Alegerile parlamentare din toamnă au scos la suprafață politicieni mai tineri, dar și vechi fosile, care au dominat viața politică a Republicii Moldova de la Independență încoace. Nu o singură dată am atras atenția publicului larg, dar și factorilor politici decizionali că în ajunul alegerilor parlamentare Plahotniuc și gașca lui coruptă vor încerca să resusciteze pionii “tehnocrați” mai tineri (Tudor Ulianovschi), dar și fosilele politice de altă dată (Marian Lupu, Dumitru Diacov, E. Nichiforciuc și alte figuri politice nocive), care, prin minciună, demagogie, manipulare și nesimțire vor să revină în prim-planul vieții noastre politice, asigurându-și un nou culcuș în parlament.
E tocmai ceea ce face de mai mult timp “polkovnikul” Dumitru Diacov (de la doamna Maria Ciobanu cetire!), iar astăzi a ieșit cu o adresare către liderii celor 3 partide – psde, respect moldova și partidul democrat modern – să formeze un bloc electoral (vedeți link-ul de mai jos). Dumitru Diacov face parte din vechea gardă sovietică comsomolistă și comunistă, care a marcat profund viața politică de la noi pe parcursul ultimilor 30 de ani. Chiar dacă acesta spune că n-a fost în cele mai bune relații cu Plahotniuc, nu avem niciun motiv să-i dăm crezare (vedeți pozele de mai jos!). Diacov l-a adus la conducerea PDM pe discipolulul lui Voronin, “academicul lingvisticii moldovenești”, Marian Ilici Lupu, tot Diacov, împreună cu Lupu, l-au întronat în funcția de lider al PDM pe Plahotniuc. După toate acestea să declari că nu ai avut nicio atribuție cu “Al Capone de Grozesti” este o mare minciună și pură demagogie.
Zvârcolirile politice actuale ale lui Dumitru Diacov (pline de naftalină și nostalgie după timpurile în care, împreună cu Lucinschi și Dodon decideau soarta Republicii Moldova) perfect rezonează cu aspirațiile, dar și scenariile politice ale “deținutului politic” din penitenciarul de la Atena, Vlad Plahotniuc. În cazul unui bloc electoral, pentru care pledează cu atâta ardoare, “polkovnikul” s-ar alege și cu un nou (vechi) mandat de deputat.
𝐏𝐚̆𝐳𝐞𝐚 𝐥𝐚 𝐜𝐚𝐦𝐞𝐥𝐞𝐨𝐧𝐢𝐢 𝐭𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢, 𝐝𝐚𝐫 𝐬̦𝐢 𝐥𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐢𝐥𝐞𝐥𝐞 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐞!




