungaria, românii celebrează aceeași limbă. Unii o fac în interiorul statului român, alții în Republica Moldova, iar alții ca membri ai unor comunități istorice rămase, prin jocul frontierelor și al istoriei, în afara granițelor României.
Destinele lor istorice au fost diferite. Frontierele i-au despărțit. Regimurile politice au încercat uneori să le schimbe identitatea, alfabetul sau chiar numele limbii. Dar limba a rămas.
Iar o dată pe an, la 31 august, toate aceste istorii se întâlnesc simbolic în aceeași sărbătoare.
De aceea, Ziua Limbii Române este mai mult decât o sărbătoare a unei limbi. Este sărbătoarea care, dincolo de state și frontiere, îi unește pe românii de pretutindeni.
